UPDATE Senatorii jurişti au aprobat cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru Ion Ariton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton FOTO Mediafax
Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton FOTO Mediafax

Comisia juridică a Senatului a dat, marţi, aviz pozitiv solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al Economiei, senatorul PNL Ion Ariton.

Membrii Comisiei juridice au aprobat, marţi, solicitarea procurorilor în cazul fostului ministru şi au întocmit un raport pe baza căruia Senatul va vota în plen pentru încuviinţarea sau nu a solicitărilor de începere a urmăririi penale.

Întrebat, la ieşirea de la audierile din Comsia juridică a Senatului, care au fost concluziile în urma audierii sale, Ariton a răspuns că şi-a rugat colegii să înainteze cât mai rapid avizul la cererea DNA de încuvinţare a începerii urmăririi penale în cazul său.

„I-am rugat pe colegi să înainteze astăzi, cât mai repede, avizul. Aşteptăm să fiu solicitat de către DNA să pot să lămuresc acele lucruri care au apărut şi care sunt şi în spaţiul public”, a declarat Ariton. El a confirmat că solicită colegilor din Senat să încuviinţeze începerea urmăririi penale.

La Comisia juridică a fost audiat şi senatorul PNL Varujan Vosganian pentru care DIICOT a solicitat încuviinţarea urmăririi penale pentru fapte săvârşite în calitatea sa de ministru. Vosganian a refuzat să facă declaraţii.

Citeşte şi:

DNA cere începerea urmăririi penale în dosarul ”Gala Bute” faţă de sibianul Ioan Ariton, fost ministru al Economiei în guvernul Boc II

Direcţia NAţională Anticorupţie cere începerea urmăririi penale faţă de Ion Ariton, în prezent senator, fost ministru al Economiei în guvernul Boc II.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite