Liviu Dragnea şi tolba lui Moş Nicolae

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa bucureşteană se arată cum nu se poate mai interesată de viitorul politic al preşedintelui PSD, dl. Liviu Dragnea. Iar marea majoritate a comentatorilor ce socotesc că războiul de patru zile din PSD din această săptămână s-ar fi încheiat cu victoria clară a premierului Mihai Tudose se şi grăbeşte să-i cânte prohodul super-baronului de Teleorman.

Bună parte dintre editorialele din aceste zile prognozează că nu va trece de aici încolo chiar foarte multă vreme până când Dragnea va împărtăşi trista soartă a domnilor Mircea Geaonă şi Victor Ponta. La a căror trimitere la mantinela vieţii politice autohtone dl. Liviu Dragnea a avut contribuţia decisivă.

Nu lipseşte din componenţa respectivelor editoriale inventarierea minuţioasă a marilor defecte umane şi morale ale celui ce se află încă la conducerea PSD. Or, cum ştim încă din clasele primare, pe vremea când ne delectam citind basme centrate pe lupta dintre buni şi răi, întotdeauna bunii trebuie să câştige, iar răii să primească pedepse exemplare. Marea problemă, în cazul de faţă, este că ne este foarte clar cine este răul, mult mai dificil fiindu-ne să-l identificăm pe Făt- Frumosul căruia îi va sta în putinţă reinstaurarea supremaţiei dreptăţii şi a cinstei în rândul social-democraţilor români.

Aşa după cum scriam în comentariul de ieri, nu împărtăşesc deloc opinia că dl. Mihai Tudose ar însemna soluţia salvatoare nici pentru PSD, nici pentru România. Fie şi numai pentru motivul că a încercat să intre în posesia unui titlu de doctor în ştiinţe pe căi cum nu se poate mai necinstite. Iar cine fură - sunt ferm convins că plagiatul este furt! - nu poate fi creditat cu gânduri bune. Dacă mai punem la socoteală cine sunt şi câte cocoaşe par să aibă cei aleşi de însuşi dl. Tudose pentru a-i înlocui pe doamnele Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh şi pe dl. Răzvan Cuc şi dacă mai adăugăm detaliul că inşi precum domnii Florian Bodog şi Liviu Pop au fost păstraţi pe mai departe în echipa guvernamentală, cu toate că respectivii îşi dovedesc aproape zilnic incompetenţa crasă, atunci speranţele puse în reformarea posibilă pe care ar aduce-o actualul premier în fruntea PSD-ul intră de pe acum în categoria iluziilor pierdute.

Da. E foarte adevărat că ceea ce i s-a întâmplat în ultimele câteva luni d-lui Liviu Dragnea este numai bun să servească drept material didactic. Să devină studiu de caz la facultăţile de Politologie. Căci la nici 11 luni de la extraordinara victorie a PSD în alegerile din decembrie 2016, victorie ce nu poate fi nicidecum separată de instinctul politic al preşedintelui formaţiunii, acesta se află într-o situaţie cum nu se poate mai dificilă. Nu mai e agreat aproape deloc de electoratul pe care în primul rând el l-a convins să le dea voturile candidaţilor PSD, este contestat tot mai proeminent de o bună parte dintre vechii aparatciki ai partidului, a făcut greşeala de a alimenta peste măsură conflictul cu preşedintele Iohannis care, din câte se pare, nu a rămas deloc în expectativă (la ora la care scriu încă nu se ştie mai nimic despre motivele ce l-au determinat pe Sas să se întâlnească ieri cu membrii Grupului de la Cluj), nu a convins pe nimeni pipa păcii fumată vineri, aşa, de ochii lumii, cu Mihai Tudose pe scările sediului PSD din Bulevardul Kiseleff.

Cu toate acestea, nu cred că dl. Liviu Dragnea ar fi fost făcut în totalitate groggy. Sunt absolut convins că, începând chiar de luni, el sa va manifesta asemenea unui cazan sub presiune. Aşa după cum spuneam în comentariul publicat ieri, Dragnea va monitoriza cu maximă atenţie toate greşelile guvernării. Ori de câte ori va avea ocazia va sublinia că măsurile antipopulare pe care e mai mult decât probabil va fi obligat să le ia în zilele şi lunile următoare Executivul, că majorările de preţuri în cascadă sunt rodul nerespectării programului de guvernare de către premierul Mihai Tudose&co. Va face un fel de opoziţie bizară la toate viitoarele decizii controversate ale Executivului. Şi va încerca să exploateze în folos propriu viitoarea criză. Care tare mă tem că nu este chiar foarte departe. Cel mai târziu se va afla în tolba lui Moş Nicolae.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite