Or sunt zile cînd, privind la televizor, sau răsfoind ziarele, mi se pare că am fost exilat într-un ţinut incert, fără legi, fără consistenţă, fără sens: un fel de corabie a nebunilor, al cărei echipaj joacă barbut în plină furtună. Sunt indignat, sunt exasperat, sunt sătul. Vreau să aud voci civilizate, vreau să văd portrete oneste şi cît de cît omeneşti, vreau să trăiesc într-o atmosferă de bună-cuviinţă, de respect pentru limba română, de responsabilitate. Vreau un pic de stil, un pic de distincţie, un minim de eleganţă şi de sportivitate.

Nu mai suport să aud cum îşi vorbesc unul altuia preşedintele şi primul ministru din ţara mea. Nu mai contează cine are dreptate. Şi cîtă! Contează nivelul inadmisibil al disputei, limbajul ei, suficienţa grosolană a replicilor. Şi de o parte şi de alta asistăm la un turnir al dispreţului: şi preşedintele şi premierul cultivă voluptatea deriziunii, a atacului de cartier. Băsescu: „Ponta e un mitoman”. Ponta: „Băsescu minte de îngheaţă apele”. Băsescu: Ponta e pisoi, pisicuţ, bebeluş, dar şi porc greu de înghiţit, luat de prost la Bruxelles, vinovat de ratarea Nabuco etc. Ponta: Băsescu e mai rău ca Ceauşescu, e dracul, i-a murit curajul, face circ, urăşte poporul, iese ca un cuc la ora 18.30, e demn de ignorat. Băsescu vorbeşte ca un şef de echipaj care spală pe jos cu subalternii, Ponta vorbeşte ca o ţoapă ofensată, care „nu se coboară” să comenteze, face ironii de parlagiu şcolit la fără frecvenţă, „nu dă atenţie” vorbelor de la Cotroceni, aşteaptă răbdător încheierea mandatului prezidenţial. Băsescu e sumbru, oţelit, ameninţător şi şugubăţ, Ponta e „haios”, „face aroganţe”, fentează ieftin, surîde şmecher. Băsescu: „În fond, l-am girat pe Ponta!”. Ponta: „Poate doar în sensul regnului animal!” (Adică cum?!).

M-am săturat! Nu mai vreau să fiu reprezentat, guvernat, dăscălit, agresat de armata de netrebnici şi de mediocri aflată acum pe scenă.

Ca să pună capacul peste fiertură, mai trece, din cînd în cînd, prin peisaj şi Crin Antonescu: cînd devastator cu Băsescu, cînd aliat marital cu Ponta, cînd (de la o vreme) supărat pe amîndoi: nişte clovni, nişte circari, nişte opresori ai justiţiei. Probabil că cineva l-a sfătuit pe nesistematizabilul lider liberal să ia oarecare distanţă de PSD, să facă pe „pasărea rară” care s-a dat cu poporul. E „pe picioarele lui”, dar n-are picioare. Are „mîinile curate”, dar n-are mîini. Gîndeşte pe cont propriu, dar…Ca să năucească lumea cu totul, cutare lider pesedist declară că Antonescu a  început să semene cu Băsescu, adică, mă-nţelegi, cu cel la a cărui suspendare am lucrat cu toţii. Urmează, apoi, ariergarda: parlamentarii de partid şi de gaşcă, vorbind de-a valma prin talk-show-uri, analiştii şi comentatorii de serviciu, ocupaţi să aibă mereu dreptate, gazetarii nervoşi, veteranii blazaţi. Totul arată a orice, numai a viaţă politică nu. Ni se livrează strict meschinărie, mitocănie, divagaţie trivială, jeg. Niciodată n-a fost, cred, România mai pedepsită ca acum. Niciodată n-am ajuns, cred, ca acum, pe mîna unor neisprăviţi încîntaţi de ei înşişi, needucaţi, fără alte preocupări decît prosperitatea de clan şi trufia măruntei lor cariere.

M-am săturat! Nu mai vreau să fiu reprezentat, guvernat, dăscălit, agresat de armata de netrebnici şi de mediocri aflată acum pe scenă. Vreau să văd, la vîrf, oameni întregi, maturi, îngrijoraţi de soarta concetăţenilor lor, angajaţi într-o competentă şi coerentă căutare de soluţii şi nu în caftul de duzină al orgoliilor lor înfierbîntate. Ştiu că nu le pasă de saţietatea mea. Dar voi continua să îi invit cu încăpăţînare la un efort de ţinută.

Şi să le spun: fiţi atenţi, vă vede lumea, fiţi măcar atenţi cum vă vorbiţi unii altora! Încercaţi să vă reamintiţi de sentimentul ruşinii! Nu suntem obligaţi cu toţii să asistăm la schimbul de lături dintre voi! La bombăneala voastră buruienoasă! Purtaţi-vă cuviincios! Şi dacă nu sunteţi în stare să faceţi nimic pentru ţară, scutiţi-ne măcar de spectacolul dizgraţios al micimii voastre. Nu ne faceţi să credem că ne-am degradat pînă într-atît, încît am pierdut pînă şi dreptul la speranţă.