De ce pierde Klaus Iohannis în faţa lui Victor Ponta

Klaus Iohannis s-a obişnuit să piardă războaiele publice cu Victor Ponta. A câştigat alegerile, dar asta nu îl ajută să facă faţă capcanelor întinse de Primul Ministru. E în continuare lipsit de reflexe, greoi, aproape indiferent până la momentul când, sâcâit de situaţie, răspunde nervos şi fără mare efect. În mod surprinzător, Klaus Iohannis continuă să fie prins pe picior greşit cu subiecte pe care ar trebui să le controleze.

În scandalul defrişărilor, Preşedintele a intervenit târziu, după ce s-a trezit cu manifestanţii la poartă. Şi atunci când a făcut-o ne-am trezit cu o reacţie mai mult iritată decât fundamentată, plus o ameninţare fără nicio relevanţă. Victor Ponta l-a acuzat (nu direct, ci prin aluzii la apropiaţi ai Preşedintelui) de lobby în sprijinul unei companii austriece care taie păduri pe la noi. În replică, Preşedintele a sesizat SRI şi l-a ameninţat pe Victor Ponta că va plăti pentru afirmaţie. Cum? Nu ştim concret, doar o bănuială că poate îl va da în judecată. Ce ne va spune SRI? Că minte Victor Ponta? Irelevant deja. Ce i se mai poate reproşa lui Victor Ponta şi nu i s-a reproşat de mii de ori? Un eventual proces? Doamne fereşte!!! Pe lângă faptul că o să urle mapamondul că Preşedintele României îl dă în judecată pe Primul Ministru, o să mai avem şi o victimizare a lui Victor Ponta. Asta ar mai lipsi, să îl auzim pe Victor Ponta invocând libertatea de expresie şi acuzându-l din nou pe Klaus Iohannis că încearcă să închidă gura adevărului.

Dincolo de comicăria şi tristeţea situaţiei, se vede din nou inadecvarea Preşedintelui nou ales şi a echipei sale. Era evident de la bun început că între cele două palate nu va exista înţelegere şi asta ar fi trebuit să fie prima analiză pe care să o aibă Klaus Iohannis pe birou. Premisele sunt clare. Constituţia e scrisă în aşa fel încât nu decide clar cine şi cum conduce. Nu suntem nici struţ, nici cămilă, nici republică prezidenţială, dar nici parlamentară. Avem câte puţin pentru fiecare ca să fie toată lumea mulţumită. Sursă de conflict permanent între Preşedinte şi Guvern/Parlament. Apoi trebuie să fii naiv să crezi că Victor Ponta va lucra cu Klaus Iohannis (invers nu cred că e similară situaţia). PNL-ul îl va presa direct sau indirect să contribuie la schimbarea lui Victor Ponta. Şi în final, majoritatea alegătorilor lui Klaus Iohannis nu e fericită cu o astfel de coabitare. În condiţiile acestea, Preşedintele a părut din nou la fel de nepregătit să se confrunte cu situaţia ca în cazul confruntării electorale de la Realitatea TV.

Şi ce mai uită echipa de consilieri de la Cotroceni e faptul că singurul capital al lui Klaus Iohannis este popularitatea votului din noiembrie. Dacă pierde acest lucru devine imediat doar un politician izolat la Palatul Cotroceni.

Poate Preşedintele nu va fi deranjat să se plimbe prin curtea palatului şi pe la evenimente internaţionale. Dar dacă acceptă această poziţie poate să îşi ia la revedere de pe acum de la al doilea mandat.

Imediat după anunţarea numirii în funcţie, Tatiana Niculescu Bran ne-a spus că Preşedintele e conştient de aşteptarea enormă rezultată din nivelul de încredere pe care îl are. După şase luni şi mai mulţi consilieri schimbaţi, nu pare în niciun fel să se înţeleagă acest lucru la Cotroceni şi conform ultimelor măsurători nivelul încrederii a mai scăzut puţin.

Încă două, trei manifestaţii care să treacă prin poarta Cotroceniului, cu slogane în care să se regăsească formula „Mafia defrişează, Iohannis protejează!” şi viitorul nu sună deloc bine pentru Preşedinte. Iar faptul că se contracarează mediatic prin sublinierea la infinit a duplicităţii lui Victor Ponta este exact ceea ce are nevoie Primul Ministru. Dacă nu poţi urca la el, trage-l jos lângă tine. Pe direcţia asta se lucrează în laboratoarele PSD şi trebuie spus că la nivel de strategie politică e singura soluţie. Dar nu genialitatea consilierilor lui Victor Ponta este cheia, ci lipsa de reacţie a lui Klaus Iohannis.

Vocile străzii sunt din nou mai coerent şi mai echilibrate decât orice factor politic. În stradă s-a cerut oprirea defrişărilor spre deosebire de ceea ce cer Parlamentul, Guvernul sau Preşedinţia. Toate statisticile vorbesc despre dezastrul ecologic şi pierderile economice masive pe care le-a avut România în urma unor politici dezastruoase pe partea de mediu, cu accent pe păduri. Dar în Parlament s-au găsit o mână de oameni care să îşi facă un Cod Silvic pentru interesele proprii. Primul Ministru a uitat ce spunea acum un an de zile şi dă vina pe Preşedinte, care la rândul lui sub pretextul că răspunde revendicărilor manifestanţilor de fapt aruncă legea înapoi în Parlament, fără să vină cu o soluţie sau o cerere clară, scufundându-se în conflictul cu Victor Ponta.

Judecând după cele întâmplate în cazul Codului Silvic şi a reacţiilor din ultimele şase luni, problema adevărată pe care o avem constă în lipsa de leadership. Cele două centre de putere funcţionează dezlânat, fără o agendă publică transparentă şi fără a fi în concordanţă cu nevoile momentului. Victor Ponta şi-ar asuma un rol de lider naţional, dar nu poate. A dovedit-o în anii de la Palatul Victoria, a dovedit acelaşi lucru şi în campania electorală şi o dovedeşte şi de când a ajuns preşedinte Klaus Iohannis. Se descurcă onorabil doar pentru propria-i prestaţie politică la nivelul jocului de glezne şi la evitarea subiectelor. Dar nu a reuşit să pună pe picioare niciun proiect major. A sărbătorit trei ani de guvernare cu mare tam-tam, dar de fapt cu ce se poate lăuda? Care e proiectul relevant pe care îl poate spune că îl lasă în urmă? Nici unul.

De cealaltă parte, la Cotroceni, Klaus Iohannis încă pare indecis asupra funcţiei. Până una alta, nu şi-a asumat niciun fel de rol de lider. Nu e un Preşedinte care să conducă, ci mai degrabă un Preşedinte care se bucură de beneficiile situaţiei şi funcţiei. Trebuie spus că majoritatea scandalurilor din jurul instituţiei prezidenţiale s-au declinat din subiecte organizatorice. Perdele, apă plată, napolitane, cantină pentru personal, avion prezidenţial, amenajarea biroului, instituţia Primei Doamne, a doua carte autobiografică.

Nu ştim agenda Preşedintelui, nu ştim care îi sunt priorităţile, nu ştim care îi e „politica altfel” şi a trecut deja o jumătate de an.

Avocaţii cauzei sale susţin în continuare că e în perioada de acomodare şi că pregăteşte surprize. Pe de o parte, instituţia prezidenţială nu e una cu care să te acomodezi şi la care faci internship. Eşti preşedinte din prima zi, fie că îţi place, fie că nu. Dacă problema acomodării e atât de importantă atunci ar trebui ca alegerile să aibă loc cu un an înainte de terminarea mandatului preşedintelui în funcţie şi noul preşedinte să aibă timpul necesar preluarii funcţiei sale. Iar în ceea ce priveşte surprizele pe care le pregăteşte Klaus Iohannis, aş zice mai bine nu, mulţumim. Să îl lăsăm pe Moş Crăciun să se ocupe de surprize. Funcţia de Preşedinte (ca şi cea de Prim-ministru) este una dependentă de agenda publică. Nu avem nevoie de surprize, ci de respectarea agendei publice.

Revenind la disputa dintre Preşedinte şi Prim-ministru, ea este o consecinţă normală a lipsei de leadership. Este o tragedie pentru situaţia politică şi marele perdant este Preşedintele, pentru că va pierde susţinere cu fiecare zi în care nu va şti cum să îşi exercite prerogativele. Nu am ales un preşedinte scandalagiu, de acord. Dar niciun preşedinte slab. S-a cerut un vot pentru un preşedinte care să poată schimba ceva, care să redea prestigiul instituţiei şi să reprezinte un centru coerent de putere instituţională. Nimeni nu poate împiedica instituţia prezidenţială să facă acest lucru. Nici Primul Ministru, nici Parlamentul, nici măcar PNL sau PSD. Poate doar Klaus Iohannis dacă va continua ca şi până acum.