Cvartetul Aoede, un andante festivo la Festivalul Enescu

Cvartetul Aoede a urcat pe 13 septembrie, pe scena Sălii Mici a Palatului, unde a interpretat lucrări de Sibelius, Şostakovici şi Enescu.

Un text de Corina Bura

Cine a avut buna inspiraţie să-şi petreacă Duminică dimineaţa urmărind, la Sala mică a Palatului, prestaţia Cvartetului „Aoede” a făcut una dintre cele mai fericite alegeri. Şi aceasta fiindcă „Aoede” – muza primordială şi sprijinitoare a muzicii – a vegheat ca adepţii ei, violoniştii Sophie Jaffé şi Emir Abeshi alături de Aida-Carmen Soanea la violă şi de violoncelistul Romain Garioud, să susţină un concert cameral desfăşurat la un nivel de excepţie. Repertoriul ales a fost şi el unul de mare clasă, a mizat pe cantabilitate, pe expresia cea mai autentică a artei muzicale cuprinsă în lucrări desăvârşite, scrise în secolul al XX-lea. Acestea rămân exemple grăitoare despre marea muzică a acestei epoci şi invită la cunoaştere pe aceia care cunosc mai puţin realizările unor timpuri nu prea îndepărtate.

Recitalul a început cu superbul Andante Festivo scris de Jan Sibelius în 1922. Încă de la primele acorduri ale acestui imn-rugăciune inspirat de natură – scris de fapt pentru aniversarea a 25 de ani de existenţă a morii de la Saynatsalo – am realizat că „Aoede” este o formaţie deosebită. Instrumentiştii desăvârşiţi care o alcătuiesc (susţinem afirmaţia fără nici o rezervă), deşi mai tineri, au ajuns la o gândire matură, singura capabilă să pătrundă sensurile adânci ale opusurilor de mare dificultate pe care le-au interpretat. Sunetele delicate, totuşi de o certă consistenţă, o solemnitate aproape religioasă, toate au contribuit la crearea unei atmo-sfere profund umane.

Cadrul astfel conturat, s-a deschis calea spre Cvartetul nr.4 op. 83 de Dmitri Şostakovici, care are la rândul lui o istorie destul de ciudată, putând fi prezentat publicului abia după moartea lui Stalin în 1953. În pofida părerii exegeţilor care „vânează” politicul în fiecare filă a operei compo-zitorului, aceste pagini au totuşi o anume luminozitate izvorîtă dintr-o scriitură mai aerisită şi din repartizarea temelor pe registre înalte, care au avantajat instrumentele, liniile melodice fiind con-duse cu o deosebită cantabilitate, susţinute cu un vibrato adecvat. Deosebit de importantă pentru cvartetul de coarde rămâne omogenitatea sonoră care se obţine printr-o manieră unitară de conducere a arcuşului şi printr-un vibrato a cărui frecvenţă şi amplitudine să fie aduse la un numitor comun. Interpreţii au reliefat cu înţelegere şi sensibilitate dramaturgia unui discurs care se cromati-zează treptat, care primeşte adâncime prin tratări contrapunctice, toate aceste acumulări realizând culminări de o expresie aparte. Foarte sugestive au fost accentele burleşti ale Scherzo-ului susţinute de ostinato – motorul care a care condus spre sintezele cuprinse în finalul de o certă amploare şi în care aspectele sumbre, ţesute pe canavaua pizzicatelor, au creat o atmosferă îngheţată.

Ascultând în continuare Suita teatrală cu scene din Hamlet şi din Comedia umană, am realizat că un mare compozitor, cum este cazul lui Şostakovici, are abilitatea de a-şi arăta talentul şi virtuozitatea indiferent de suprafeţele pe care se desfăşoară: vaste/simfonice/epice sau restrânse. „Aoede” a făcut risipă de fantezie şi de bun gust ilustrând gama deosebit de variată a sentimentelor cuprinse în cele şase miniaturi.

În sfârşit, Cvintetul cu pian op. 29 de Enescu a încununat acest superb concert, interpreţii realizând o interpretare de referinţă. Totul a fost extrem de elaborat, de la cel mai mic detaliu, pentru care s-au găsit expresia şi mijloacele potrivite, până la revărsarea continuă a muzicii în care formulări cunoscute erau reasamblate şi puse într-o lumină şi ipostaze noi. E aproape imposibil de redat în cuvinte magia acestei muzici, desfăşurate sub arcuşurile şi tastele pianului – excelentă colaborarea cu Alfredo Pearl –, care frapa atât prin minunata scriitură cât şi prin dăruirea şi convingerea cu care interpreţii păşeau împreună pe cărările acestei aventuri sonore… Un concert de neuitat, care vine să confirme că de-a lungul ediţiilor acestui festival pe podiumul Sălii mici au evoluat doar artişti adevăraţi.