Miniştrii Justiţiei, Educaţiei şi Bugetului s-au înscris în PSD. Cazanciuc va coordona filiala PSD Prahova
0Miniştrii Robert Cazanciuc, Remus Pricopie şi Liviu Voinea s-au înscris, luni, în PSD. În ce îl priveşte pe ministrul Justiţiei, acesta a fost deja uns şef al filialei PSD Prahova.
Cei trei au depus adeziunile chiar în şedinţa BPN al PSD de luni, de la Palatul Parlamentului.
În urma discuţiilor dintre premierul Victor Ponta, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, acesta din urmă a devenit coordonatorul filialei PSD Prahova. Propunerea a venit din partea lui Mircea Cosma, fiind acceptată de către Cazanciuc, în condiţiile în care acesta a devenit şi membru PSD.
„Am avut o discuţie la nivelul conducerii partidului şi am convenit ca domnul Cazanciuc să coordoneze filiala PSD Prahova în vederea alegerlor europarlamentare şi a celor prezidenţiale. Este un politician tânăr, din noul val, este originar din judeţul Prahova, iar eu cred că va aduce un plus de tinereţe şi dinamism în filială, dar şi un nou mod de a face politică. Îi mulţumesc că a acceptat această poziţie şi, aşa cum am promis, îl voi sprijini în toată activitatea sa politică. Eu voi continua să coordonez administraţia prahoveană, cu cele peste o sută de primării ale sale“, a declarat Mircea Cosma.
În urma discuţiilor dintre premierul Victor Ponta, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, acesta din urmă a devenit coordonatorul filialei PSD Prahova. Propunerea a venit din partea lui Mircea Cosma, fiind acceptată de către Cazanciuc, în condiţiile în care acesta a devenit şi membru PSD.
”Am avut o discuţie la nivelul conducerii partidului şi am convenit ca domnul Cazanciuc să coordoneze filiala PSD Prahova în vederea alegerlor europarlamentare şi a celor prezidenţiale. Este un politician tânăr, din noul val, este originar din judeţul Prahova, iar eu cred că va aduce un plus de tinereţe şi dinamism în filială, dar şi un nou mod de a face politică. Îi mulţumesc că a acceptat această poziţie şi, aşa cum am promis, îl voi sprijini în toată activitatea sa politică. Eu voi continua să coordonez administraţia prahoveană, cu cele peste o sută de primării ale sale,” a declarat Mircea Cosma.
- See more at: http://www.romaniatv.net/mobi/ministrul-robert-cazanciuc-va-coordona-filiala-psd-prahova_125830.html#sthash.fT3TmMkV.dpuf

Robert Cazanciuc este ministrul Justiţiei, Remus Pricopie deţine portofoliul Educaţiei, iar Liviu Voinea este ministru delegat pentru Buget.
Până acum, cei trei nu făceau parte din niciun partid politic.
Citeşte şi:
S-a născut o nouă alianţă. PSD, PC şi UNPR merg la Bruxelles sub numele USD
Preşedintele PSD, Victor Ponta, liderul PC, Daniel Constantin, şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, au semnat astăzi un protocol de colaborare care are la bază euroalegerile din mai. Uniunea Social-Democrată (USD) este alianţă sub umbrela căreia PSD, PC şi UNPR vor candida pentru alegerile europarlamentare.
Sondaj Avangarde: PSD-UNPR-PC, cu cele mai multe mandate în Parlamentul European
Dacă duminica viitoare ar avea alegeri pentru Parlamentul European, 42% dintre români ar vota cu PSD+UNPR+PC, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde.