Ce spun programele candidaţilor despre cursa prezidenţială?

Programele electorale au locul lor distinct în campaniile prezidenţiale. Fără a fi vreodată discutate în detaliu, sunt mai degrabă evocate în cadrul unor lamentări despre cum campaniile electorale sunt mai degrabă despre stil decât despre substanţă.

În această campanie electorală, avem, de câteva zile, lista completă a programelor, cel puţin pentru principalii competitori. Deşi candidaţii caută să-şi ancoreze discursul de zi cu zi în proiectul prezidenţial, lipseşte discuţia aplicată despre cum se diferenţiază un candidat faţă de un altul, despre cum sunt puse accentele pe o temă sau alta. Încerc aici o scurtă descriere a programelor, din perspectivă cantitativă, concentrându-mă pe textul exact al acestora. Analiza are în spate aspecte destul de tehnice, pe care însă am să le evit, insistând asupra concluziilor.

Dacă sunteţi interesaţi, iată unde găsiţi ofertele prezidenţiale pentru primii cinci candidaţi: Iohannis (aici), Dăncilă (aici), Barna (aici), Diaconu (aici) şi Paleologu (aici şi aici).

Dimensiunea programului prezidenţial (prin prisma numărului de fraze/cuvinte). Iohannis este cel mai vorbăreţ candidat (721 fraze), pe când cel mai reţinut este Paleologu (112 fraze). Este o situaţie oarecum neobişnuită, mai ales că în campanie pare să fie exact invers: Paleologu este peste tot, se agită, dă interviuri, pe când Iohannis mai apare din când în când, în medii foarte controlate, la câte un miting electoral sau într-o declaraţie de presă de la Palatul Cotroceni. Diaconu (570), Barna (322) şi Dăncilă (165) completează tabloul.

Care este esenţa tuturor programelor prezidenţiale? Ne putem face o idee uitându-ne la cele mai

frecvent folosite 20 cuvinte din ofertele principalilor candidaţi (vedeţi şi word-cloud-ul de mai jos pentru o reprezentare vizuală). La mare diferenţă de alte opţiuni se distinge România lui trebuie; în plan secund avem România nevoilor. Prin astfel de alegeri, candidaţii caută să sugereze urgenţa alegerilor, să crească miza şi să-şi mobilizeze votanţii – nimic neobişnuit, în esenţă. Altfel, putem distinge mai multe zone de concentrare a discursului: dimensiunea europeană/referinţele la UE, relaţia stat – societate (prin accent pe cuvinte precum stat, ţară, public, naţional, cetăţean) sau descrierea marilor obiective (creştere, dezvoltare, securitate). Mai ies în evidenţă ideea de comunitate (împreună) şi tema centrală a programului lui Iohannis ([România] normală).

Care sunt totuşi cele mai utilizate cuvinte de fiecare candidat? Aveţi în figura de mai jos primele şapte cuvinte pentru fiecare prezidenţiabil. Paleologu este singurul pentru care trebuie nu este pe primul loc (totul, repet, în contextul celui mai concentrat program). La o primă analiză, la Barna observăm accentul pe serviciile publice (educaţie, sănătate), pe dimensiunea europeană şi pe obiectivul dezvoltării.      La Dăncilă este de semnalat raportul dintre naţional şi european. Diaconu insistă pe UE şi NATO, dar şi pe ideea de comunitate (noastre). La preşedintele în funcţie, povestea este despre normalitate, despre comunitate (împreună) şi despre program. Paleologu vorbeşte, oarecum neaşteptat, despre stat.

Din perspectiva diversităţii lexicale, care se referă la raportul dintre numărul de cuvinte unice şi numărul total de cuvinte dintr-un program, vedem că valoarea acestui indicator este cea mai mare în cazul lui Paleologu (0.7), urmat de Dăncilă (0.62), Barna (0.52), Diaconu (0.43) şi Iohannis (0.38). Ce poate fi scos în evidenţă aici este insistenţa preşedintelui în funcţie de a se concentra pe temele centrale ale campaniei, pornind de la vechea idee a comunicării politice de repetare, chiar până la tocire, a narativului.

Următorul aspect la care m-am uitat este similitudinea textuală (i.e. cât de asemănătoare sunt, prin prisma cuvintelor folosite, două programe), luând ca termen de referinţă programul preşedintelui Iohannis. Cele mai asemănătoare cu programul preşedintelui în funcţie sunt ofertele lui Diaconu (0.66) şi Barna (0.63); era oarecum de aşteptat, ţinând cont de zona de centru-dreapta din care provin toţi trei. Urmează Dăncilă (0.48) şi Paleologu (0.41).

Care sunt principalele cuvinte care-i diferenţiază pe Iohannis şi Barna în raport cu viziunea prezidenţială? Ce observăm în figura de mai jos este că programul lui Iohannis este mai degrabă centrat, în articularea viziunii despre România normală, pe dimensiunea comunitară (împreună), pe susţinerea unor teme cu care dreapta este în general asociată (afaceri, industria), dar şi pe activarea temei justiţiei. Mai mult, coerent cu opţiunea strategică de a-i defini pe social-democraţi drept principalii adversari (în speranţa unei finale facile cu Dăncilă), Iohannis se referă constant la PSD. Barna, pe de altă parte, are un program prezidenţial construit în jurul educaţiei, sănătăţii şi familiei.

Dacă ar fi să asumăm că ai noştri candidaţi se plasează pe o axă ideologică stânga – dreapta (ideological scaling), este interesant de văzut care sunt distanţele relative dintre candidaţi. Asumpţia de la care plecăm este că Dăncilă este cel mai la stânga candidat, iar Iohannis cel mai la dreapta – o asumpţie rezonabilă ţinând cont de profilurile PSD şi PNL. Pe scurt,  concluzia ar fi că avem două blocuri de candidaţi. În primul rând, prin poziţionare (cel puţin cea din oferta prezidenţială), Diaconu, fost membru PNL de altfel, activează în zona lui Iohannis şi curtează acest electorat. În al doilea rând, diferenţele nu sunt atât de mari, cel puţin prin prisma acestei forme de comunicare, între restul candidaţilor care îşi propun să intre în turul al doilea: Dăncilă, Barna şi Paleologu. Evident, aceasta este doar o dimensiune a discursului de campanie, dar ocuparea unui spaţiu ideologic care nu este atât de distinct şi clar separat poate da indicaţii despre cine sunt votanţii care pot decide intrarea în finala prezidenţială.

Dacă am încerca, pornind de la aceste cinci programe, să identificăm, să spunem, patru teme comune, care ar fi acelea? Şi ce temă este cea mai prezentă în oferta fiecărui candidat? Cele patru teme rezultate din modelare statistică (topic models) sunt cele din figura de mai jos. Putem specula în legătură cu descrierea fiecărei teme. De exemplu, aşa cum văd eu, prima temă conţine un mix de social, de aspecte europene şi teme naţionale. A doua temă este despre servicii publice (educaţie, sănătate, securitate), alături de subiectele obişnuite privind Europa şi dezvoltarea. A treia temă este una mai degrabă aspiraţională despre obiectivul cel mare (creştere, (România) normală) şi despre mijloace (împreună, program), deşi conţine şi teme mai concrete (economie). În fine, ultima temă aduce în discuţie elemente mai degrabă de politică externă şi în special de securitate (strategic, NATO, securitate). Poate mai relevant ar fi cum este asociat fiecare candidat cu fiecare dintre cele patru teme. Potrivit modelării noastre, oferta lui Barna vorbeşte în proporţie de 58% despre cea de-a doua temă (nicio altă temă nu trece de 20%). Dăncilă este asociată cu prima temă în proporţie de 67%. Diaconu, oarecum ciudat pentru profilul său public, discută în programul prezidenţial în special despre a patra temă, cea a securităţii (45%), deşi distribuţia este mai echilibrată, cu a doua şi treia temă fiind la 22%, respectiv 21%. 50% din oferta lui Iohannis este despre a treia temă. În ceea ce îl priveşte pe Paleologu, el este asociat în proporţie de 52% cu tema a doua. Ce se poate distinge de aici este cum Barna şi Paleologu vorbesc pe aceeaşi mare temă, o confirmare pe care o vedem şi în atacurile recente dintre cei doi – candidaţii USR-PLUS şi PMP vizează în mare acelaşi public, iar discursul lor din programul electoral traduce această opţiune strategică. Restul candidaţilor au fiecare o temă cu care aleargă mai degrabă singuri.

Aceasta nu este decât o primă privire descriptivă, din perspectivă cantitativă, asupra programelor candidaţilor. Evident, demersul meu nu este decât o invitaţie la a ne uita mai atent la ce spun candidaţii, în speranţa că, la un moment dat în următoarele zece zile, îi vom şi vedea în dezbateri.