REPORTAJ Piaţa emoţiilor, a jazz-ului şi a trilurilor româneşti
0
Joi, 19 septembrie, în Piaţa Festivalului se anunţase o întâlnire emoţionantă între o învăţătoare, mare iubitoare de muzică clasică, şi foştii ei elevi, acum studenţi.
În urmă cu zece ani, învăţătoarea Domnica Lupu le-a adus copiilor de clasa a treia, la ora de desen, „Rapsodiile“ lui Enescu. I-a pus să asculte cu ochii închişi câteva fragmente şi să-şi imagineze „cam ce ar vrea să spună acea muzică“, după care i-a încurajat să deseneze ceea ce au „auzit“.
În Piaţa Festivalului se află în aceste zile un panou pe care sunt expuse desenele făcute de copiii de atunci, iar joi seară, învăţătoarea şi studenţii de acum s-au întâlnit pentru a depăna amintiri legate de prima lor întâlnire cu muzica lui Enescu.
După zece ani
Cu puţin înainte de ora 19.00, chiar dacă ploaia stătea să înceapă, oamenii mişunau prin Piaţa Festivalului. Cei precauţi au ocupat rapid una din măsuţele mici aflate la adăpost, unde beau ceai şi mâncau prăjituri albe, cu cireşe în vârf. Tot la o masă i-am găsit şi pe cei ce se făceau „vinovaţi“ de desenele colorate lipite pe un panou negru. Opt tineri şi o doamnă firavă care ţinea în braţe trei buchete mari de flori, cea mai veselă masă. Pe panoul negru, din apropiere, erau lipite planşe cu desene realizate cu stângăcie: balerine, avioane, natură, toate zugrăvite în culori vii.
Copiii dacă sunt provocaţi un pic, dacă le stârneşti puţin curiozitatea, pot spune lucruri pe care noi adulţii poate nici nu le simţim şi nici nu le putem spune. Domnica Lupu, învăţătoare
Anii au trecut, copiii au crescut, dar nu au uitat nici muzica lui Enescu, nici desenul, cu atât mai puţin pe doamna învăţătoare. Elena Pelmuş este studentă la Arhitectură şi spune că deşi atunci nu a înţeles prea bine rostul exerciţiului, acum ascultă muzică clasică în timp ce lucrează pentru că se simte mult mai relaxată şi inspirată. Alexandru este şi el student la Urbanism şi mărturiseşte că a privit acel experiment ca pe o ocazie de libertate. Sunt tineri, fericiţi şi uşor stânjeniţi când vine vorba de desenele lor, dar doamna învăţătoare îi încurajează şi îi priveşte cu mândrie.
O femeie modestă, care nu vrea să-şi aroge niciun merit, o educatoare cum puţine mai sunt, un om frumos. O femeie sensibilă care mi-a vorbit despre copii sensibili. Doamna Domnica Lupu mi-a mărturisit că experimentul a fost o ambiţie prin care a vrut să demonstreze că muzica clasică poate fi înţeleasă şi de către copii: „Mulţi dintre noi considerăm că muzica clasică ţine de specialişti, profesionişti, un public foarte restrâns. Eu am vrut să demontez această prejudecată, de aceea le-am propus copiilor muzică clasică. Cele mai multe lucruri pe care le ştiu despre copii le-am învăţat experimentând împreună cu ei. Acesta a fost un experiment care mi-a dovedit, dacă mai era cazul, că aceşti copii sunt foarte sensibili, dar şi că sensibilitatea lor poate fi educată. Şi dacă îi provoci un pic, dacă le stârneşti puţin curiozitatea, pot spune lucruri pe care noi adulţii poate nici nu le simţim şi nici nu le putem spune.“
„Rapsodia lui Enescu“, în culori
Domnica Lupu este ferm convinsă că muzica clasică poate fi ascultată de timpuriu, iar despre muzica lui Enescu spune că o mişcă „până la lacrimi“. „Enescu este compozitorul meu preferat şi nimic nu mă mişcă mai mult decât Rapsodia Română, iar copiii mei au reuşit, prin desenele lor, să redea sursele de inspiraţie ale lui George Enescu.“ Vizibil emoţionată, învăţătoarea rememorează ziua în care le-a propus copiilor o altfel de muzică: „Le-am stârnit curiozitatea, le-am spus că aş vrea să asculte o altfel de muzică, melodii care îi vor inspira, cu ajutorul cărora vor crea ceea ce nici nu gândesc. Am făcut chiar şi ore de matematică pe muzica lui Enescu.“
Deşi au trecut zece ani de atunci, Domnica Lupu îi priveşte pe tineri tot ca pe elevii ei de clasa a treia, parcă nici nu-i vine să creadă că a trecut atâta vreme peste ei. Mărturiseşte emoţionată că nu se aştepta să ajungă la acest final, dar crede că dacă adulţii îşi doresc, pot descifra traseul profesional pe care îl va parcurge fiecare copil. „Poate că nu întâmplător ei au făcut aceste desene, cumva, la momentul respectiv, am întrevăzut pe ce drum o vor lua, iar aşteptările nu mi-au fost înşelate. Au crescut frumos.“
Le-am stârnit curiozitatea, le-am spus că aş vrea să asculte o altfel de muzică, melodii care îi vor inspira, cu ajutorul cărora vor crea ceea ce nici nu gândesc. Domnica Lupu, învăţătoare
Cu un marker în mână, copii şi-au semnat rând pe rând lucrările sub privirile pline de mândrie şi fericire ale Domnicăi Lupu, omul care le-a făcut cunoştinţă cu muzica lui Enescu.
Oamenii au nevoie de cultură
Pe la 20.00 ploua mărunt, dar asta nu i-a împiedicat pe oameni să se adune în Piaţă pentru a-i asculta pe cei de la Mandinga şi pe Grigore Leşe. Acordeonul, trompetele şi câte un „i-auzi măi“ au dominat atmosfera. În momentul în care Grigore Leşe şi-a făcut apariţia, spectatorii mai curajoşi au înfruntat ploaia şi s-au apropiat de scenă. Ritmurile de jazz ale trupei s-au îmbinat perfect cu trilurile cântăreţului de muzică populară. Prezenţa efervescentă a solistei trupei Mandinga care a adus cu sine interpretarea melodiei „Beat It“ a lui Michael Jackson pe acorduri de latin jazz, pur şi simplu a dezlănţuit publicul.
Tineri, bătrâni, copii, toţi dansau printre stropii mărunţi de ploaie şi respirau aerul de sărbătoare. Finalul a fost adus de o melodie compusă de pianistul trupei, Omar Secada, care a ţinut să precizeze că este o dedicaţie pentru părinţii lui: „O dedic tatălui meu care este aici, alături de mine, şi care are 62 de ani şi nu a ieşit niciodată din Cuba. O dedic mamei mele care mă priveşte de acolo de sus.“ Aşa s-a încheiat seara: cu o melodie sensibilă şi cu o declaraţie emoţionantă.
Mărturie stau spusele unei doamne în vârstă, care a rezistat până la sfârşit, în ciuda frigului. „Nu m-am îndurat să plec pentru că a fost atât de frumos, de deosebit. Sunt mai mult decât încântată de ceea ce se petrece în acest spaţiu, unde consider că este şi o energie pozitivă.“ Domna cu palton roşu, mi-a mai spus că pensia nu-i permite să-şi ia un bilet la unul din concertele de la Ateneu sau de la Sala Palatului, dar o să vină în Piaţă în fiecare zi pentru că „oamenii simt nevoia de cultură “
Se încarcă comentariile...
