Iohannis sesizează CCR privind Legea prin care primarii condamnaţi la închisoare cu suspendare nu îşi pierd funcţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro
Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, o sesizare la Curtea Constituţională care vizează proiectul de modificare a Statutului aleşilor locali care prevede că primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot să rămână în funcţii dacă sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare, interdicţia fiind păstrată doar pentru condamnarea la închisoare cu executare.

„Pierderea mandatului de către alesul local ce este condamnat prin „hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare” presupune că instanţa judecătorească a stabilit în mod definitiv vinovăţia condamnatului şi a aplicat o pedeapsă privativă de libertate. Odată aplicată pedeapsa, ea urmează a fi executată în condiţiile prevăzute de Codul penal şi individualizate în fiecare caz în parte de instanţa de judecată. Prin urmare toate pedepsele privative de libertate aplicate de instanţe sunt „cu executare”, chiar dacă executarea poate fi realizată, în concret, în penitenciar sau prin una din modalităţile prevăzute în Capitolul V privind individualizarea executării pedepsei din Codul penal. Prin urmare, fie prevederile art. 9 lit. f) şi ale art. 15 lit. e) din legea dedusă controlului de constituţionalitate trebuie interpretate în sensul celor deja statuate de Curtea Constituţională, fie ele nu se corelează cu prevederile legale în vigoare referitoare la aplicarea pedepselor privative de libertate şi modul lor de executare, generând astfel, incertitudine juridică şi contravenind art. 1 alin. (5) din Constituţie“, arată Iohannis în sesizarea către CCR

Preşedintele României punctează şi faptul că dacă s-ar permite persoanelor condamnate cu suspendare să rămână în funcţiile lor, acest lucru ar aduce prejudicii imaginii generale a ceea ce înseamnă ales. „Încetarea mandatului de ales local este dictată, pe de o parte, de  raţiuni ce ţin de imposibilitatea obiectivă a exercitării funcţiei pe perioada executării unei pedepse private de libertate, iar pe de altă parte de nevoia de a asigura protecţia prestigiului funcţiei exercitate, care nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de ales local, ci presupune şi păstrarea unei conduite sociale, morale care să menţină încrederea acordată de electorat“, mai susţine Iohannis.  

Parlamentarii l-au ignorat pe Iohannis

Legea de modificare a Statutului aleşilor locali propune încetarea de drept a mandatului de consilier local, consilier judeţean, primar şi preşedinte de CJ doar în cazul unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate cu executare. Asfel, încetarea mandatului nu se mai aplică şi în cazul condamnărilor cu suspendare.

Iniţial, după adoptarea în prima forma a legii, Iohannis a retrimis-o în Parlament pentru a fi modificată. În cererea de reexaminare, preşedintele precizează că exercitarea funcţiilor de primar, consilier sau preşedinte al CJ de către o persoană condamnată penal, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu suspendare plasează sub semnul vulnerabilităţii exercitarea mandatului de ales local. Şeful statului mai argumenta că o astfel de lege "ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficientă cadrului legislativ în materie de integritate".

''Dimpotrivă, continuarea exercitării mandatului de către o persoană condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este de natură a aduce atingere unor principii elementare ce ţin de morala publică, de specificul funcţiei exercitate, de integritate şi, nu în ultimul rând, de încrederea cetăţenilor în reprezentanţii locali. Mai mult, considerăm că intervenţia legislativă conduce la ideea că integritatea este adaptată în funcţie de circumstanţe, când în realitate, conduita ar trebui stabilită în acord cu principiile, şi nu invers", susţinea şeful statului. 

Parlamentarii nu au ţinut cont de cererile preşedintelui şi au respins solicitarea acestuia de reexaminar. 

Ştire în curs de actualizare

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite