Sondaj IRES. PSD, considerat partidul cel mai orientat spre Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD este considerat partidul din România orientat cel mai mult spre Rusia, în timp ce PNL este văzut drept partidul cu cea mai mare deschidere spre Occident, potrivit unui sondaj IRES.

Studiul „Partidele politice din România - percepţii şi reprezentări“, realizat de Institutl Român de Evaluare şi Strategie (IRES), a urmărit, pe lângă aspecte legate de simpatie sau susţinere a unor partide politice, şi observarea modului cum e percepută atitudinea acestora faţă de Rusia şi Occident.

La întrebarea „Care dintre următoarele partide credeţi că este orientat mai mult spre Occident?“, 31% din respondenţi au indicat PNL-ul, mare dinstanţă fiind PSD-ul, cu 18%. 2% din respondenţi consideră că ALDE ee orienntat mai mult spre Occident faţă de alte partide, în timp ce UDMR-ul şi Mişcarea Populară sunt percepute asemănător de aproximativ 2% din cei întrebaţi. 

Fiind întrebaţi care dintre partidele de pe scena politică este orientat cel mai mult spre Rusia, aproape o treime din respondenţi (32%) au considerat că PSD este formaţiunea care simpatizează cel mai mult cu Moscova.  Doar 5% au declarat că PNL ar fi partidul cel mai orientat spre Rusia, iar 2% au indicat Mişcarea Populară. Cei mai mulţi dintre respondenţi, 42%, ai ales opţiunea „nu ştiu“, când li s-a adresat această întrebare.   

Social-democraţii se bucură de un nivel ridicat al simpatiei, PSD fiind văzut ca partidul care reprezintă cel mai bine „interesele străzii“. 35% dintre respondenţi consideră PSD formaţiunea care reprezintă cel mai bine interesele oamenilor, în timp doar 17% dintre respondeţi spun acelaşi lucru despre PNL. ALDE este văzut un partid care se preocupă de reprezentarea intereselor electoratului de 3% din respondenţi, în timp ce un procent de 2% e întâlnit la Mişcarea Populară şi UNPR. Un procent considerabil dintre cei chestionaţi, 22%, consideră că niciun partid nu reprezintă interesele oamenilor, în timp ce 13% nu au vrut să răspundă. 

Realizatorii studiului i-au întrebat pe cei cărora le-au aplicat chestionarul şi ce partid ar putea fi calificat drept „cel mai bun“. PSD a ieşit pe primul loc, 30% considerând că social-democraţii sunt reprezentanţii celei mai bune formaţiuni din România. Liberalii au strâns 17% din preferinţe, ALDE un procent de 4%, în timp ce Mişcarea Populară doar 2%. Pentru opţiunea „niciunul“ dintre partide s-au exprimat 27% dintre respondenţi, iar pentru „nu ştiu/nu răspund“, 18%. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite