Trecutul recent în viitorul apropiat

În a doua jumătate a acestui an, Slovacia a asigurat Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Pentru şase luni, Bratislava a devenit un fel de capitală provizorie a UE, găzduind întâlniri pe măsura importanţei.

Principiul rotativ nu este menit să ofere o satisfacţie oarecare, de formă, statelor membre ale UE, ca şi cum ar avea mai multă greutate decât în realitate, ci mai ales să încurajeze agenda specifică pe care acestea au ocazia să o promoveze cu maxim de vizibilitate. Fiecare ţară vine cu un set de tematici pe care le pune în centrul Preşedinţiei semestriale, alimentând rezervorul de idei şi iniţiative din care, la urma urmelor, se hrăneşte proiectul european. Pe scurt, şansa de a exercita această funcţie poate servi drept indicator al „inteligenţei” elitei statului respectiv.

Am participat, în numele IICCMER, la două întâlniri circumscrise rolului momentan al Slovaciei. Prima: summit-ul Miniştrilor de Justiţie din UE şi ai responsabililor instituţiilor din Europa de Est însărcinate cu gestionarea cunoaşterii şi valorificării trecutului recent totalitar din perioada comunistă. Tema centrală a fost punerea în aplicare a Declaraţiei de la Tallinn (2015) referitoare la înfiinţarea unui Tribunal Penal Internaţional privind Crimele Comunismului. Cum se ştie, România s-a alăturat, la 23 august 2016, acestui demers.

A doua întâlnire: cu doar câteva zile în urmă, Institutul Memoriei Naţionale de la Bratislava a onorat public, în cadrul unei ceremonii pe cât de simplă, pe atât de sugestivă, oameni care s-au opus, prin acţiunile lor, planurilor scelerate ale naziştilor şi comuniştilor, în Cehia şi Slovacia deopotrivă. A fost o lecţie nemijlocită de istorie ilustrată de biografiile unor bărbaţi şi femei, laici şi preoţi, slovaci, cehi şi nemţi, care au ignorat cu bună ştiinţă consecinţele angajamentului pentru umanitate în plină dezlănţuire a antiumanităţii.

Îmi pot imagina că România, în cadrul Preşedinţiei sale din 2019, ar putea contribui substanţial la acest efort de articulare a unei memorii continentale integrate şi la actul de justiţie privind atrocităţile dictaturii proletariatului. În anul acela, după cel al Centenarului României reunificate, se vor împlini nu mai puţin de trei decenii de la căderea comunismului în Europa. Motiv suficient să articulăm, deja de acum, un plan în jurul specificului traumei profunde a esteuropenilor, suferinzi încă de pe urma celui mai nemilos experiment social petrecut cândva.