Administraţia Prezidenţială şi jocul cu mărgele de sticlă

Klaus Iohannis FOTO AFP

„Reducerea, de către Guvern, a bugetului Administraţiei Prezidenţiale este de natură să ducă la imposibilitatea de a se mai desfăşura Summitul Iniţiativei celor 3 Mări“, pasajul din declaraţia purtătorului de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale care a stârnit rumoare.

Preşedintele are dreptate când afirmă că bugetul de stat a fost transformat într-o armă politică folosită pentru a pedepsi instituţiile pe care puterea nu le găseşte suficient de obediente. Tăierea bugetelor serviciilor de informaţii în contextul agresiunii ruseşti din regiune slăbeşte capacitatea statului român de a se apăra în faţa războiului hibrid practicat de către aceasta. Tăierea bugetului Administraţiei Prezidenţiale şubrezeşte abilitatea preşedintelui de a reprezenta România pe plan extern într-o perioadă turbulentă pe scena internaţională.

Nu este posibil însă să ieşi să afirmi public că România se poate găsi în imposibilitatea de a organiza Summitul Iniţiativei celor 3 Mări cu puţin mai mult de o lună înainte ca acesta să aibă loc. Dacă lucrurile sunt într-adevăr atât de stringente, preşedintele avea datoria să convoace miniştrii de resort să ceară explicaţii, art. 86 din Constituţie îi conferă dreptul de a interpela Guvernul cu privire la probleme urgente şi de o importanţă deosebită, trebuia să folosească toate pârghiile instituţionale avute la dispoziţie pentru a remedia situaţia nicidecum să îşi trimită purtătorul de cuvânt să transmită o informaţie de o asemenea gravitate. Ce să înţeleagă partenerii internaţionali şi şefii de stat care şi-au anunţat prezenţa din aceasta?

Dacă, în schimb, situaţia nu este atât de prăpăstioasă precum a fost prezentată în comunicatul de presă, înseamnă că preşedintele a adus în sfera jocului politic intern cel mai important eveniment geopolitic din regiune şi îşi umbreşte propriul succes în a obţine găzduirea acestuia de către România. Dacă aşa stau lucrurile acesta a comis o gafă impardonabilă lăsând impresia că supărat fiind de tăierea bugetului Administraţiei Prezidenţiale se lasă angrenat în jocuri politice meschine.

Lucrurile par cu atât mai de neînţeles întrucât până acum politica externă a fost punctul forte al preşedintelui. Profitând şi de faptul că România a fost una din primele ţări membre NATO care şi-au luat angajamentul de a creşte bugetul alocat apărării acesta a fost la înălţime atât în timpul vizitei la Washington cât şi la summitul NATO de la Bruxelles părând a fi unul din puţinii lideri europeni care are o relaţie bună cu preşedintele Trump. Exista speranţa că beneficiind şi de legăturile apropiate cu unii lideri europeni Klaus Iohannis poate fi un liant între aceştia şi liderul SUA iar România poate deveni unul din jucătorii importanţi din regiune.

Rămâne de văzut cum se vor aşeza lucrurile, dar când preşedintele greşeşte e de datoria Administraţiei Prezidenţiale să îi atragă atenţia, acesta fiind şi motivul pentru care are consilieri cu care să se sfătuiască. În instanţa de faţă însă, funcţionarea instituţională între preşedinte şi cabinetul său pare să fi înregistrat un eşec răsunător.