Centenar enescian (1915-2015). Momente şi evenimente aniversare

În ziua de 22 aprilie 1915, criticul muzical, poetul şi enescologul Emanoil Ciomac (1890-1962) şi-a încheiat portretul eseistic consacrat prietenului de-o viaţă, George Enescu, eseu pe care l-a publicat în revista ieşeană Convorbiri Literare, nr. 6 din 1915. Succesul textului a fost atât de rapid încât în numai câteva săptămâni, autorul a publicat un extras la Tipografia Speranţa (23 de pagini).

Broşura, în format 19 x 45 cm, dispunea la sfârşit de o Erată (cu 6 greşeli de tipar!). Exemplarul, păstrat în Biblioteca Naţională din Bucureşti, poartă menţiunea „Donaţiunea Sofia şi Radu Cluceru” şi o enigmatică precizare în creion a lui Emanoil Ciomac „Bucureşti, 10 februarie 1923. Iaşi, 15 septembrie 1954”.

Se pare, că George Enescu a intrat în casa armenilor Ciomac din Botoşani când avea doar 13 ani (decembrie 1894), rămânându-le prieten de familie până în 1946 (când maestrul a părăsit România). Întâlnirea tinerilor muzicieni George şi Emanoil s-a produs cu ocazia recitalului din 6/19 martie 1912 pe care violonistul Enescu l-a susţinut în orăşelul din nordul Moldovei. De aici, s-a născut ideea unei prime biografii eseistice a compozitorului şi interpretului. (Ciomac a fost un rafinat literat care a scris piese de teatru, a publicat câteva volume de poezii, a tradus versuri şi librete de operă, printre care la loc de frunte s-a situat textul lui Edmond Fleg la tragedia lirică Oedipe de Enescu; au urmat cărţile Poeţii armoniei, Viaţa şi opera lui Richard Wagner şi monografia postumă George Enescu, 1968.)

Schiţa biografică de acum 100 de ani a atras atenţia – pentru prima oară – asupra „dorului” enescian, regăsit în partea a II-a din Sonata în fa minor, din Preludiul la unison (Suita nr. 1 pentru orchestră), în culoarea orientală din Simfonia în La major şi chiar în cântecul Languir me fais pe versuri de Clément Marot. Cea mai preţioasă informaţie însă a lui Emanoil Ciomac din biografia George Enescu (1915) se referă la opera Oedipe (aflată în lucru incipient, în pragul primului război mondial), compozitorul făcând-i prima mărturisire şi anume că muzicianul a văzut cu ochii săi pământul Vechii  Elade. „Aş vrea să mă inspir de la natura aceea – a spus Enescu. Să scriu o muzică esenţială, încă şi mai sobră decât a lui Gluck, o muzică de contururi simple şi măreţe”. Ideea contactului lui Enescu cu Grecia a reluat-o Ciomac în monografia sa din 1968: „A văzut cu ochii lui Grecia, marea şi insulele ei. S-a întors la începutul războiului în 1914, călătorind cu vaporul de la Marsilia la Constanţa... Îmi spune: « Ai văzut vreodată insulele din mările greceşti? Se înalţă numai pe ţărmuri drepte, goale, aride, fără o pată, fără un copac»”.

Un alt moment de o importanţă majoră din acel an, 1915, s-a petrecut în ziua de 8/21 ianuarie. George Enescu a lansat primul apel naţional pentru o orgă pe scena Ateneului Român din Bucureşti. „Strâng bani pentru o orgă a Ateneului Român. E oul lui Columb! Încep eu, ca să vină şi alţii după mine!”– mărturisea maestrul cronicarului ziarului Curentul din Craiova, nr. 3 din 1 februarie 1915. A pornit cu recitalurile de vioară în toată ţara. Între concertele de la Bacău şi Botoşani, Enescu a dat o fugă la Iaşi, spre a-i face un gest de generozitate primului său îndrumător din copilărie: a interpretat în primă audiţie Concetul pentru vioară şi pian de Eduard Caudella, cu autorul la pian!

Aşadar, la 9 februarie 1915, acum 100 de ani, Enescu strângea bani pentru orgă, susţinând creaţia românească! Prima sumă (30.000 lei) a depus-o la Comitetul Ateneului Român în 12/25 aprilie 1915. Dar… a venit războiul (1916) şi proiectul enescian s-a amânat până la 1938, când a mai depus 80.000 lei pentru orgă. Gongul inaugural al măreţului instrument a bătut în ziua de 22 aprilie 1939.

Perioada grea a Primului Război Mondial i-a adus lui George Enescu şi o altă bucurie profesională: bunul său prieten de la Viena, compozitorul Ioan Scărlătescu, a compus Bagatela pentru vioară „în caracter popular românesc”, dăruindu-i-o pentru recitalurile sale. Timp de peste trei decenii, Enescu a cântat pe toate meridianele lumii această miniatură instrumentală, transformată de genialul violonist într-o capodoperă a muzicii de cameră româneşti. Iată cum sună dedicaţia: „Lui George Enescu, creator şi prieten, care cu atâta amabilitate a desăvârşit-o şi a introdus-o în repertoriu”. „Desăvârşită” de maestru, această Bagatelă a răsunat pentru prima dată la Iaşi, timp de câteva luni (1915-1916).

Aşadar, momente şi evenimente de neuitat, în acel an 1915. În cartea vieţii lui George Enescu, când norii negri se adunau pe cerul patriei sale, olimpianul creator de miracole semna clipe de răscruce pentru muzica autohtonă.