VIDEO Prima reacţie a Preşedinţiei după chemarea lui Dragnea la DNA. „Formularea «stat paralel» e o invenţie a celor care au probleme cu Justiţia“
0Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, a venit cu precizări, marţi, referitoare la agenda şefului statului, poziţia acestuia în ceea ce priveşte punerea sub urmărire penală a lui Liviu Dragnea, aflat deja la al treilea dosar al DNA, dar şi despre modificările la Codul Fiscal.
Principalele declaraţii ale Mădălinei Dobrovolschi:
Mădălina Dobrovolschi: În primul rând, vreau să vă anunţ şedinţa preşedintelui Klaus Iohannis. Vineri, 17 noiembrie, Iohannis participă la Summitul social de la Gottenborg, în Suedia. Summitul reuneşte şefi de stat şi de guvern, parteneri sociali, dar şi alţi actori. Preşedintele va avea o intervenţie în ceea ce priveşte piaţa de muncă. Miercuri, preşedintele va fi la Ploieşti pentru o dezbatere. Dezbaterea are loc în contextul Centenarului Marii Uniri.
Un alt eveniment este unul care se va desfăşura vineri, 24 noiembrie, la Bruxelles, unde va fi cel de-al 5-lea summit al Parteneriatului Estic. E un summit într-un context internaţional complex.
Reporter: Anul trecut, în contextul dosarului Referendumului, Iohannis îi cerea demisia lui Liviu Dragnea. Acum, Klaus Iohannis e de aceeaşi părere, că Liviu Dragnea trebuie să-şi dea demisia?
Dobrobolschi: Vreau să fac o singură precizare. Preşedintele României îşi doreşte o justiţie independentă şi puternică. Beneficiarul acestei justiţii e societatea. Mai mult de atât nu cred că trebuie adăugat.
Reporter: A existat o discuţie telefonică între Dragnea şi Iohannis, după evenimentele de ieri?
Nu voi face o precizare pe acest subiect. Dacă ar fi existat o discuţie oficială, sigur ar fi fost pe agenda oficială comunicată.
Reporter: Aseară, Liviu Dragnea a adus mai multe acuzaţii, inclusiv la adresa lui Klaus Iohannis, spunând că e în spatele unui stat paralel care face dosare politice. Cum răspunde preşedintele unor asemenea acuzaţii?
În România nu există un stat paralel. Această formulare e o invenţie a celor care au probleme cu Justiţia. Dacă ar fi să adaug ceva esenţial: un beneficiar real al unui sistem sănătos nu poate fi decât societatea. Ea beneficiază când statul de drept funcionează şi Justiţia e independentă.
Reporter: Preşedintele României a rugat Guvernul să renunţe la modificările Codului Fiscal. Ce mai poate face acum preşedintele?
Preşedintele a avut o expunere amplă privind acest subiect. A avertizat că astfel de politici pot avea efecte negative. Sunt singurele cometarii pe care le pot face eu
Reporter: Dragnea spunea că şeful SPP, Lucian Pahonţu, e poştaşul lui Klaus Iohannis şi ar încerca să racoleze oameni din PSD?
Daţi-mi voie să nu intru în astfel de dialoguri.
Te-ar putea interesa şi:
Tel Drum, balaurul care îl poate înghiţi pe Dragnea cu partid cu tot