Prăpastia

Nefericitul infarct căruia i-a căzut victimă chiar în Noaptea de Înviere dl. Stelian Tănase, directorul general interimar al Televiziunii Române, a fost- se putea oare altfel?- şi el politizat.

Pagina de media, care a dat prima ştirea, s-a grăbit să precizeze că dl. Tănase ar fi fost victima unor zvonuri potrivit cărora, în realitate, PSD nu îl mai doreşte în fruntea TVR. Că la tot felul de întâlniri de taină (unele consumate chiar în sihăstria Deltei Dunării) politologului i s-ar fi găsit un înlocuitor şi că astfel s-ar explica jocul de-a absenteismul din Parlament. Joc ce urmăreşte fie ca actualul interimar să fie cuprins de lehamite şi să abandoneze cursa, fie să ducă votul de învestire după data de 25 de mai. Învestit ar urma să fie altcineva decât dl. Tănase. Operaţiunea ar urma să se consume după Europarlamentare, atunci când partidului de guvernământ i-ar fi mai simplu să contracareze acuzaţiile de politizare a Televiziunii publice, să evite acuzaţiile în acest sens ale Opoziţiei, dar şi să iasă, fie şi parţial, fie şi neconvingător, de sub incidenţa avertismentelor venite dinspre Departamentul de Stat al SUA, prin vocea tot mai dătătoare de fiori a doamnei Victoria Nuland.

Culturnicul şef al social-democraţilor, dl. Georgică Severin, a respins într-o declaraţie acordată site-ului DC News aceste ipoteze, punând pe seama absenţei din Parlament a reprezentanţilor Opoziţiei, în frunte cu liberalii, adică chiar cu cei ce l-au propus pe Stelian Tănase, amânarea confirmării acestuia ca şef al TVR. Nu, se grăbea să ne asigure dl. Severin, contând, desigur, pe prezumata noastră naivitate, socotită a fi infinită, PSD nu are nici un fel de gând ascuns, nu pregăteşte nici un fel de lovitură fulgerătoare şi îşi va ţine făgăduiala.

Nu trebuie să fii din cale afară de perspicace spre a înţelege că, după destrămarea USL, Stelian Tănase nu mai este o formulă din cale afară de convenabilă ca şef al TVR, nici pentru mai marii PSD, nici pentru cei ai PNL. Primii, în stilul lor specific, fideli obiceiului de a acapara totul şi de a-şi pune peste tot oameni verificaţi, nu pot să fie din cale afară de satisfăcuţi cu pierderea, fie şi parţială, a controlului asupra TVR. Nu sunt pe deplin convinşi că dl. Tănase le-ar face necondiţionat jocurile, în pofida unor semne de obedienţă de dată recentă. Au ei înşişi propriii lor reprezentanţi în noul Consiliu de Administraţie. Preferatul lor, din câte se pare, e dl. Claudiu Brânzan, deşi experienţa acestuia în televiziune e mult mai mică şi mai puţin semnificativă decât aceea a d-lui Corneliu Calotă, jurnalist serios, cu vechi state de serviciu,un bun externist. Dl. Calotă ar avea deopotrivă avantajul că, provenind din TVR, îi cunoaşte bine intimităţile şi problemele, inclusiv vulnerabilităţile de natură umană. Dar nu profesionalismul e criteriul fundamental pentru mai-marii PSD. Dl. Brânzan e mai verificat, a fost chiar prefect al judeţului Galaţi, ştie ce înseamnă disciplina de partid.

 În ceea ce îi priveşte pe liberali, pe de o parte, ei par să îşi fi pierdut încrederea în fidelitatea necondiţionată a d-lui Stelian Tănase. Pe de alta, sunt numeroase indicii că vârfurile liberale chiar iau în serios războiul cu partidul d-lui Ponta, că vor să îşi răzbune umilinţele înghiţite în lunile în care au guvernat împreună şi că resping categoric orice idee de împăcare cu social-democraţii. Dl. Victor Ciorbea a scăpat “la mustaţă” de efectele vendettei liberale şi a obţinut postul dorit de Avocat al Poporului. Un noroc de care dl. Tănase nu a mai avut parte în propria lui “marţe neagră.”

Dincolo de tratamentul puţin onest din partea politicienilor de care a avut parte dl. Stelian Tănase, căruia îi transmit, desigur, urări de grabnică însănătoşire, un lucru e evident. Că în pofida stării financiare dezastruoase şi a slabei sale audienţe, că deşi e mai curând o fantomă decât o realitate pe piaţa media (precarele programe din zilele de Paşte au confirmat încă o dată acest lucru), TVR nu poate ieşi defel de sub nefasta influenţă a politicului. Aşa a fost în mai toţi cei aproape treizeci de ani ai existenţei sale sub comunism, lucru remarcabil demonstrat de cartea O tribună captivantă, scrisă de Alexandru Matei, recent apărută la editura Curtea veche.

La fel a rămas şi în cei aproape 25 de ani post-revoluţionari. Mai toţi cei ce au condus-o în acest interval, de la efemerul Aurel Dragoş Munteanu la tandemul de tristă amintire Răzvan Theodorescu-Emanuel Valeriu (chiar dacă dl. Theodorescu susţine altceva în cartea de dezvinovăţire Cele 900 de zile ale manipulării), de la Paul Everac la Alexandru Lăzescu şi Claudiu Elwis Săftoiu, toţi şefii TVR au fost desemnaţi politic. Asemenea lor au fost stabiliţi componenţii Consiliilor de administraţie. Politica editorială a TVR a fost preponderent orientată în funcţie de interesele puterii politice, Televiziunea însăşi a fost percepută ca o instituţie al cărei prim rost ar fi fost acela de a pune în practică un program de guvernare.  

E cât se poate de limpede că Legea 41 ce reglementează organizarea şi funcţionarea SRTV, e nu doar veche de aproape 20 de ani, ci a fost de la început una proastă, neoferind, în realitate, nici un fel de pârghie eficientă pentru a scoate mediile electronice publice de sub acerbul control al politicului. Politicienii înşişi admit la unison această evidenţă. Însă nu fac, în realitate, nimic pentru a modifica această situaţie, o situaţie care se află la originea dezastrului financiar cu care se confruntă azi TVR. Un dezastru ale cărui costuri nu le suportă ei, aşa cum ar trebui, ci telespectatorii şi angajaţii instituţiei din Calea Dorobanţi. Mulţi,politicieni şi nu numai, ba chiar şi oameni de presă, s-au amuzat copios atunci când însuşi dl. Stelian Tănase a avansat propuneri mai mult decât interesante pentru o altă modalitate de desemnare a membrilor C.A. O modalitate nu neapărat după obsedanta formulă a BBC, ci care seamănă foarte bine cu cea folosită în cazul Televiziunii publice de la Praga, adoptată acum aproape 15 ani, tot într-o situaţie de criză şi care şi-a dovedit, pare-se, eficienţa.

Ani de zile ne-am plâns că nu am avut şansa unui Vaclav Havel. Nu avem, şi lucrul acesta se vede cu ochiul liber, nici norocul unor politicieni responsabili precum cei de la Praga care, în cazul în speţă al Televiziunii publice de acolo, au avut buna-cuviinţă a făcutului unui pas în spate.

 Încă un semn că la Bucureşti între bun-simţ şi politică s-a căscat demult o imensă prăpastie.