Oana Florea: Comisiile de anchetă trebuie să aibă pârghii legale pentru a-şi atinge obiectivul. Propunem modificarea legislaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a afirmat joi, la Parlament, că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legislaţiei, astfel încât un astfel de for să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivul, existând posibilitatea să se impună şi sancţiuni pentru cei care refuză să vină la audieri.

„Am decis că, având în vedere că această comisie de anchetă a dat naştere la trei decizii ale CCR care au creat practic precedent şi au instituit pincipiul colaborării loiale între instituţii, faptul că acele anchete – judiciară şi parlamentară – pot coexista, care a statuat cu privire la obligativitatea persoanelor să se prezinte, şi alte asemenea, deciziile CCR vor fi prinse într-o propunere de modificare legislativă şi se va face vorbire despre aceasta în raportul final. Asta s-a votat astăzi”, a spus Oana Florea, citată de News.ro

Întrebată ce modificări legislative propune, deputatul PSD a răspuns că o comisie de anchetă trebuie să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivele. „Pe lângă raportul final cu privire la obiectivele care ne-au fost date prin hotărârea Parlamentului, astăzi am hotărât ca ceea ce CCR a statuat prin cele trei decizii să fie prinse într-o legislaţie ulterioară referitor la activitatea comisiilor de anchetă parlamentară pentru că, iată, din experienţa de până acum, am văzut ceea ce funcţionează, ce nu funcţionează, şi am descoperit că nu avem pârghiile legale necesare pentru a ne atinge cu adevărat obiectivul pentru care am fost înfiinţaţi. O să vorbim de regulamentul de funcţionare al comisiilor de anchetă”, a explicat preşedintele Comisiei de anchetă.

Mai mult deputatul PSD a precizat: „Măsuri ca cei care au obligativitatea să se prezinte să aibă nişte repercursiuni, fie să-şi piardă funcţia, fie să primească amendă, vom vedea cum funcţionează şi în alte ţări. La acest moment nu avem pârghiile necesare, nu putem obliga oamenii să vină”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite