Băsescu, „aliatul“ lui Iohannis pe tema procedurii de numire a şefului DGPI: Dragnea vrea un serviciu la propria-i butonieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PMP, Traian Băsescu. FOTO Mediafax
Liderul PMP, Traian Băsescu. FOTO Mediafax

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, spune că legea de organizare şi fucţionare a DGPI, în forma adoptată de Senat, este contrară prevederilor constituţionale şi că adoptarea ei este expresia dorinţei lui Liviu Dragnea de a avea „un serviciu la propria-i butonieră”, Marţi, Administraţia Prezidenţială a criticat modificările făcute de Parlament, precizând că se urmăreşte „limitarea atribuţiilor“ şefului statului.

Traian Băsescu scrie, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, majoritatea „de tip bizon” i-a ignorat cererea ca numirea şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă să se facă în baza unui aviz imperativ dat al CSAT.

„Prin intervenţia mea, a fost imposibil să clintesc majoritatea PSD-ALDE. Dragnea vrea un serviciu pe care să-l gestioneze singur, prin intermediul actualului, dar vremelnicului ministru al Internelor, pentru că din procesul de desemnare a şefului noului serviciu, a fost eliminat şi premierul”, a spus fostul şef al statului.

Băsescu a adăugat că legea nu va trece un eventual test de constituţionalitate la CCR.„Să scoţi preşedintele României din circuitul de desemnare a şefului unui serviciu de informaţii militarizat şi extrem de puternic este, pe de o parte, o acţiune ticăloasă şi politicianistă, iar, pe de altă parte, neconstituţională. Preşedintele este comandantul forţelor armate, cu sau fără voia lui Dragnea, cu sau fără voia PSD şi ALDE. E de la Constituţie, băieţi, şi nu puteţi elimina preşedintele, doar pentru că Dragnea vrea un serviciu la propria-i butonieră. Să vedem ce părere va avea CCR”, a mai scris Băsescu.

Criticile Administraţiei Prezidenţiale

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, a criticat, marţi, decizia Senatului de a-l elimina pe şeful statului din procedura de numire a şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), serviciul secret al Ministerului de Interne (MAI), cunoscut, mai popular, ca „Doi şi-un sfert”.

„Este un demers cu o miză politică, o nouă acţiune care pare că face parte dintr-un plan de limitare a atribuţiilor preşedintelui. Am văzut acelaşi tip de acţiune în cazul ANCOM şi am discutat la momentul respectiv despre acea Ordonanţă de Urgenţă şi urgenţa nu a putut fi justificată în niciun fel. Prin votul de ieri de la Senat, practic, această conducere a DGPI va fi stabilită doar de către un ministru, fără avizul CSAT, implicit al preşedintelui. Vorbim totuşi despre o autoritate care are un rol important în ceea ce priveşte apărarea ţării şi securitatea naţională“, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite