Gabriela Firea anunţă că PSD a depus un amendament la legea bugetului de stat pentru creşterea alocaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Senatoarea PSD Gabriela Firea a anunţat că social-democraţii au depus un amendament la legea bugetului de stat pentru 2021 care prevede majorarea alocaţiilor. Creşterea alocaţiilor este prevăzută astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat - de la 214 lei la 300 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 lei la 600 lei, a adăugat prim-vicepreşedintele PSD.

„Acest amendament este foarte important, se referă la toţi copiii României. Noi insistăm de ani de zile ca drepturile copiilor să fie respectate, nu doar prin declaraţii publice, ci şi prin fapte concrete. Am depus în Parlament şi am şi votat un proiect de lege care prevede dublarea alocaţiilor. Din păcate, această lege nu este respectată, iar cumulul de factori a pornit chiar de la cel mai înalt nivel”, a explicat Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă. 

Ea a adăugat că PD consideră că peste trei milioane de copii din România merită respectul Executivului.

„Considerăm că cei peste 3 milioane şi jumătate de copii din România merită respectul Guvernului, chiar dacă este deja, prin măsurile luate, un guvern al austerităţii. Aşa cum s-au găsit surse financiare pentru anumiţi clienţi politici, pentru achiziţia unor servicii sau produse care nu erau atât de importante, suntem convinşi că, până la urmă, acest amendament al nostru va fi acceptat şi votat şi de către parlamentarii din opoziţie”, a completat Firea. 

Chestionată care va fi sursa de finanţare pentru această măsură şi de unde vor veni banii, senatoarea PSD a răspuns: „Dacă Guvernul Cîţu nu este capabil să aducă venituri la bugetul statului, cred că trebuie să facă nu doar un pas lateral, ci un pas în spate. Nu este un efort bugetar atât de mare”. 

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că amendamentele opoziţiei la legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2021 vor fi respinse, iar partidele care formează coaliţia de guvernare au stabilit să nu depună amendamente şi să voteze cele două proiecte în forma adoptată de către Guvern şi transmisă Parlamentului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite