Cine şi cum câştigă alegerile prezidenţiale

Momentul „Adevărului": 2/16 noiembrie 2014 FOTO Reuters

Alegerile prezidenţiale din 2/16 noiembrie marchează un punct de inflexiune pentru tânăra democraţie românească. Se încheie un ciclul de 10 ani dominat de Traian Băsescu şi începe un altul, posibil tot de 10 ani.

Această schimbare de ciclu se suprapune pe un schimb de generaţii în politica românească într-un moment în care lumea întreagă pare să fi intrat în febra conflictelor dure cu impact pe termen lung. 

Urmează 10 ani în care România se va confrunta cu cel puţin 3 provocări istorice care ţin în mod direct de misiunea şi activitatea preşedintelui.

1.      O primă provocare priveşte aşa numita zonă de hard-security, vulnerabilă  în contextul reactivării ambiţiilor imperiale ale Rusiei. Acest lucru înseamnă consolidarea întregului sistem naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, de la Armată, servicii de informaţii, până la structurile internelor.

2.      O a doua provocare este legată de garantarea suveranităţii naţionale prin obţinerea independenţei energetice. Acest lucru înseamnă politici curajoase şi lideri patrioţi puternici, capabili să se implice şi să urmărească personal, în detaliu, îndeplinirea unui interes naţional uşor de comensurat, dar dificil de aplicat.

3.      O a treia provocare este legată de întărirea rolului economic şi politic al României în Uniunea Europeană, în acord cu interesele noastre, după 7 ani de tranziţie în care am jucat doar pe muzica pusă de alţii.  Acest lucru înseamnă o administraţie reformată  capabilă să absoarbă banii europeni şi să producă politici publice eficiente, concentrarea resurselor pe ramurile economice în care putem fi competitivi ( industrie parţial, energie, agricultură, IT) şi, nu în ultimul rând, un stat de drept pe deplin şi ireversibil consolidat, o democraţie cu reguli şi legi puternice care garantează drepturi, dar şi obligaţii ce asigură la finalul zilei prosperitatea generală.  

Din toate aceste motive, miza alegerilor prezidenţiale de acum este mai mare decât în 2009. Competitorii cei mai importanţi nu s-au anunţat în mod oficial. Ce ştim aproape sigur este că din zona de centru-stânga va intra în cursă cel mai puternic candidat al momentului, Victor Ponta. Cine îl va concura din zona dreptei încă nu ştim.  Recent încheiatul Congres al PNL, în loc să reprezinte o trambulină de lansare pentru proiectul dreptei unite, a îngropat această idee. Comasarea prin fuziune a PNL şi PDL a suferit un recul important, iar PNL pare să fi intrat pe un drum al divizării interne care riscă să consume tot combustibilul încă înainte de începerea cursei. Prin urmare, dreapta propune în acest moment un candidat cu şanse mici – Cristian Diaconescu din partea PMP, dar intrat în politica mare pe uşa din stânga, două variante tari din PNL – Klaus Iohannis recomandat de performanţele bune din sondaje şi Crin Antonescu recomandat de capacitatea combativă, respectiv propunerea PDL – Cătălin Predoiu. În plus, şi-a mai anunţat candidatura şi fostul preşedinte liberal, Călin Popescu Tăriceanu care, indiferent de ce joc politic face, captează electorat de dreapta. E adevărat că democraţia este în general bucuroasă de diversitate şi suspans, însă victoriile electorale se bazează mai mult pe calcul şi raţiune, arme care, deocamndată, lipsesc din arsenalul unei drepte mult prea iubitoare de conflicte şi orgolii.   

Alegerile din 2014 nu vor semăna cu cele din 2004 şi 2009 când strategiile câştigătoare au mizat mai mult pe jocul emoţional. Alegerile din 2014 vor pune un accent mai mare pe calculul raţional tocmai datorită celor 3 mize mari enunţate mai sus şi care depăşesc cum mult obişnuitul joc politic intern.

Calculul electoral care răspunde la întrebarea – cum se câştigă alegerile prezidenţiale? – arată în felul următor.  Alegerile prezidenţiale mobilizează între 10 şi 10,5 milioane de alegători, cu vreo 3 milioane de români mai mult decât la orice alegeri parlamentare. Câştigătorul are nevoie de 5,3-5,5 milioane de voturi pentru a fi sigur de succes. Prin urmare, va obţine victoria în alegeri acel candidat care reuşeşte să aducă în primul tur minim 3 milioane de voturi, care va reuşi să atragă cât mai multe voturi de la cei care nu trec în turul 2 şi mai ales care va convinge mai mulţi dintre cei 3 milioane de alegători non-partizani care nu vin să voteze decât la prezidenţiale.

În opinia mea, cheia victoriei se află la aceşti 3 milioane de votanţi care nu vor mai putea fi convinşi  la fel ca în 2004 sau 2009, printr-un vacarm electoral asezonat cu fum şi artificii emoţionale, ci mai degrabă printr-un proiect prezidenţial riguros, convingător, susţinut de o echipă pe măsură şi care să menţină clar România pe orbita civilizaţiei occidentale. Va câştiga aşadar un proiect de construcţie pentru un ciclu de stabilitate care trebuie să vină după un proiect de reformă incompletă care a presupus, inevitabil, costul instabilităţii.

P.S. Ieri seară, într-o emisiune de la Realitatea TV, vorbind despre editorialul de astăzi, eram tentat să revizuiesc analiza legată de diferenţa pe care o va face votul raţional pentru un proiect. Chiar dacă votul emoţional a jucat şi joacă un rol important în alegeri, chiar dacă votul negativ este în continuare o resursă majoră, chiar dacă unii vor spune ”Jos PSD”, iar alţii ”Jos Băsescu”, vreau să cred cu disperare că de data aceasta va câştiga un proiect. Poate că este proiectul unei noi generaţii care vrea să construiescă o ţară mai puternică după 25 de ani de slăbiciune într-o tranziţie fără sfârşit. Poate că este proiectul unei generaţii mixte care îmbină experienţa cu energia. Cert este că avem cu toţii nevoie ca de aer să alegem o viziune în locul unei colecţii de înjurături care nu ne mai încălzesc nici măcar pentru o seară rece de noiembrie.