Nicolăescu: „Jos Băsescu!“ a fost programul nostru în campania electorală, nu pot să mă dezic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolăescu FOTO: Arhiva Adevărul
Eugen Nicolăescu FOTO: Arhiva Adevărul

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că sloganul "Jos Băsescu!", care nu poate fi un proiect de ţară, potrivit lui Victor Ponta, a fost programul USL în campania electorală, iar el nu se poate dezice de acesta.

Întrebat dacă este de acord cu preşedintele PSD, care a anunţat că "Jos Băsescu!" nu poate fi un proiect de ţară, Eugen Nicolăescu, a precizat că acesta a fost programul USL în campania electorală.

"Eu cel puţin, care m-am dus în campania electorală în faţa a mii de oameni şi le-am spus că principala noastră atribuţiune, a USL, este să schimbăm România, şi schimbarea României înseamnă şi schimbarea regimului Băsescu, nu pot să mă dezic. Dimpotrivă, datoria mea este să arăt că România se poate schimba în bine şi că regimul Băsescu a făcut rău în această ţară. Asta e datoria mea de politician", a precizat Nicolăescu.

În ceea ce priveşte atmosfera din USL, vicepreşedintele PNL a afirmat că aceasta este "normală" din punctul său de vedere. El a mai spus că îţi doreşte ca situaţia în Uniune să rămână normală în următorii patru ani, pentru că aşa s-au prezentat membrii USL în faţa cetăţenilor.

Despre relaţia premierului Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, Nicolăescu s-a rezumat să afirme: "Eu cred că, aşa cum a spus premierul de mai multe ori, el consideră că o relaţie instituţională cu preşedintele face bine cel puţin modului în care se desfăşoară activitatea. Eu vă spun ce a spus premierul".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în 9 aprilie, la o dezbatere pe tema "120 de ani de social-democraţie în România", că "Jos Băsescu!" este un slogan de campanie, o idee, dar nu poate fi un proiect de ţară.

"Foarte mulţi alţi colegi vorbesc şi cred că singurul proiect politic despre care trebuie să vorbim în continuare este proiectul «Jos Băsescu!». Eu cred că că «Jos Băsescu!» e un slogan de campanie, e o idee, dar nu poate fi un proiect de de ţară. «Jos Băsescu!» se va întâmpla la anul, din fericiere, şi ce facem a doua zi după ce e jos Băsescu?", a spus Ponta.
Preşedintele PSD a arătat că noul proiect al formaţiunii sale trebuie să fie noul proiect pentru România

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite