Ionuţ Moşteanu: USR nu s-a consultat cu Platforma România 100 pentru stabilirea referendumului privind o colaborare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că USR nu s-a consultat cu Platforma România 100 pentru stabilirea unui referendum intern privind o colaborare între cele două formaţiuni. De asemenea, Alin Mituţă, membru al Platformei România 100, a precizat că organizaţia din care face parte nu se gândeşte deocamdată la colaborare sau fuziune cu USR.

„Mecanismul referendumului intern începe să funcţioneze. Colegul Vasile Deac, preşedintele filialei USR Mehedinţi, a iniţiat un nou referendum în iulie — unul în care membrii USR urmează să se pronunţe asupra oportunităţii demarării unor discuţii formale de apropiere între USR şi Platforma România 100. A strâns 200 de semnături si referendumul a fost aprobat de Biroul Naţional în data de 2 august, urmând a se desfăşura la începutul lui octombrie", a scris Ionuţ Moşteanu pe Facebook.

Totodată, deputatul USR a precizat că formaţiunea din care face parte nu s-a consultat cu Platforma România 100 pentru stabilirea acestui referendum, aceasta fiind strict o iniţiativă a colegului său Vasile Deac şi a colegilor lui de la USR Mehedinţi.

„Oricare 200 de membri USR pot iniţia un referendum intern. Referendumul din octombrie va clarifica dacă membrii USR îşi doresc (sau nu) o apropiere de Platforma România 100. Biroul Naţional va lua act de voinţa bazei partidului şi va demara (sau nu) discuţii formale cu RO100, dacă şi RO100 va fi de acord. Orice concluzie a acestor posibile discuţii va deveni o acţiune concretă doar după aprobarea unui Congres USR“, a scris Ionuţ Moşteanu pe Facebook.

La rândul său, Alin Cristian Mituţă, fost director de cabinet al prim-ministrului Dacian Cioloş, în prezent membru al Platformei România 100, a confirmat, marţi, că referendumul intern care va fi iniţiat de USR pe tema „colaborării/fuziunii“ cu RO100 este o iniţiativă exclusivă a USR.

„Îi mulţumesc lui Ionuţ Moşteanu pentru aceste precizări şi vreau să confirm şi eu că acest referendum intern care înţeleg că va fi iniţiat de USR pe tema 'colaborării/fuziunii' cu Platforma România 100 este o iniţiativă exclusivă a USR care nu a fost discutată sau agreată cu RO100. La acest moment, prioritatea România 100 este de a construi alături de comunitatea celor 35.000 de susţinători şi peste 8000 de membri activi soluţii concrete pentru modernizarea României, aşa cum am anunţat şi ne-am asumat. Din acest motiv, pe agenda Platformei România 100 nu există niciun fel de fuziune“, a precizat Alin Mituţă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite