Două vorbe despre popor şi patrie

Prometeul Buveur al românilor n-a murit sigur. Vrea ceva mai plăcut. Până la urmă, îl vor lăsa să zboare.   I. Prometeul Buveur al românilor, răstignit de ruşi, de chinezi, de americani,

N-a murit sigur. Vrea ceva mai plăcut.

Stă în centrul lumii,

Fix.

O  armată a forţelor ostile i s-a înfipt drept  în cap.

Nu ştie nimic despre comunism, despre neamul său tulbure –

Pur şi simplu,

Nu ştie cu ce să-şi umple nimicul imens.

Bea de stinge.

Cântă încrezător în forţele sale

Are nevoie de umor.

Anomaliile vieţii mature ameninţă să scoată omul din om.

Până la urmă îl vor lăsa să zboare.

Locul înseninării, uşor şi imens, nu-l mai poate pierde.

Lume, lume,

Prometeul Buveur  al românilor n-a muri!

Gata,

Am scăpat şi astăzi de spaima de moarte a lumii nesfârşite, din minte,

Care vrea tot!

II. Cum se luptă ei din răsputeri, când îmbătrânesc,

Pentru Patria nesfârşită din creier.

Cum se luptă şi Patria nesfârşită,

Adâncă şi înaltă,

Ca să scape de cei care o trezesc când şi când,

Cu vorbe solemne, apăsate, abstracte.

Apatică, antipatică, senilă ca orice bătrân însetat de gânduri profunde,

Despre sânge şi moarte,

A rămas singură în aceste vremuri revolute.

Fără pic de milă li-i sufletul

Celor care au iubit în zadar Patria nesfârşită în comunism.

Nu-mi îngăduie vreo vorbă dulce, de dragoste pătimaşă,

Nici bătrânii.

Nici Patria mea nesfârşită din creier,

Adâncă, înaltă, înspăimântătoare,

Care ştie atât de bine cât de greu a murit tatăl meu.