PNL va cere invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Turcan: Dacă va fi nevoie, sesizăm CCR. Reacţia PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan FOTO Adevărul/Dorin Constanda
Raluca Turcan FOTO Adevărul/Dorin Constanda

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, anunţă că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al liderului PSD Liviu Dragnea, precizând că, dacă va fi necesar, PNL va sesiza Curtea Constituţională.

UPDATE Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, consideră că liberalii, prin intenţia de a solicita invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea, „se fac încă o dată de râs” pentru că BEC a constatat că în aceste alegeri nu au fost fraude electorale.

„Discutăm de nişte alegeri şi Regulamentul (n.r. Camerei Deputaţilor) prevede foarte clar cum se validează nişte mandate obţinute în urma unor alegeri atunci când începe o nouă sesiune. De această dată, Parlamentul, cu noua legislatură, îşi începe activitatea marţi la ora 12,00 şi Comisia de validare constată dacă mandatele au fost obţinute cu încălcarea legii sau prin fraudă. Poziţia oficială atât a Biroului Electoral Central, a Birourilor Electorale Judeţene cât şi a preşedintelui României despre aceste alegeri este că nu au fost fraude electorale. Deci a ne extinde noi, să ne dăm cu părerea, este din punctul meu de vedere, este o poziţie total greşită. Nu avem ce comenta pe acest subiect, pentru că şi colegii din Comisia de validare nu au altceva de făcut decât să constate că şi acest mandat ca şi celelalte 460 s-au obţinut fără încălcarea legii", a afirmat, duminică, pentru Agerpres, Florin Iordache (foto jos).

image

Co-preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a calificat demersul liberalilor de a bloca accesul lui Dragnea în Parlament drept o greşeală politică.

”O să discutăm, nu ştiu să vă spun. Mi s-ar părea anormal să scoatem de la naftalină un articol care trebuia să fi funcţionat până acuma, pentru că articolul a fost valabil tot anul 2016, tot anul 2015, de la referendum încoace tot a fost valabil şi văd că n-a fost invocat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.


Turcan spune că există un precedent, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentinţă judecătorească la acel moment, în 2004 toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză.

”Vom pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi vom vota în consecinţă. Regulamentul Camerei Deputaţilor este clar şi limpede: mandatele persoanelor condamnate definitiv pentru fraude electorale nu pot fi validate“, scrie Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Ea îşi exprimă speranţa ca toate celelalte partide să se ralieze acestei ”poziţii de bun simţ” şi să voteze împotrivă.

”În cazul în care PSD va avea câştig de cauză la vot, luăm în calcul sesizarea Curţii Constituţionale. Nu putem ceda în faţa acestui obicei al PSD de a considera că legile aflate în vigoare sunt, pentru liderii acestui partid, facultative. De altfel, avem un precedent în 2004, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentinţă judecătorească la acel moment, toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză”, mai scrie liderul PNL.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ales deputat de Teleorman, ar putea rămâne în afara Parlamentului, deoarece Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că alegerea unui deputat poate fi invalidată dacă respectivul a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

”Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral”, se arată în articolul 7, alineatul (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea intră sub incidenţa acestui articol, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Conform procurorilor, Liviu Dragnea a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea pe care o reprezenta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. Procurorii susţineau că Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea - preşedinte executiv PSD - având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Propunerea comisiei de validare va fi supusă însă dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor, unde PSD, având majoritatea împreună cu ALDE, ar putea vota validarea mandatului lui Liviu Dragnea.

    

Citeşte şi:

Juriştii PSD mai întind o capcană propriului partid

Speranţa „Dragnea-premier“ primeşte o lovitură cruntă din partea Curţii Constituţionale

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite