Alegerile prezidenţiale ca „război civil” sau „Limba română în pragul unei crize de nervi”

Eschimoşii şi principiul ELG al politicii. Un cunoscut îmi povestea recent despre participarea lui la o conferinţă dedicată eschimoşilor, un popor care trăieşte în regiunea polară. Cîndva mă interesasem şi eu de acest popor, nu atît pentru ceea ce este el, cît mai ales pentru un anumit tip de „funcţie metaforică” pe care o căpătase el în imaginarul colectiv al Imperiului de la Est.

Într-un război adevărat nu se trage de la depărtare. Proverb iakut 

Am fost curios să aflu cu ce probleme se mai confruntă azi acest popor care în copilărie şi adolescenţă m-a înveselit şi pe care l-am iubit fără a-l cunoaşte însă vreodată.

Şi am aflat un lucru care m-a surprins şi m-a pus pe gînduri. Se pare că eschimoşii se luptă de ceva vreme cu o problemă foarte mare. Odată cu încălzirea globală, care acolo spre Polul Nord este resimţită mult mai puternic, eschimoşii au început să aibă probleme de ordin lingvistic şi conceptual. Pe zi ce trece, an de an, odată cu acest proces de încălzire încep să apară noi forme de viaţă: diverse plante, animale şi multe alte fenomene naturale cu care pînă acum aceast popor nu s-a mai întalnit. Pentru eschimoşi, ele nu existau. Iar odată ce ele nu existau, toate aceste lucruri şi fiinţe nu aveau nume. Pentru prima dată acest popor nu poate descrie ce vede în natura care-l înconjoară. Vînătorul merge la vînat şi nu poate povesti cînd ajunge acasă ce a prins sau ce a încercat să vîneze, iar culegătorul de tot soiul de fructe sălbatice şi ierburi nu poate spune ce a adus acasă. Unul din liderii comunităţii povesteşte: „În anumite părţi ale zonelor locuite de poporul nostru, noi avem animale precum cerbul nordic, pentru care avem peste 1200 de cuvinte şi pe care le folosim în funcţie de vîrstă, gen, culoare, coarne etc. Ei bine, însă pentru elan, care nu a existat nicodată în părţile nostre, noi avem un singur cuvînt ELG. Noi am crezut întotdeauna că acest elg/elan este o fiinţă mitică şi iată că acum el a luat fiinţă şi se plimbă prin pădurile noastre.”

Mie mi se pare că acest fenomen este o ilustrare perfectă a ce se întîmplă cu intelectualitatea şi mai ales cu mass-media noastră mainstream în postcomunism. În jurul nostru, de 25 de ani se tot întîmplă un soi de „încălzire globală” politică, apar fenomene noi, „animale şi plante” politice noi şi elita noastră, pentru că nu dispune de concepte şi cuvinte, pentru că nu e capabilă să producă un anumit tip de cunoaştere, reflecţie şi explicare, apelează la ceea ce cunoaşte deja, apeleză la „cateheza şi ritualul” politic pe care-l ştie bine şi rosteşte ca pe o mantră doar acest mistic „ELG”. Dar oare ce rădăcini are „elg-ul” nostru politic? Ia să vedem.

Limba războiului sau „limba română în pragul unei crize de nervi”

Hannah Arendt ne atenţiona în legătură cu metafora: ea devine foarte periculoasă în momentul în care îndeplineşte o altă funcţie decît cea pe care ar trebui să o aibă. La noi, care ne ghidăm după zicerea eminesciană „Lume ce gîndea în basme şi vorbea în poezii”, metafora demult a devenit o adevărată bîtă ideologică şi politică. Însă să nu uităm că această bîtă ideologică şi politică este doar la îndemîna autodeclaratei noastre elite care demult şi-a pierdut şi rostul şi sensul. De trădare, să nu mai vorbim: din acest aluat e făcută. Dar să mergem direct la temă.

Să ne oprim puţin la limba „în stare de război”. Parafrazîndu-l pe Almodovar, aş spune că „limba română este în pragul unei crize de nervi”. Însă această „criză” ascunde o „isterie” politică şi o situaţie de fapt mult mai profundă. Alegerile prezidenţiale au arătat foarte bine starea de fapt a felului în care societatea este spartă, fărîmiţată şi mai ales a modului în care s-au radicalizat diverse grupuri sociale. E mult prea evident că elita de tot felul şi clasa de mijloc a declarat război grupurilor sociale „inferioare” sau cum ar zice ei, propriului popor. O să încerc să rămîn însă strict la observaţii legate de limbă. Adică să privesc acest tip de probleme prin intermediul limbii.

Povesteam zilele acestea cu profesorul de sociolingvistică Kronhaus despre felul în care s-a construit noul limbaj al războiului civil din Ucraina, în care totul e împărţit, într-o manieră radicala, între două tabere. Fenomenele sînt asemănătoare peste tot, unde au loc astfel de conflicte. Chiar şi la noi, unde are loc un „război civil” de un cu tot alt ordin.

Există un lexic întreg, folosit în scopuri de propagandă, nu pentru a ne fi descrise evenimentele. Mai întîi, textele elitei noastre culturale şi mediatice sunt dominate de un vocabular evaluativ, element central al propagandei. Scopul propagandei e de a convinge cititorul că unii sînt buni şi alţii sînt răi, că unii înving şi alţii pierd, că unii sînt superiori şi alţii inferiori, că unii sînt educaţi şi alţii needucaţi, că unii sînt bogaţi sau săraci, fiecare după merit, că unii sînt civilizaţi şi alţii necivilizaţi. De aceasta, se fac evaluări, se pun note deasupra oricărui cuvînt. Dar acesta e începutul. Pentru propagandă se inventează cuvinte şi situaţii speciale pentru ca orice acţiune neutră să capete semnul „plus” sau „minus” în mod automat.

Putem da exemple. Pentru elita noastră, votanţii nu sunt egali între ei, nu au toţi aceleaşi drepturi. Totul porneşte de la faptul că, pentru această elita, există un „vot bun” şi un „vot rău” de aceea trebuie date note gradual. La noi nu se spune că 45 % au votat pe x şi 55 % pe y. La noi se dau direct etichete: „ciuma roşie", „bătrîni ştirbi”, „needucaţii”, „beţivii”, „asistaţii sociali”, „leneşii”, „ţăranii”, „necivilizaţii”, „ţiganii” au votat cu x. Cealaltă tabără capătă automat un semn plus: „diaspora”, „educaţii”, „clasa creativă”, „nivel ridicat de educaţie”, „nivel de bunăsare” etc.

Simplificînd, maşinăria merge cam aşa:

a. Foloseşti mai întîi un limbaj evaluativ („votanţii, asistaţi social ai PSD”). E doar un început de minus.

b. Intensificăm gradual evaluările, pe măsură ce campania avanseaza  („beţivi”, „needucaţi”, „babele asistate”, „baba ştirbă” etc.).

c. După aceste scheme, vine treaba „clasei creative” şi a experţilor. E o linie clasică care trece uşor de la o formă mai puţin neutră la una de maximă negativitate. Cuvintele care deja conţin un minus pot şi trebuie împinse la forma negativă maximă, gen: „ciuma roşie”. Această eticheta nu este explicită, clară, cum spun lingviştii, ci este introdusă în interiorul semnificaţiei cuvîntului. Din acest moment este greu să mai ai o polemică.

d. Pînă la final, limbajul, discursul, trebuie să contureze un duşman cu o imagine inumană din punct de vedere politic, economic şi social (exemplu): „barbarii”, „celule canceroase”. Negativitate maxima, nume de grup inuman. Cu el, nu numai că nu se mai poate discuta, negocia etc. ci trebuie să fie scos din cîmpul social-politic, distrus, ca pe o cangrenă, fie, în cazul unora mai „civilizaţi” sau în relaţii de afectivitate, băgaţi într-un soi de carantină şi trecuţi printr-un proces de „lecuire”. Votanţii MM vor putea spune: „mama poate fi recuperată”.

e. Se mai folosesc şi tehnici. Duşmanul e aici, în sînul familiei şi te poate molipsi (vezi mai jos, povestea cu bona). Duşmanul poate fi chiar mama ta (vezi mai jos povestea campaniei Macovei şi „convertirea” mamei). Mai rău: duşmanul este lîngă tine şi poate fi colaboraţionist (plătit de ruşi, schimbare de direcţie spre China & co.).

Dar să venim cu exemple: am ales nume cunoscute dar lista ar umple un volum foarte gros.

Exemplul 1. O bătălie cosmică între rău şi mai rău. Revine Theodor Baconschi, fost ministru de externe al României, pe reţea cu „mahalaua ineptă”.

„Acum, la fiecare rând de alegeri, vedem că ruralul şi urbanul se opun cosmic. Numai că nu e o nouă separare mutual avantajoasă, ci o competiţie retrogradă: cine e mai înapoiat? Săteanul alcoolizat şi analfabet, sau mitocanul în trening, care împinge coşul la supermarket?”

Exemplul 2. Puterea, „partea bună” este „lucidă”, poporul este „cu mintea tulbure”. Stelian Tănase: Director TVR, primul preşedinte al GDS. Cei ce votează altcumva sînt „suboameni”. Interesant că această „subspecie” îi plăteşte salariul. Oare nu ar trebui să fie demis dacă nu are bunul simţ să plece?

„Partizanii lui Iohannis domină pe facebook, twitter etc. Am citit cîteva sute de comentarii azi-noapte, unele sunt de un haz nebun. Aici se află România plină de imaginaţie, relaxată, europeană. Dacă ar vota numai utilizatorii de online Iohannis ar cîştiga detaşat. Dar numericeşte vorbind acest electorat este inferior numărului babelor din satele părăsite şi beţivilor de prin cîrciumile rurale, al celor strînsi pe marginea şanturilor să povestească ce le scriu copiii plecaţi in occident la muncă. Că din ce trimit ei trăiesc. Ăştia (spre deosebire de copiii lor) nu votează cu Iohannis, ci cu Ponta la îndemnul primarului, mai ales dacă pune şi cîteva kilograme de mălai şi făină în sacoşa trecută peste gard. În plus amatorii de online nu ies din casă duminica nici măcar să se ducă la vot. (sursa)”

Exemplul 3. Toţi cei care votează altfel sînt leneşi etc. Lucian Mîndruţă duce totul pînă dincolo de orice limită.

„Leneşii şi neisprăviţii sunt cei care se agaţă de stânga pentru a li se da şi lor ceva. Eu nu cred că trebuie să li se dea de la cei care muncesc. Nu avem de ce să dăm nimic în ţara asta pentru că nu suntem în faţa bisericii cu mâna întinsă. Există şi oameni de stânga care muncesc. Chestia este că nu i-am întâlnit. Stânga este organizarea milei. Stânga este mâna întinsă. (sursa)” 

Exemplul 4. Dragoş Paul Aligică: Aleşii care au învins barbarii şi au salvat lumea de „ciumă”. Poporul, votanţii, au dispărut brusc şi au rămas doar aleşii pentru salvare.

„Tot ceea ce s-a întamplat in aceşti ani culminand cu duminica trecută ni se datoreaza nouă. E victoria unei minoritati, astia care mai bine sau mai rau, mai eficient sau mai ineficient am rezistat in picioare asaltului barbarilor, canaliilor si iresponsabilor. Punct. Asta e. Cui nu-i place sa-si caute alta realitate, eventual aia paralela si inversa la care construiau PSDul si Ponta de zor pana mai ieri. Nu uitati ca suntem o minoritate si ca am invins un partid-stat si o majoritate populara alcatuita din iresponsabili prezenti sau absenti, in mod egal de periculosi social. Meritam sa fim mandri de noi.”

Exemplul 5. Horia Roman Patapievici. Aici nu mai ştii ce să zici. Folclorul de facebook zice că e fie „anticomunism rezidual sangvinic”, fie “McCarthyism întîrziat cu papion”. Cert este că se ajunge la probă de sînge. HRP ca un apărător al puterii hegemonice ne explică cum “pacea socială” e pusă în pericol de întrebările unor tineri şi nicidecum de”voiciunea” capitalului.  

„O vedem în societatea româneasca. Au aparut tineri care sunt comunişti, pur şi simplu. Nu vreau să dau nume, pentru că nu vreau să intru în polemică. Au site-uri, au portaluri, sunt infiltraţi. Prin infiltrăti vreau să spun că, asemeni fasciştilor, comuniştii sunt marcaţi ideologic – ei sunt ca nişte markeri injectaţi în sânge, ca să-i poţi vedea cu aparatele de supraveghere, de scanare. Sunt nocivi în sensul că ideile lor subminează baza păcii sociale, baza existenţei unei societăţi decente... De aceea am folosit cuvântul infiltrare, pentru că este exact ca o celulă canceroasă care a reapărut în corpul nostru social. (sursa)”

Exemplul 6. Din seria tehnici de propagandă: Vorbeşte cu mama ta! Am numit-o: Campania Monicăi Macovei şi Pavlik Morozov (Pavlik Morozov e un puşti care în anii 30 şi-a denunţat părinţii ca fiind duşmani ai poporului. În limbaj actual mai soft: i-a “prelucrat” pentru că nu au votat cu cine trebuie). E un exemplu tipic de cum “clasa creativă” foloseşte trucuri propagandistice şi fundamental antidemocratice.

Am mers şi „am vorbit cu bunica”. I-am zis ce zice Monica Macovei & echipa de promo. Bunica se uită la mine şi îmi zice abătută… „Ah, dar asta-mi aduce aminte…”

Povestea: În perioada de început a comunismului, a existat o adevărată maşinărie de propagandă care a dezvoltat o întreagă mitologie legată de relaţia tînăr-bătrîn. Tinerii erau “open minded”, cei care înţelegeau “avîntul spre progres al noilor vremuri”, iar cei mai în vîrstă, părinţi şi bunici, erau cei care se opuneau “progresului istoriei”. Ce trebuia să facă cei tineri? Să meargă din casă în casă să-şi convingă părinţii şi bunicii, sau mai bine zis, să-i convertească. Dacă nu se converteau, atunci „îi turnau” ca pe nişte “elemente retrograde”. Aşa a apărut o întreagă mitologie, aşa a apărut mitul Pavlik Morozov şi părinţii “retrograzi”…

Cam are dreptate bunica… Campania Monicăi Macovei reia acest tip de propagandă: mergi şi “Vorbeşte cu mama ta”. Spune-i cu cine să voteze, să nu voteze “alţii în locul nostru”, să nu “voteze greşit” etc. Of, iar „bătrînii” şi ”forţele retrograde” se opun “progresului” pe care-l înţeleg doar “iluminaţii”….

Trei poveşti din direcţia opusă: „ciumaţii” au microfonul

Povestea 1: Moromete şi votul intelectualilorGDS…

Intelectualii de pe Calea Victoriei s-au mobilizat iar să salveze ţara? O poveste reală.

De ziua alegerilor am fost prin judeţul Hunedoara. Cît mergi prin zonă, vezi de la o poştă cine e primar după afişele care predomină în localitate. Mă opresc din cînd în cînd, mai discut cu oamenii, mai povestesc, mai pun întrebări. Oamenii spun cam tot ce-i doare, cu cine au votat şi de ce. Mă miră cît de relaxaţi sînt. Cel care a votat cu Udrea bea lejer lîngă cel care a votat cu Ponta sau Iohannis. Îşi spun argumentele destul de calm. Au ceva mai multe argumente solide şi sînt mult mai calmi decît comunitatea MM sau protestatarii de la Cluj. După ce fugi de pe facebook aici totul pare aşezat. Asta cumva te linişteşte. Mai sînt ironii tăioase, dar pe lîngă agresiunea “civilizată” “antiproşti şi antisăraci” a “clasei creative” şi “educate”. Aici parcă vezi politica cu alţi ochi. Cert este că oamenii par a avea o conştiinţă politică ceva mai ridicată decît la km 0 şi cu siguranţă sînt mult mai aproape de realitate decît intelectualii de pe Calea Victoriei şi GDS.

Îi iscodesc cu diverse întrebări aparent “nevinovate”. Oamenii însă mă “citesc” imediat. Nu se dau “manipulaţi”.

-       Şi în turul doi cu cine votăm? Se pare că e clar că între Ponta şi Băsescu se va da bătălia, zic eu…

-       Ei, să ajungem pînă atunci… zice un Moromete al locului..

-       Uite că intelectualii noştri ne îndeamnă să votăm cu Iohannis, ce facem? sînt curios eu…

Moromete se uita spre mine pe sub pălărie, îşi freacă musteaţa şi zice cu o anumită iritare…

-       Să ne mai scutească ăştea cu sfaturile lor că încă nu li s-a uscat băligaru’ de pe papuci… Ce cred, că dacă se plimbă de cîţiva ani pe Calea Victoriei li s-a dus aşa uşor mirosul de zer??? Păi să-ţi spun cum stă treaba… Cu Besescu, cum a fost? Ne-au frecat la măruntaie să îl votăm că moare ţara, se scufundă lumea fără el şi am votat ca proştii… Cu ce ne-am ales? Noi, cu tăieri de salarii şi pensii şi ei, cu funcţii la Cotroceni… Au tăcut mîlc cînd ne-a ars marinaru’… Aştea-s intelectuali? Să-şi bage votul în c… şi să ne mai scutească…

Te pui cu votul omului şi vocea poporului!… Şi omul votase Iohannis dar nu avea sentimentul că a salvat ţara…

Povestea 2: Revolta bonelor şi noua relaţie sclav/stăpîn

Ce facem cu bona, acest “breloc” al noii clase de mijloc româneşti? Discuţie între reprezentanţi de seamă ai clasei de mijloc “civilizată şi educată”:

Intro: Aud că “la votul de duminică, românii au dovedit că sunt un popor tolerant şi deschis faţă de minorităţi.”… Hai să vedem alte “minorităţi”.. Nu ţigani, că ăia “ştim noi”, ci ăia de lîngă noi, din sînul familiei…
Discuţie….
- Îţi dai seama, a mea (bona adică) a votat cu Puie Monta?
- Aoleu, ţii în casă aşa ceva? Asta-ţi creşte ţie “puiul”? N-ai dat-o afară?
- M-am gîndit, dar ştii ce greu e să faci rost de una cît de cît ok?
- Dar i-am zis că nu se poate aşa ceva… Îs spălaţi frate pe creier rău ăştea…
- Dar la bani tot o ard… Cum naiba să voteze aşa ceva!!!???
Nu exagerez! 4 discuţii de tipul acesta am auzit doar în cîteva zile. Oare bonele ar trebui să aibă drept la vot şi opinii politice că mai strică “puii”?… Stăpînii ştiu ce e bine pentru supuşii lor...

Final

De 25 de ani în jurul nostru se întîmplă tot mai multe fenomene politice, economice şi sociale noi. Apar chiar grupuri mici care încearcă să articuleze şi alte grile de interpretare decît cele dominante. Unele chiar vor să schimbe agenda şi practica politică. Autodeclarata noastră elită repetă precum eschimoşii la vedrerea elanului: ELG. ELG-ul se reduce în esenţă la două sloganuri: „jos comunismul” şi „să moară săracii”. Primul e ritualul gol despre ceva inexistent, al doilea e ţapul ispăşitor pe care trebuie să-l avem mereu lîngă noi. Parcă aşa spune şi la Scripturi: sărăcii îi vom avea mereu lîngă noi.

Gogol, propagandă şi elita noastră

La scurt timp după apariţia faimoasei piese de teatru “Revizorul” de Gogol, piesă ce a făcut ravagii în Rusia, un înalt demnitar al puterii, kneazul Ţiţianov, a scris o piesă intitulată “Adevăratul revizor”. Piesa a fost montată imediat după apariţia piesei lui Gogol şi jucată mulţi ani în mai toate teatrele importante din Imperiul rus, prezentată că fiind partea a doua a “Revizorului” original. Acolo apărea “adevăratul revizor”: lucrurile erau la locul lor, puterea făcea dreptate, binele învingea, etica pravoslavnică (sau protestantă) triumfa. Toată farsa genială a lui Gogol, ironia şi umorul acid, urîţenia şi decadenţa morală se transformau în aceasta a doua parte, pur şi simplu în ceva moral, drept, etic, salvator, idilic şi paradisiac…. Elita noastră este zilele acestea un fel Ţiţianov …

P.S.

Şi ca să tranşez. Nu sînt votant PSD. Acest partid, cum am mai spus, suferă de sindromul Benjamin Button: se naşte bătrîn, întinereşte, devine tot mai de dreapta, tot mai conservator şi după aceea, dă în boala copiilor şi pare că moare. O fi bine, o fi rău? Cert este că după alegeri, am primit patru telefoane să mă implic în organizarea unor mişcări/partide noi de stînga. Aştept ca ele să iasă de pe facebook. Şi, mai ales, aştept de la GDS iniţiativa unei mişcări de stînga. Tot ce apare de acolo ajunge la putere şi se comportă ca în opoziţie.