Cum dă guvernarea PSD prima lovitură preşedinţiei române a Consiliului UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019 nu e văzută cu ochi buni de publicaţiile occidentale, acestea semnalând faptul că liderii politici ai Puterii de la Bucureşti sunt mai preocupaţi de modificarea legislaţiei penale şi a legilor Justiţiei, decât de rezolvarea unor probleme care afectează întreaga Uniune.

Tonul articolelor care subliniază că politicienii de la Bucureşti sunt mai preocupaţi de relaxarea legislaţiei penale decât de subiecte care ar trebui să fie de mare interes, în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE, e dat de cotidianul american „New York Times“. „România, luptând cu Uniunea Europeană, se pregăteşte să o conducă într-un moment crucial“, e titlul unui material despre România, la începutul anului.  Americanii subliniază că prin deciziile luate „Guvernul de stânga“ din România a „afectat independenţa justiţiei“, iar acum ia în considerare „acordarea amnistiei pentru persoanele condamnate pentru corupţie. Săptămâna trecută, ministrul român al Justiţiei a cerut oficial revocarea procurorului general, un critic deschis al mişcărilor guvernamentale“, se arată în materialul New York Times.

Pe 3 ianuarie,  „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ (FAZ) puncta, într-un articol despre situaţia din România, că acţiunile Guvernului de la Bucureşti, sub pretextul unei „reforme a justiţiei”, urmăresc protejarea politicienilor pentru ca aceştia să nu răspundă în faţa legii. Pe scurt, încercarea partidelor de a-i feri sau scăpa de închisoare pentru fapte de corupţie. „Guvernul român atacă prin demontarea statului de drept şi retorica sa tot mai sălbatică fundamentele democraţiei. Într-o parte importantă a societăţii româneşti aceasta provoacă proteste vehemente“, arăta FAZ.

România, o ruină, din cauza PSD

Tot această publicaţie trăgea un semnal de alarmă în ceea ce priveşte respectarea statului de drept, mai ales în contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene: „Dacă Guvernul va reuşi să-şi impună întreaga agendă, din statul de drept nu va mai rămâne în România decât o ruină“.

O imagine despre România sub guvernarea PSD-ALDE a fost prezentată şi de cel mai mare ziar elveţian, „Neue Zurcher Zeitung“, publicaţie care a titrat: „Guvernul corupţilor prezidează Consiliul UE“. Elveţienii au pus accentul pe faptul că în Guvernul Dăncilă şi în anturajul acestuia sunt mai multe persoane acuzate de fapte de corupţie. „România preia conducerea Consiliului UE, deşi ţara este ocupată cu probleme interne de lupte de putere. Statul de drept este ameninţat şi sabotat din cauza intereselor grupului de corupţi aflat la putere“, preciza publicaţia elveţiană, care îl indica pe Liviu Dragnea drept „promotorul  controversatelor modificări aduse legilor Justiţiei şi Codurilor penale“. 

Pe de altă parte, „Financial Time“ i-a dedicat un amplu articol lui Liviu Dragnea, britanicii mergând inclusiv în Alexandria pentru a vedea „conacul“ lui Liviu Dragnea, lider al PSD care vrea „să controleze România“. „Într-una dintre cele mai sărace regiuni ale României, conacul lui Liviu Dragnea este un monument al culturii imunităţii”, notează FT, în articolul despre „sforarul condamnat“  al ţării care „a preluat preşedinţia UE“.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite