Petro Poroşenko vine joi la Bucureşti: întâlniri cu Iohannis şi Cioloş
0
Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său ucrainean Petro Poroşenko, care va avea şi o întâlnire cu premierul Dacian Cioloş.
Cei doi preşedinţi vor susţine o declaraţie de presă comună. În plus, programul lui Petro Poroşenko include şi un prânz cu premierul Dacian Cioloş.
Preşedintele Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko au stabilit vizita în România a preşedintelui Petro Porosenko la Conferinţa de securitate de la Munchen, care a avut loc în februarie.
"În cadrul discuţiilor, cei doi înalţi demnitari au abordat câteva dintre principalele aspecte de pe agenda bilaterală, inclusiv în perspectiva vizitei oficiale pe care Preşedintele Ucrainei o va întreprinde în România în acest an. Convorbirile au evidenţiat progresele deja înregistrate pe anumite dosare bilaterale şi dorinţa ambelor părţi de a avansa în implementarea proiectelor comune aflate în derulare", potrivit unui comunicat de presă.