
Două consecinţe politice ale negocierii din dealul Cotrocenilor
0Jocul politic din spatele procedurii de numire a procurorului general şi a procurorului-sef al DNA a născut o serie de noi provocări în relaţia dintre partidele din USL şi liderii acesteia, pe de o parte, şi Traian Băsescu, de cealaltă parte.
Nu lipseşte componenţa conspiraţionistă. Adepţii acesteia văd, chiar şi în noapte, cu ochii minţii, toată această dispută din jurul numirii procurorilor ca o cabală bine pusă la punct de nişte regizori înzestraţi. Unii sunt siguri că USL-ul este mai exact decât un ceas elveţian, că o coordonare exemplară le permite să facă jocuri cu procurori sau că Traian Băsescu e mai diabolic decât dracul. În realitate, jocul este politic, plin de câştiguri şi costuri pentru toţi actorii.
Primul diferend în USL, prima breşă. Alianţa rezistă
Ruperea USL este prima temă apărută pe agenda media. Generată de poziţionarea politică a lui Crin Antonescu faţă de decizia lui Victor Ponta, ea este în mare parte numai un semnal de alarmă. Cu toate că este o temă falsă, prima breşă în defensiva alianţei a avut loc. Dezacordul dintre social-democraţi şi liberali reprezintă numai unul dintre multiplele teste la care alianţa va fi supusă în următorii ani. Destrămarea este, deocamdată, numai un vis frumos al opoziţiei, interpretat şi reinterpretat ori de câte ori este nevoie. Atunci când se va întâmpla, nu va avea la bază un singur motiv, o decizie arbitrară sau o anumită preferinţă a uneia din părţi, ci o multitudine de motive, decizii arbitrare, preferinţe.
Alianţa D.A. s-a rupt abia după 2 ani de la preluarea puterii, în condiţiile unui asediu susţinut al lui Traian Băsescu, atât asupra PNL, cât şi asupra Guvernului condus, pe atunci, de Călin Popescu Tăriceanu. CDR, „coaliţia celor trei coaliţii”, a rezistat până la finalul mandatului. Momentan, în cadrul USL, există rezerve bune de încredere, iar o serie de obiective comune sunt mult mai importante decât interesele politice specifice ale liberalilor şi social-democraţilor.
În mod clasic, destrămarea USL ar trebui să fie descrisă de ecuaţia următoare: suma costurilor politice individuale să fie mai mare ca suma beneficiilor guvernării în comun. Cu precizarea că niciunul dintre cele două partide nu urmăreşte în mod programat să distrugă o mega alianţă politică, cu mega obiective politice. Deocamdată există beneficii şi motivaţii extrem de puternice pentru fiecare dintre părţi pentru a menţine alianţa unită.
Tema confiscării justiţiei de către USL se închide
Negocierea dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu a închis o temă destul de sensibilă pentru USL. Ne aducem aminte că evenimentele din vara lui 2012 i-au dat preşedintelui ocazia să îmbrace mantia apărătorului independenţei justiţiei. Nu a justiţiei în general, ci a justiţiei procurorilor.
Decizia premierului de a o numi pe Laura Codruţa Kovesi a deranjat PNL, dar a scăpat alianţa de o problemă majoră de percepţie. Victor Ponta a acţionat precum Traian Băsescu în primul mandat, când a numit şefii serviciilor secrete din rândul opoziţiei, în ideea că nu va putea fi acuzat niciodată că foloseşte spionajul românesc în scop politic. Dacă i-a reuşit, mai ales atunci când defila cu Mihai Răzvan Ungureanu de braţ prin PD-L ca să-l prezinte ca viitor premier, asta este altă discuţie.
Costurile politice nu l-au ocolit nici pe Traian Băsescu. Nu că ar i-ar mai păsa în vreun fel. Însă, misterul din jurul negocierii neaşteptate a născut o serie de suspiciuni la care nici cel mai înfocat partizan din presa pro - prezidenţială nu a rezistat. Un val uriaş de critici la adresa acestuia l-a lovit în plin. A fost contestat, reevaluat, intepretat, în toate cheile posibile.
Percepţia dominantă a rămas aceea că a avut grijă să-şi negocieze liniştea sub forma următorului troc: abandonarea lui Daniel Morar în schimbul protecţiei personale după ieşirea din funcţie. Mantia din vară se murdărise. Costumul de politician părea din nou strălucitor.