Institutul de Statistică: Nu efectuăm niciun fel de cercetări sau sondaje electorale
0Institutul Naţional de Statistică (INS) avertizează toţi cetăţenii României că statistica oficială nu a efectuat şi nu efectuează niciun fel de cercetări sau sondaje cu caracter electoral, după ce instituţia a primit, în ultima perioadă, semnale din teritoriu, dar mai ales din Bucureşti, că anumite persoane efectuează telefonic, în numele INS, pseudosondaje privind intenţiile de vot.
„În ultima perioadă, semnale venite din teritoriu, mai ales din municipiul Bucureşti, arată că persoane, arogându-şi calitatea de lucrători ai direcţiilor de statistică, efectuează telefonic pseudosondaje privind participarea şi intenţiile de vot la apropiatul scrutin prezidenţial“, se arată într-un comunicat al Institutului Naţionaş de Statistică.
Instituţia recomandă tuturor persoanelor care primesc asemenea apeluri să sesizeze imediat incidentul organelor abilitate cu respectarea şi aplicarea legii.
„Faţă de această situaţie, pentru a stopa şi preveni asemenea demersuri care constituie o încălcare flagrantă a legii, Institutul Naţional de Statistică atenţionează toţi cetăţenii României că statistica oficială nu are în atribuţii, nu a efectuat şi nu efectuează niciun fel de cercetări sau sondaje cu caracter electoral“, arată reprezentanţii INS.