Klaus Iohannis - O aniversare discretă

Klaus Iohannis soseşte în Piaţa Universităţii după succesul din noiembrie 2014 FOTO Mediafax

Mediile politice de la Bucureşti, inclusiv PNL, partid bicefal şi miriapod ai cărui lideri şi-au acordat lungi vacanţe ca şi cum toate problemele ţării ar fi fost deja rezolvate, ieşirea din opoziţie mai mult ca sigură, preluarea puterii, planificată a se produce cel mai târziu în toamnă garantată, iar câştigarea alegerilor o certitudine, nu au marcat aproape prin nimic împlinirea unui an de când fostul primar al

Sibiului dl. Klaus Iohannis a intrat în cursa la capătul căreia a devenit preşedintele ţării.

Noua conducere a PSD, în frunte cu dl. Liviu Dragnea, aflat şi el în vacanţă, interesată vădit într-o ameliorare a relaţiilor cu preşedintele după ce aceasta a fost destul de serios afectată în ultimele luni în care la conducerea partidului s-a aflat premierul Victor Viorel Ponta, a tăcut şi ea. Ratând astfel ocazia întocmirii unui bilanţ critic în specificul jocului politic al celor aproape nouă luni petrecute la Cotroceni de candidatul care în urmă cu un an era creditat cu reduse şanse de a dobândi suprema funcţie în Stat. Mai plin de elocinţă s-a arătat altminteri cvasi-inexistentul faptic Partid Mişcarea Populară. Un partid de buzunar care, încă de la înfiinţarea sa, s-a manifestat aproape eminamente drept unul extrem de vocal şi care nu şi-a ascuns niciodată antipatia faţă de dl. Klaus Iohannis. O antipatie programatic comandată de predecesorul d-lui Iohannis, dl. Traian Băsescu, şi reglată conştiincios, obedient şi fără fantezie de insignifianţii lideri ai formaţiunii în funcţie de ordinele, poftele şi capriciile fostului preşedinte.

Nici presa bucureşteană nu s-a ocupat prea mult de această aniversare, altele fiind subiectele socotite de ea a fi de maxim interes. Nici măcar criticii de profesie ai preşedintelui nu au profitat de prilej spre a-i mai trage acestuia un perdaf oţărât. Până şi dl. Ion Cristoiu, obişnuit să fantazeze aproape zilnic pe tema isprăvilor binomului SRI-DNA, intrat, în opinia domniei-sale, în solda preşedintelui, să facă glume neinspirate pe seama dorinţei Şefului Statului de a avea „guvernul său”, ori să comenteze inelegant ieşirile publice ale doamnei Carmen Iohannis şi ţinutele sale vestimentare, concurând-o în acest chip zdravăn în vulgaritatea aprecierilor pe Evelyn Badea, a ignorat subiectul. La fel cum  l-a ignorat preşedintele însuşi. 

Într-un anume fel, această tăcere cvasi-totală îşi are motivaţiile ei. La urma urmei, nimic semnificativ, în afara de alegerea însăşi a d-lui Iohannis ca preşedinte în noiembrie trecut, ca urmare a unei spectaculoase răsturnări de situaţie între cele două tururi de scrutin, nu s-a petrecut în decursul acestui an. Nimic spectaculos nu s-a produs nici măcar în lunile de când dl. Klaus Iohannis a devenit primul om în stat.

Preşedintele a făcut, e drept, numeroase vizite în afara graniţelor ţării, vreo 18 sau 19, depăşind încă din iulie bugetul anual acordat în acest scop, dar nimeni nu ştie foarte exact cu ce rezultate. În pofida faptului că, spre deosebire de predecesorul său, dl. Klaus Iohannis a avut parte şi de câteva întâlniri directe cu unii dintre mai marii Europei, ba chiar şi ai Lumii. Vizitele acestea s-au soldat oare şi cu altceva decât cu superbe fotografii de album de familie? Cine ştie?

Dl. Iohannis nu prea agreează ieşirile publice, conferinţele de presă, prezenţele, nici măcar preferenţiale la posturile de televiziune prietene. La TVR nu a fost niciodată, cu notabila excepţie a interviului acordat programului în limba germană al acesteia. Dl. Iohannis tace însă, din păcate, nu prea ştim dacă şi face ceva cu adevărat notabil măcar în domeniul politicii externe. La fel cum tace preşedintele şi în alte domenii, dovedindu-se un slab comunicator. Dacă nu cumva e chiar dezinteresat de comunicarea cu cei ce l-au ales, dar şi cu cei nemulţumiţi de rezultatul votului al căror preşedinte echidistant a promis totuşi că va fi.

Atunci când  funcţiile şi atribuţiile de comunicare au fost preluate de consilierii săi, inclusiv de principalul său sfetnic, controversatul domn Dan Mihalache, rezultatele au fost mai mult decât discutabile. Iată, preşedintele a retrimis la Parlament Codul Fiscal, punând în încurcătură PNL care l-a votat cu două mâini, fără a socoti necesar să aibă o conferinţă de presă în care să îşi justifice decizia, alimentând astfel speculaţiile că gestul său nu e decât o răbufnire la adresa unui posibil succes al premierului. Prea adesea au fost discutabile, dovedindu-se rapid lamentabile eşecuri, o seamă de numiri în aparatul de lucru prezidenţial. Care numai garantul României lucrului bine făcut nu sunt. Dl. Iohannis nu a obţinut, cum şi-ar fi dorit, demisia guvernului Ponta, în compensaţie creând premisele unui control supraguvernamental exercitat, în principal, de oficiali de rang înalt din BNR. O iniţiativă care, conform multor specialişti în Drept, nu ar fi chiar constituţională.

Bref! Din promisa Românie a lucrului bine făcut, până în momentul de faţă, preşedintele Klaus Iohannis a concretizat foarte puţin. Palpabil, în buzunarul domniei sale şi al altor demnitari de rang înalt, e doar salariul bine mărit pentru cei mai aleşi dintre aleşi. Un detaliu care nu prea e în conformitate cu ceea ce dl. Iohannis scria şi promitea în urmă cu un an în cartea-manifest Pas cu pas. Pe care nu ar fi rău ca dl. preşedinte să o recitească pentru reîmprospătarea memoriei.

Cred însă că principalul reproş ce i se poate aduce preşedintelui cu prilejul acestei aniversări discrete şi cam fără glorie e că nu a făcut mai nimic spre a da satisfacţie Diasporei. Acelei Diaspore umilite cu ocazia celor două tururi ale alegerilor prezidenţiale, acelei Diaspore care s-a mobilizat exemplar facilitându-i victoria şi care nu doreşte drept recompensă decât o lege de natură să o protejeze de umilinţe similare.

Sigur, dl. Klaus Iohannis nu poate nici da, nici vota legi. Teoretic, nu poate nici măcar influenţa deciziile Parlamentului. Practic, lucrurile stau puţin altfel. Şi în relaţia cu Parlamentul, şi în relaţia cu guvernul. Exemple avem, slavă Domnului! În numele „interesului naţional”, dl. Iohannis a obţinut votarea favoritului domniei sale, dl. Mihai Răzvan Ungureanu, la şefia SIE. În numele aceluiaşi interes, tot dl. Iohannis a obţinut o ordonanţă în urma căreia domniei sale şi altor înalţi dregători li s-au triplat peste rând şi nu tocmai cinstit indemnizaţiile lunare. Oare în numele bunului-simţ preşedintele Klaus Iohannis nu poate influenţa adoptarea unei legi cu caracter european care nu e nicidecum un hatâr făcut românilor de peste graniţă, ci un gest de normalitate?

Pe 21 decembrie 2014, când îşi rostea în faţa Parlamentului, discursul inaugural dl. Klaus Iohannis se arăta conştient de faptul că entuziasmul popular ce i-a însoţit victoria în alegeri se poate repede metamorfoza în decepţie. Cu ocazia acestei aniversări discrete, mă întreb ce a făcut preşedintele pentru a evita o atare primejdie.