STUDIU Majoritatea lucrătoarelor sexuale sunt mame din medii defavorizate: „Am ales viaţa asta ca să pot să îmi cresc şi eu copiii“

Majoritatea femeilor care activează ca lucrătoare sexuale o fac pentru a scăpa de sărăcie sau pentru a-şi creşte copiii. Aşa arată un studiu sociologic calitativ realizat de Organizaţia „Carusel“. Mai mult, în raport este subliniat faptul că, odată intrate în aceste reţele de exploatare, femeile devin victime ale indiferenţei şi opresiunii manifestate atât de cei care apelează la serviciile lor, cât şi de către autorităţile statului.

„De cele mai multe ori, lucrătoarele sexuale tratează începutul de carieră în prostituţie la fel cum disponibilizaţii din anii '90 vedeau migrarea în mediul rural, unde puteau să îşi cultive alimente pentru subzistenţă. E o modalitate de a depăşi un moment dificil în viaţă atunci când nu primesc nicio formă de ajutor din partea societăţii sau a statului. De exemplu, una dintre femeile intervievate s-a apucat de prostituţie după ce a fost evacuată din căminul de copii unde locuia în timp ce era însărcinată. Pentru că nu a avut parte de asistenţă socială într-un moment dificil, a depăşit această dificultate prin propriile mijloace de supravieţuire“, a explicat, pentru „Adevărul”, Daniel Sandu, sociolog şi unul dintre autorii studiului.

Cercetarea se bazează pe date calitative culese prin intermediul asistenţilor sociali de la Carusel, în cadrul unui program cu obiectivul de a creşte accesul la servicii socio-medicale pentru femeile care practica sex comercial stradal. Cercetarea cuprinde 34 de interviuri conduse în mai multe oraşe, regiuni şi medii de reşedinţă din România.

„Familia nu mă ajută cu nimic: nici fraţii mei, nici familia lui bărbatu-meu şi-am zis: <<Mă, stai să-mi fac un ban, măcar pentru copiii mei, să nu dau în cap, să pot să-i cresc>>.” (Mărturia lui C.O., 39 de ani, fragment din raportul Carusel)

„La 15 ani jumate - 16, când am născut eu fata, a încercat să abuzeze de mine şi atunci s-a ales praful, am plecat de acasă. Am plecat de acasă, am rămas cu un copil în braţe şi din pricina asta am ajuns aici.“ (Mărturia lui D.R., 33 de ani, fragment din raportul Carusel)

„Şi-am ales viaţa asta, zic: mă, să pot să-mi cresc şi eu copiii. Mult, puţin, mai cu frică, mai cu târşeală. Pe urmă a aflat familia mea, le-am zis: „N-aveţi voi niciun ajutor, nu puteţi să-mi daţi voi zi de zi.“ (Mărturia lui C.O., 39 de an, fragment din raportul Carusel)

Majoritatea lucrătoarelor sexuale intervievate au avut acces limitat la educaţie. În cazul lor, abandonul şcolar a apărut deseori chiar înaintea limitei de 8 clase, în asociere cu probleme sociale serioase cu care acestea sau familiile lor s-au confruntat fără a primi un sprijin consistent din partea autorităţilor. Deseori, abandonul survenea şi ca urmare a unor cazuri în care respectivele rămâneau însărcinate prematur. România a fost timp de multă vreme în topurile europene de naşteri la femei sub 15 ani, cu mii de cazuri anual, în principal pe fondul lipsei cursurilor de educaţie sexuală şi a accesului limitat la mijloace de contracepţie. Chiar şi măsurile sociale ce sunt ţintite către mame şi creşterea copiilor sunt împărţite destul de disproporţionat între asistenţă cu testarea mijloacelor, destinate femeilor într-o situaţie dificilă, şi măsurile mai degrabă contributive, ţintite către mamele ce au fost angajate anterior. Evident, măsurile din urmă, de departe cele mai generoase, nu sunt accesibile femeilor care nasc devreme sau până în momentul în care au fost angajate pentru mai mult de şase luni – ceea ce nu face decât să adâncească inegalitatea. Ca urmare a educaţiei limitate, şi opţiunile profesionale pe care lucrătoarele sexuale le-au avut la dispoziţie au fost extrem de precare – în general munci necalificate sau de zilier, mai arată raportul.

„Dar ai încercat să munceşti altceva şi nu ţi-ai găsit? Da, am încercat şi nu a vrut să... eu am vrut să mă las de mult de chestia asta, dar nu te primeşte nimeni că nu ai şcoala terminată.“ (Mărturia lui D.A., 28 de ani, fragment din raportul Carusel)

„Mai puţin cetăţeni“

O altă chestiune subliniată de sociologul Daniel Sandu este că deseori singura grijă a poliţiştilor cu privire la lucrătoarele sexuale este să le amendeze zi de zi, ele ajungând în stadiul în care nu mai pot plăti aceste sume, care se pot cumula şi la valori de zeci de mii de lei. Pe de altă parte, nici poliţia nu are instrumente alternative de a interacţiona cu lucrătoarele sexuale.

De altfel, această problemă este reclamată şi de Ioana Stăniloiu, activistă pentru drepturile femeilor. „Abolirea completă a amenzilor este primul pas pe care statul trebuie să şi-l asume urgent! Lucrătorii sexuali sunt supuşi la tratamente degradante, inumane şi sunt extrem de vulnerabili în faţa abuzurilor şi violenţei. Prin amenzile aplicate, autorităţile condamnă lucrătorii sexuali să rămână într-un cerc vicios. Chiar şi să vrea să renunţe la această activitate, persoanelor în cauza le este dificil pentru că au nevoie de resurse financiare şi mai mari din moment ce trebuie să achite şi amenzile. Astfel, riscă să îşi piardă chiar imobilul pe care l-ar avea în proprietate daca fiscul îi sancţionează pentru amenzile neplătite. Statul consideră lucratorii sexuali ca fiind mai puţin cetăţeni decât ceilalţi. O <<specie>> de oameni aparte care nu merită legi pentru a fi protejaţi. Îi ignoră ca şi cum nu ar exista şi îşi aminteşte de ei doar pentru a le aplica amenzi. Ar trebui înţeles şi faptul că un lucrător sexual nu prea poate merge la secţia de poliţie să declare abuzul la care a fost supus (spre exemplu un viol sau un furt) pentru că se expune riscului ca politia să îl sancţioneze tot pe el pentru activitatea din care îşi câştigă existenţa“, a punctat Stăniloiu.

Abuzurile exercitate asupra lucrătoarelor sexuale nu vin, însă, numai din partea Poliţiei Române, asemenea manifestări nefiind deloc străine spaţiului din administraţia publică, mai explică Daniel Sandu. Concret, el afirmă că multe dintre victime nu beneficiază de anumite venituri- la care au dreptul, potrivit legii (ex: alocaţia pentru copii), din cauza  faptului că sunt stigmatizate de funcţionarii publici. Mai mult decât atât, uneori femeile nici nu merg să ceară un astfel de ajutor pentru că nu cred că îl vor primi.

“Eu am copilul, fata mea învaţă perfect! Deci, de la 9 şi 10, deci n-am. Am copila premiantă, face sport deperformanţă. Şi anul trecut, în toamnă, la şcoală, trebuia să-i fac bursă din aia, de merit. Şi îmi trebuia adeverinţă de la fisc (nr. de venit) şi n-a vrut să-mi dea! Şi eu am zis: <<Peste un an copilul meu pleacă la liceu! Copilul meu face naveta, la anul ce o să faceţi? La anul trebuie să îmi daţi, obligat forţat, că copilul merge la liceu şi trebuie să-i fac bursă!>> Şi a zis că <<nu ştiu, mai vorbim până la anu’, deocamdată ai prea multe amenzi>>”. (Mărturia lui C.A., 26 de ani, fragment din raportul Carusel)

Cercetătorul de la Institutul Universitar European din Florenţa a mai precizat că majoritatea lucrătoarelor sexuale nu au acces la serviciile de bază din sănătate pentru că nu contribuie la asigurările sociale de sănătate, dat fiind că nu sunt angajate pe piaţa formală.

Victimele ajung să fie traumatizate psihic

Pe fondul acestui context, psihologii atrag atenţia că din cauza lipsei de măsuri de protecţie, lucrătoarele sexuale ajung să fie traumatizate psihic. „Stima lor de sine este afectată prin suferinţele prin care au trecut, vătămările corporale, problemele de ordin medical de la infecţii cu transmitere sexuală şi până la întreruperi de sarcină, prin anxietate, depresie, idei şi tentative suicidare. 

Dacă am înţelege că sunt victime şi că nu practică o meserie, am fi făcut deja un pas în ajutorul lor. O victimă nu trebuie să fie acuzată, pedepsită, amendată, ci protejată şi susţinută să-şi reia o viaţa firească şi sănătoasă fizic şi emoţional. Fiecare viaţă are propria demnitate. O victimă este caracterizată prin stadiul de exploatare şi abuz în care se află, orice tip mai ales cel fizic, sexual şi psihologic. Şi ,desigur, economic, fiind lipsită de mijloace financiare. Mare parte dintre ele sunt victimele traficului de fiinţe umane, sunt forţate şi sunt supuse abuzurilor fizice şi violurilor“, conchide Mihai Copăceanu, psiholog.