PAMFLET Iar au luat-o razna ghiaurii de la Gurile Dunării

Preamărite, la Gurile Dunării sunt vreo câţiva care au luat-o razna şi-l vor sultan, la toamnă, nu pe marele vizir, cel cu tuiuri roşii, nici pe vreuna dintre paşalele mai bătrâne, ci tocmai pe bürgermeister-ul din cetatea Sibiului.

Şi toate astea se-ntâmplă, stăpâne, pentru că trebuie întrebaţi toţi ghiaurii, c-aşa e la ei, conduce poporul. Şi a început încă din primăvară nebunia, când au hotărât ei cine să meargă în adunarea Evropei. Prostimea a avut parte de pomeni, da’ fără desfătare, doar cât să-şi facă poftă pentru la toamnă, când vine grosul. Şi o să vină, că lucrurile-s încurcate după ce paşa cu tuiuri galbene s-a tras mai către margine şi l-a-mpins în faţă pe neamţ, iar acum nici marele vizir, şeful partidei roşii, nu mai e chiar aşa sigur de câştig.

Să le luăm pe rând, Măria Ta. Au trimis ghiaurii în Evropa o grămadă de oameni roşii, de-ai marelui vizir. El a pus la lucru toţi beii şi a trimis pe coclauri toţi vizirii, promiţând în stânga şi-n dreapta bani, drumuri, podeţe, tot ce vrei. Iar ghiaurii ştiau că n-o să se facă, dar au zis: poate s-o face a zecea parte măcar. Şi or fi ei cam hoţi unii dintre bei, dară mai bine aşa decât să fie proşti. Dacă mai ia beiul câte un sac cu galbeni, zic unii, putem şi noi să ne lipim de câte o pungă. Şi s-a mai lăudat marele vizir, cel cu tuiuri roşii, că negoţul merge tot mai bine în ţară, iar lefegiii vor avea slujbe: nu doar cei ce lucrează pentru stăpânire, ci şi ceilalţi. Acum, nu ştiu dacă l-a crezut au ba prostimea, dar mulţi i-au sprijinit pe roşii doar pentru că nu-l înghit pe sultan, cel cu care se războieşte zi de zi marele vizir, deşi mai sunt unii ce zic că sunt mână-n mână şi că totul e circ. Dar, oricum ar fi, poporul e mulţumit, mai abitir cei ce stau toată ziua cu ochii beliţi la cutiile pătrate, unde văd tot felul de caraghioşi sărutând dosurile stăpânitorilor, mai ales pe cel al marelui vizir, şi înjurându-i pe ceilalţi.

Tare mai sunt buni ghiaurii la asta, că o fac de aproape un veac, iar mulţi zic că e bine să ai o slujbă care să-ţi placă şi să mai iei şi bani mulţi. Iar marele vizir are mulţi prieteni negustori care tocmai asta fac, fiind după aceea răsplătiţi din teşchereaua stăpânirii. Da’  sunt mulţi şi aceia cărora le place oricum de marele vizir sau de roşii, aşa că ai lui îl împing să fie sultan. Doar că el nu prea vrea, i-ar plăcea mai degrabă să rămână şef peste sacii de galbeni, da’ s-ar putea să nu fie după cum vrea el, că mulţi bei, viziri sau alţi conducători roşii (da’ nu numai) se tem că vor da peste cadii şi, cine ştie, vor ajunge în temniţă dacă nu va fi cineva de la ei sultan. Iar acum, de când se vorbeşte de neamţul de la Sibiu, ei îi vor zice marelui vizir: ne-om pune pielea la saramură pentru tine, pune-ţi-o şi tu pentru noi.      

Se vorbeşte, însă, doar pentru că paşa cu tuiuri galbene a-nţeles că n-ajunge sultan, că s-a plictisit deja poporul. Şi că a stat prea mult pe aceeaşi sofa cu marele vizir şi cu cei roşii, ca să spună acum că sunt răi. De-aia n-au ajuns în Evropa decât o mână de oameni dintre ai lui, oricât s-a zbătut paşa. Însă în partida lui unii au doar un strat subţire de galben, peste roşu, alţii au plâns în pumni după ieşirea din Divan, iar alţii nu prea ştiu să facă altceva decât să strige la sultanul cel chel. Una peste alta, a cam bătut vântul peste ei, aşa că paşa a-nceput să taie în stânga şi-n dreapta. I-ar alunga acum, când vrea el – nu să plece când vor ei. Dar hiclenii nu se lasă, iar în vară o să-ncerce să-l fugărească pe paşă cu tot cu neamţ, iar de nu vor izbuti vor face altă partidă sau vor trece la roşii.

Numai că paşa a plecat el singur, deşi nu prea departe. Dacă ajunge bürgermeister-ul şef, iar apoi prostimea îl face sultan, paşa se va-ntoarce şi-i va certa cu măciuca pe toţi cei ce au cârtit. Numai că va fi greu, deşi nu peste putinţă, Luminate, s-ajungă sasul la Palat. Mulţi dintre ghiauri zic că vor unul de-un sânge cu ei, deşi doar Allah îşi mai poate aminti ce-i în sângele lor, la câţi au trecut pe la Gurile Dunării. Alţii spun despre el că-i cam mutălău, că-l face într-o clipită marele vizir, la o adică, de o să râdă de el ghiaurii. Şi mai zic unii că, din contra, e mai şmecher decât pare şi c-o să aflăm din gazete ce şi cum.      

Până atunci, însă, Măria Ta, frumos s-a mai jucat paşa cel vechi cu tovarăşii lui, galbenii evropeni. Le-a zis de nenumărate ori „cu voi suntem”, în timp ce pe la spate le zicea albaştrilor că de ei îi place, că au pălăriile mai pe dreapta. Aşa că galbenii îi aşteptau pe oamenii paşei cu bucate şi muzică în cortul lor, dar ei au ajuns în cel al albaştrilor – cei care acum vreo doi ani îl bruftuluiau pe paşă şi-i ziceau despot, iar astăzi îl firitisesc.

Asta şi pentru că, la Gurile Dunării, oamenii albaştrilor s-au bălăcărit şi s-au rupt. Partida paşei cu tuiuri portocalii n-a ajuns chiar în zdrenţe, dar nici bine n-o duce. A făcut paşa socoteli peste socoteli şi nu i-a ieşit, că prostimea nu uită că ei aveau mare vizir atunci când s-au tăiat banii lefegiilor şi au crescut birurile, şi degeaba zic ei acum că a fost bine ce-au făcut. Iar după aceea au ajuns ciuca bătăilor, de s-au săturat şi ei, săracii. Au ajuns să nu mai aibă nici măcar bei şi dregători prin ţară, de unde până mai an aveau o grămadă. De aia au zis: hai să facem noi o înţelegere cu galbenii, să-i ajutăm în Evropa, iar apoi să facem o partidă nouă şi mare, să ne batem cu roşii şi cu oricine, iar poporul să uite de tăierea lefurilor. Iar în toamnă om vedea noi ce facem cu viitorul sultan, poate o fi omul nostru, poate o fi neamţul sau altcineva de la ei. Zis şi făcut, s-au apucat de treabă cât încă ceilalţi benchetuiau: oamenii marelui vizir, de bucurie, iar cei ai sultanului, de necaz. Şi zis-a paşa cu tuiuri portocalii că primeşte pe oricine a plecat, mai puţin pe domniţa cu părul ca holda, că e unealta sultanului.

Să ştii, Luminăţia Ta, că rău de tot a ieşit chiar partida sultanului celui pleşuv, cu tot cu războinica blondă. Nu i-au vrut nici şapte dintr-o sută şi zic unii că nu trebuia pusă-n frunte domniţa, c-aveau ei destui cavaleri tineri, fără pată şi fără prihană. Da’ asta cu „nu trebuia” s-ar putea să-l fi supărat pe sultan şi-o să încerce el să le-arate că nu-i nici bătrân, nici obosit, şi s-ar putea ca mâine-poimâine să le vină şef, cu patalama la mână. Acum, oamenii aşteaptă tot de la el o minune şi, dacă s-ar putea, una care să n-aibă de a face cu domniţa şi nici cu alţii ca ea. Zice lumea că nu prea îl vrea sultanul pe neamţ, dar nici n-ar zice nu, dac-ar şti c-ajunge mare vizir fie el, fie unul dintr-ai lui. Doar că bürgermeisterul, dacă izbândeşte, n-o să prea aibă cum să pună vizir de la partida sultanului (şi nici nu prea vrea), că ar trebui să pună de la portocalii. Dar cel mai tare l-a supărat pe sultan neobrăzarea ălorlalţi de a se fi aşezat la masă fără el, fără să-i invite el când să stea jos şi când să vorbească.    

Şi uite aşa s-a ajuns la scandaluri, cum le place mai mult ghiaurilor. Şi e bine, zic ei, că aşa dregătorii sunt ocupaţi şi nu fac mare lucru, iar oamenii îşi pot vedea liniştiţi de treabă, care mai pe pravilă, care mai pe lângă ea. Şi e veselie la Gurile Dunării, Preaputernice, iar cei ce mai cârtesc sunt acoperiţi de sfârâituri de grătare şi, iertare, de râgâituri de după băutură. Şi-or hotărî ghiaurii până la urmă ce e cu sultanul şi cu divanul, dacă îi va duce mintea – iar dacă nu, tot o să hotărască. Cât despre mine, nici eu nu ştiu dacă e mai bine ca sultanul să le semene întru toate sau nu chiar.