Oana Florea, replică pentru Lazăr: Nu există elemente legale care să interzică procurorului să transmită documentele solicitate de comisie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei „Alegeri 2009“, Oana Florea, a declarat, marţi, că a agreat întâlnirea cu procurorul general Augustin Lazăr „cu inima deschisă“ pentru a rezolva o problemă, nu pentru a crea un conflict, menţionând însă că, din punctul de vedere al comisiei, nu există elemente legale care să interzică procurorului să transmită documentele solicitate.

„Eu sunt o persoană în favoarea dialogului şi am agreat această întâlnire cu inima deschisă. Sper să reuşim să lămurim măcar o parte din aspectele de care are nevoie comisia pentru a-şi întocmi raportul, întrucât, din punctul nostru de vedere, nu există elemente legale care să interzică procurorului să ne dea documentele solicitate. Nu ştiu ce să spun despre aşteptările mele. Nu mă gândesc la nimic. Pur şi simplu vreau să aibă loc o discuţie cât mai lămuritoare. Încercăm să rezolvăm o problemă, nu să creăm un conflict sau o altă problemă", a precizat pentru Oana Florea pentru Agerpres.

Întrebată în legătură cu afirmaţia liderului PSD, Liviu Dragnea, conform căreia această întâlnire ar trebui să aibă loc la Parlament, Oana Florea a precizat: „Cu privire la locaţie, nu am discutat. Ieri dimineaţă când am vorbit cu domnul ministru (al Justiţiei — n.r.), dânsul asta a spus că ne cheamă la el în birou să avem o discuţie. Astea au fost ultimele informaţii pe care le am de la domnul ministru, aştept convocarea acestuia“.

Augustin Lazăr a declarat marţi că e de acord cu o discuţia faţă în faţă cu cei din Comisia „Alegeri 2009“, dar că nu va trimite un dosar judiciar unei instituţii extrajudiciare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite