Monteverdi: excelenţă la Ateneu

Ansamblul de muzică veche „La Venexiana“, dirijat de Claudio Cavina, şi Corul de cameră „Preludiu“ al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ condus de Voicu Enăchescu şi-au reunit forţele sâmbătă seara în Sala Ateneului pentru tălmăcirea operei L’Orfeo, prim opus de gen scris de Claudio Monteverdi pe libretul lui Alessandro Striggio, o lucrare de esenţă renascentistă ce face tranziţia către barocul timpuriu.

Articol realizat de Costin Popa

Un demers care nu putea reuşi fără o desăvârşită specializare în muzica epocii, fără o imersiune profundă în spiritul compozitorului – legendar autor de madrigale şi precursor al genului liric ce începuse să se înfiripe în Italia acelui timp. Cele două ansambluri au întrunit toate condiţiile unei cooperări exemplare şi, trebuie spus de la bun început, rezultanta s-a situat în domeniul excelenţei interpretative. Cinci acte au descris cunoscutul mit al lui Orfeu în sonorităţile rafinate ale instrumentelor originale, ale vocilor soliştilor italieni şi membrilor reputatului cor bucureştean. Sub bagheta lui Claudio Cavina, expozeul a căpătat virtuţi dramaturgice şi de tensiune, cu puternice tente teatrale. Fără teama de a greşi, se poate afirma că fiecare instrumentist, membru al formaţiei „La Venexiana“, are o individualitate pregnantă, o desăvârşită stăpânire a stilului, de la care până la deplina omogenizare rămâne un singur pas. Asamblarea a fost exemplară, în condiţiile în care s-a cântat cu sunet cultivat, fie că a fost vorba de pachetul „cordarilor“, de excelenţii suflători – alămuri virtuoze –, de clavecin sau harpă. Acelaşi lucru se poate nota şi despre Corul de cameră „Preludiu“, ale cărui performanţe, construite şi forjate de maestrul Voicu Enăchescu, fie că ne gândim la tutti sau la partida vocilor grave – folosită separat în opus –, se situează la un cert şi validat nivel internaţional. Pe toată linia, acurateţea a fost maximă.

Delicateţea ornamentaţiilor

În privinţa glasurilor soliste, „zicerea“ cu sens a recitativelor – abundente în partitură –, tehnica non-vibrato, sunetele flautate, nuanţările, expresivitatea frazării, delicateţea, preluarea ornamentaţiilor – ce  încep să-şi facă loc în scriitura lui Monteverdi – au fost lecţii de stil. Totul în condiţii de remarcabilă calitate vocală. Îndeosebi interpretul lui Orfeo, baritonul Furio Zanasi, soprana Roberta Mameli (La Musica şi Euridice), mezzosoprana José Maria Lo Monaco (Messaggera şi Speranza), soprana Monica Piccinini (Proserpina şi Ninfa), dar şi basul Salvo Vitale (Carone) au fost corifeii interpretării. Un simplu exemplu de cultură şi încadrare în stil este mezzosoprana José Maria Lo Monaco, artistă cunoscută pentru realizări în partiturile romantice italiene, care aici şi-a modelat vocea amplă şi profund timbrată pentru emisia cu sunete non-vibrato.

Dar nu numai „cei de mai sus“ şi-au adus contribuţia creatoare pentru a induce în Sala Ateneului parfumul şi atmosfera epocii, ci şi ceilalţi interpreţi: Rafaele Costantini (Plutone), Luca Cervoni (Apollo şi Pastore I), Alessio Tosi (Pastore II şi Spirito I), Raffaele Pè (Pastore III), Mauro Borgioni (Pastore IV şi Spirito II).

În 7 septembrie 2013, L’Orfeo de Claudio Monteverdi în interpretarea italienilor ansamblului „La Venexiana“ şi a românilor Corului „Preludiu“ a continuat şi confirmat marea tradiţie a seratelor de muzică veche ale Festivalului Internaţional „George Enescu“.