PNL depune moţiune până la sfârşitul lunii iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşeditntele PNL, Raluca Turcan. FOTO Mediafax
Preşeditntele PNL, Raluca Turcan. FOTO Mediafax

Biroul Executiv al PNL a luat decizia ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, adică finalul lui iunie, să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Conducerea liberală a luat hotărârea pregătirii şi depunerii unei moţiuni de cenzură până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Liberalii ar urma să poarte negocieri cu toate formaţiunile din Opoziţie, dar şi cu aleşi ai Puterii. 

„Românii nu mai acceptă corupţia. PNL va face toate demersurile constituţionale, legale, posibile pentru a pune punct acestei guvernări.  Repetăm solicitarea: daţi-vă demisia! Românii nu vă mai vor. Dacă nu vă daţi demisia, PNL va depune până la sfârşitulf sesiunii o moţiune împotriva Guvernului“, a declarat Ludovic Orban

De asemenea, Biroul Executiv al PNL a luat decizia ca Raluca Turcan, lider de la grup la Camera Deputaţilor, să fie propunerea liberalilor pentru şefia acestui for. 

Liberalii au ieşit pe primul la europarlamentare, însă în Parlament au mai puţin de 20% din totalul de parlamentari. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite