Dezbatere CASA. Diaconescu: Am văzut mulţi politicieni care s-au temut să vorbească de unirea României cu Moldova în discuţiile cu partenerii occidentali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a declarat, miercuri, în cadrul unei dezbateri a Centrului de Analiză Strategică Aplicată (CASA), că politicienii români au evitat să aducă în discuţie tema unirii României cu Republica Moldova în cadrul întâlnirilor cu partenerii occidentali şi nici nu au încercat să promoveze această temă în spaţiul public.

Centrul de Analiză Strategică Aplicată (CASA), condus de George Rîpă, a organizat, miercuri, conferinţa „Are România o strategie coerentă în Republica Moldova?”, la care au luat cuvântul, printre alţii, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, fostul ministru al Societăţii Informaţionale Marius Bostan, dar şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi şi consilierul general Ciprian Ciucu.

Organizatorul evenimentului a punctat de la început că România a făcut multe erori în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova, în condiţiile în care mai multe guvernări şi preşedinţi de ţară din ultimele decenii au neglijau subiectul necesităţii atragerii Chişinăului spre valorile vest-europene.

„Cuvântul unire noi nu l-am folosit şi nu l-am discutat suficient în România.  Am văzut mulţi politicieni români care s-au temut ca în discuţia cu cealaltă parte, partenerii occidentali, să ridice această problemă. Nu prin a forţa, ci prin a acomoda anumite aşteptări. Nimeni (n.r. -partenerii occidentali) nu a refuzat niciodată această discuţie.

Ceea ce i s-a cerut României a fost să fie atentă, să aibă strategie. Să fie atentă pas cu pas la ceea ce vrea să facă“, a declarat, la rândul său, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu. .

„Unirea nu se face de la vârf“

Tot Diaconescu a subliniat că pregătirea terenului pentru o posibilă unire trebuie făcută din timp şi printr-o strategie bine definită. „O unire nu se face de la vârf. Se face prin 1001 de canale de comunicare, proiecte comune etc, pentru a fi o chestiune naturală. Nu începeţi brutal, de sus (…) Alt gen de sprijin pot să obţin (n.r.-ca stat) din partea partenerilor noştri, dacă am o opinie publica care mă împinge. Contează pregătirea publicului“, a completat fostul ministru de Externe.  

Pe de altă parte, fostul ministru al Societăţii Informaţionale a subliniat că pentru a pregăti o strategie coerentă a României faţă de vecinii de peste Prut, e important să fie clarificate rolurile fiecărui actor: stat, ONG-uri sau persoane particulare. Totodată, Bostan a atras atenţia că manipulările anumitor state din vest continuă, ele luând forma mistificătilor istorice.

Mistificările ruşilor

„Cum să oferi un film, o mistificare. E un gest oribil, fără sens. Numai pentru a aduce din nou în atenţie ce. E o gafă formidabilă. Nu văd niciun folos. E o tâmpenie“, a spus Bostan, care se referea la un o înregistrare video a Ambasadei Federaţiei Ruse în România, în care era afirmat faptul că ruşii au luptat alături de români mai multe momente din istoria recentă a României. În respectivul film erau, însă, mai multe omisiuni referitoare la modul cum s-au comportat, de fapt, ruşii în relaţia cu românii.

De asemenea, la conferinţă a luat cuvântul şi deputatul Ovidiu Raeţchi, politician care a atras atenţia că instituţiile române nu se preocupă deloc de trimiterea de cărţi în limba română către şcolile din Republica Moldova. „Ar trebui o strategie egală pe 10, 15 ani. Noi nu am văzut lucrul acesta. Am văzut doar tactici. O tactică Iliescu, o tactică, Constantinescu, o tactică Băsescu, acum ne pregătim pentru o strategie“, a subliniat liberalul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite