Europarlamentare. Duelul Ponta-Băsescu

În liga mare lucrurile sunt destul de clare. Marii jucători şi-au împărţit scena politică şi singura necunoscută pare a fi doar scorul electoral pe care îl vor obţine la scrutinul programat pentru data de 26 mai.

Social-democraţii urmează cu sfinţenie agenda pe baza căreia au câştigat în mod detaşat alegerile parlamentare, liberalii improvizează cu un cap de listă transferat direct din studioul unei televiziuni, alianţa USR-PLUS mizează pe un miraculos referendum pe justiţie care să le aducă procente bune în portofoliu, iar liberalii-democraţi ai lui Tăriceanu se hrănesc în continuare din imaginea bună pe care fostul premier o are în rândul unei importante părţi a populaţiei. UDMR-ul este fără emoţii. Ca la fiecare rundă de alegeri.

În liga mică lucrurile se complică. Pragul electoral de cinci procente pe care micii jucători trebuie să-l atingă poate relansa sau, din contră, poate frânge destine politice. Renaştere sau decădere. Glorie sau dezastru. Aceasta este perspectiva pe care vor trebui să înfrunte cei doi titani ai scenei politice, decăzuţi între timp din Olimpul puterii şi reduşi la statul de simpli pioni pe tabla de joc pe care în trecut o dominau. Victor Ponta şi Traian Băsescu au intrat în ring şi se luptă fiecare pentru supravieţuirea sa politică. Caractere diferite, destine asemănătoare.

Un fost premier şi un fost preşedinte al ţării se luptă astăzi să-şi propulseze noile creaţii politice în Parlamentul European. Foşti aliaţi conjuncturali sau foşti duşmani atunci când interesele personale şi cele politice le-a impus confruntarea. „Pisic”, „plagiator”, „dottore”, „obraznic”, „mitoman” „ofiţer SIE” sunt numai câteva dintre expresiile utilizate de bătrânul marinar la adresa celui care îi ameninţa statutul de mascul alfa pe scena politică. Replica lui Ponta nu a întârziat niciodată să apară. „Dictator în delir” „cancer pentru România”, „preşedintele unui grup mafiot”, „Băsescu la închisoare”. Timp de patru ani Ponta şi Băsescu s-au jignit, s-au ameninţat, s-au confruntat şi au coabitat. Şi-au împărţit instituţiile, presa, procurorii şi serviciile de informaţii. Au controlat şi au fost controlaţi. Au chemat la ordine generali, au jucat tenis cu ei, au păstorit protocoalele din justiţie. Au manipulat şi au fost manipulaţi. Au iubit puterea. Iar puterea i-a doborât.

Cu un destin politic frânt în mod abrupt şi mult prea tânăr pentru a se dedica exclusiv memoriilor politice, Ponta încearcă să-i convingă pe foştii săi votanţi din 2014 să-l susţină în noua sa aventură politică. E ultima carte care i-a mai rămas. În fruntea unui partid de  „centru-stânga” , dar cu puternice rezonanţe naţionaliste fostul premier conduce lista Pro România şi speră să-i administreze o lovitură fatală „prietenului” Liviu. O lovitură care să genereze pierderea guvernării de către PSD, îndepărtarea lui Dragnea de la butoane şi revenirea din poziţia de „Salvator” în partidul său de suflet. Direct sau printr-o fuziune PSD-Pro România. La aceste alegeri, Ponta vrea doar sânge şi răzbunare. 

Pentru Băsescu lucrurile sunt mai simple. Fostul comandant joacă pentru o retragere în glorie din politică. O retragere „cu valiza-n mână” în mediul rafinat de la Bruxelles. Cu un PMP propulsat în mod miraculos în Parlament la alegerile parlamentare, dar aflat în plină disoluţie, fostul preşedinte se declară acum „înfrânt” de majoritatea parlamentară PSD+ALDE şi nu îşi mai vede locul şi nici rostul în Senatul României. Bilanţul de senator nu-l onorează în mod neapărat, iar o nouă candidatură justificată în mod eronat riscă să-l transforme în ochii electoratului într-un simplu vânător de sinecuri bine remunerate. Însă fostul preşedinte riscă pentru ultima dată în cariera sa politică şi îşi forţează norocul. Rămâne de văzut şi dacă norocul îi va mai răspunde.

Duelul Ponta-Băsescu din vara anului 2012 a marcat destinul ţării. S-au luptat pentru putere şi au pierdut. Şi ei, dar şi România. Au sfârşit înfrânţi şi îngenuncheaţi. Acum se luptă să conteze din nou în jocurile de putere. Ultimul duel Ponta-Băsescu poate marca renaşterea unuia şi decăderea celuilalt. Dar poate închide definitiv şi rănile pe care le-au generat în societate atunci când şi-au uitat misiunea care le-a fost încredinţată de către popor. Un popor în faţa căruia se vor găsi din nou pentru judecată.