Cartea pe care a publicat-o prim-ministrul, Sorin Grindeanu, despre un subiect de analiză matematică pare de negăsit. De aceea, cercetătorul Sergiu Moroianu de la Institutul de Matematică al Academiei l-a invitat pe autor să-şi prezinte cartea personal într-un mediu de profesionişti receptivi. E oare începutul unui nou scandal de plagiat?

Prim-ministrul a prezentat, ce-i drept, coperţile cărţii pe pagina sa de Facebook, dar despre conţinutul ei nu a oferit nici cea mai mică dovadă, ca, de exemplu, sumarul sau începutul primului capitol. Ipoteza cea mai sumbră ar fi că lucrarea sa este, de fapt, un plagiat care în contextul politic de astăzi nu mai poate fi expus. Cum să ne explicăm altfel tăcerea premierului şi neglijenţa cu care şi-a prezentat „dovezile”? Cum să ne explicăm indiferenţa cu care pare să trateze bănuielile cele mai dezonorante? Când a fost prezentat prima dată în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru cineva remarca cu uşurare amuzată că viitorul premier nu deţine titlul doctor, dar relaxarea a fost de scurtă durată, căci a apărut problema acestei cărţi fantomatice despre Integrala Lebesgue-Radon.

Prima problemă legată de Sorin Grindeanu nu a fost însă legată de parcursul său profesional, ci de o mărturisire pe care nimeni nu i-o ceruse şi care tocmai de aceea a părut stridentă. Ca să dovedească că nu are nicio legătură cu SRI-ul, el a invocat memoria bunicului pe linie maternă care fusese închis la Sighet. În principiu, este o ascendenţă onorantă, dar ce legătură are cu SRI-ul? A fost limpede că aveam de a face cu un om imatur din punct de vedere politic. Căci a spune că descendentul unui fost deţinut politic nu poate avea relaţii cu SRI înseamnă a pretinde că serviciul secret de astăzi e identic cu fosta Securitate. Sau că mare lucru nu s-a schimbat. În fine, nu este imposibil ca cineva să creadă acest lucru, dar nu din interiorul partidului în care s-a înscris încă de pe vremea lui Ion Iliescu.

Aşadar, tânărul premier a spus o prostie din dorinţa de a-şi consolida profilul „democratic”, dar una care-i dezvăluie imaturitatea. La prima confruntare cu presa a ţinut să invoce figura bunicului ca figură tutelară şi protectoare. Acest lucru mai arată că el se aştepta ca „pericolul” să vină dinspre cercurile anticomuniste, dinspre cei care pe durata a aproape un deceniu, începând din 1990, au pretins o lege a lustraţiei şi, în consecinţă, şi-a fabricat un scut din imaginea bunicului deţinut politic.

Pericolul acesta, aşa cum bine s-a văzut, era însă pur imaginar, căci societatea românească s-a schimbat radical, dar asta mai arată că nu era deprins să vadă viaţa decât de pe un singur versant, acela al ascendenţei sale reale fesenisto-pedeseriste şi că avea o imagine neclară despre „ceilalţi”. Chiar dacă a spus un lucru adevărat, el a minţit în esenţă, construindu-şi un profil pe gustul adversarilor bănuiţi. În cele din urmă s-a văzut că pericolul în ceea ce îl priveşte venea din cu totul altă parte şi că manifestanţii care i-au cerut demisia în Piaţa Victoriei au o viziune asupra politicii care nu mai are nicio legătură cu anticomunismul anilor 90.

În orice caz, premierul are un fel foarte relativist de a gândi demnitatea personală. De vreme ce îşi poate modula identitatea ca să pară pe gustul unora sau altora, nu ar fi de mirare ca lucrarea sa despre Integrala Radon să fie şi ea doar „o aparenţă” convenabilă. Iar dacă nu este aşa stă în puterea lui să demonstreze.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle