Referendumul pentru revizuirea Constituţiei, la mâna lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Curtea Constituţională a validat, joi,  Legea referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%. Potrivit CCR, însă, legea nu poate fi aplicată până nu se împlineşte un an de la promulgare. Prin urmare, promotorii revizuirii Constituţiei aşteaptă momentul în care preşedintele Traian Băsescu va promulga legea şi, între timp, avansează ipoteze.

Decizia Curţii Constituţionale a fost bine primită în USL, iar senatorul PSD Ioan Chelaru a anunţat, joi, că procesul de revizuire a Constituţiei va fi reluat, pentru respectarea termenelor recomandate de Comisia de la Veneţia.

Tot Chelaru a fost şi cel care a sugerat că referendumul privind revizuirea Constituţiei ar putea fi organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul viitor, cel mai probabil pe 30 noiembrie.

“Data de 30 noiembrie a fost calculată ca fiind prima care ar îndeplini cele două condiţii, şi pentru referendum, şi pentru alegeri prezidenţiale, dacă CC motivează decizia într-o săptămână şi preşedintele promulgă legea în zece zile. Eu nu cred că, ţinând cont de actuala Curte şi actualul preşedinte, se pot lua termenele altfel decât maxim”, a opinat el.

La rândul său, senatorul PSD Miron Mitrea împărtăşeşte părerea lui Chelaru. Întrebat care ar fi data optimă pentru organizarea referendumului, Mitrea a precizat: “Eu, personal, în primul tur îi văd rostul. În al doilea tur nu-i mai văd rostul”, a arătat el.

 Data promulgării legii, o necunoscută

Pe de altă parte, Chelaru a arătat că preşedintele Traian Băsescu ar putea alege să promulge legea după publicarea motivaţiei în Monitorul Oficial.

“Judecătorul poate să îşi motiveze decizia în două zile sau în două săptămâni. Curtea Constituţională trimite la Monitorul Oficial şi, din momentul publicării, preşedintele, potrivit legii, are zece zile pentru promulgare. Poate promulga legea în prima zi sau în a zecea”, a explicat Chelaru.

Altfel spus, pentru ca referendumul să fie organizat pe 30 noiembrie, ar însemna ca motivarea deciziei CCR să fie publicată înainte de 20 noiembrie în Monitorul Oficial. Chiar dacă preşedintele ar promulga legea în cea de-a zecea zi, referendumul pentru revizuirea Constituţiei s-ar putea organiza odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Ponta: Dacă Băsescu nu promulgă legea, o vor face Zgonea şi Antonescu

Şi premierul Victor Ponta a efectuat acelaşi calcul, dar a avansat o altă ipoteză: legea ar putea fi promulgată de cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu.

“Astăzi este 14 noiembrie, deci, în mod normal, în maximum 10 zile, chiar dacă abuzează din nou preşedintele şi o ţine 10 zile, ar fi 24. Dacă nu o promulgă, au voie să o promulge cei doi preşedinţi ai Camerelor. S-a mai şi întâmplat acest lucru, pentru că preşedintele şi-a mai încălcat obligaţia (...)”, a arătat Ponta.

  Potrivit Articolului 77 din Constituţie, preşedintele este cel care promulgă legile.

“Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”, se arată în textul Legii fundamentale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite