Stânga de cafenea şi intelectualii săi

Imagine de la protestele din Piaţa Universităţii

În lipsa unei etichete mai inspirate, obişnuiesc să numesc „stânga de cafenea” acel grup format din intelectuali care ştiu foarte bine ce nu vor, dar nu ştiu foarte bine ce vor. Din acest motiv, eşuează de fiecare dată când e să spună ce trebuie pus în loc. Acum îi văd, frenetici, cum s-au urcat la ţanc în bărcuţa viguroasă a protestelor privind Roşia Montană.

Unii dintre ei folosesc oportunitatea ca să facă o propagandă aproape deşănţată unui manifest lansat, chiar în aceste zile, de un grup anonim intitulat „Mâna de lucru”. Manifestul poartă titlul „Roşia Montană e mai mult decât Roşia Montană” şi marketingul este evident: agăţarea revendicărilor grupului anonim de entuziasmul revoltelor din aceste zile.

Câteva dintre cele 14 puncte ale manifestului, unele de o înduioşătoare naivitate, le-am auzit deseori propovăduite public de intelectualii stângii de cafenea. Ba ca să fiu sincer, eu cred că „Mâna de lucru” sunt chiar ei, dar fie că nu-şi asumă public – încă - toate gogomăniile stângiste din manifest, fie că li se pare mai palpitant să se dea anonimi, cu tot ce atrage asta - ştiu şi eu, suspans, adrenalină, întâlniri conspirative prin locuri umbroase, cu mesaje scurte şi parole şoptite, gen „To’arăşu’ Bejan, adu tipografia” sau „Pasărea albastră a părăsit cuibul”, aşa cum or fi văzut ei în filmele cu ilegalişti.

Acum pare destul de clar pentru toată lumea că nu problematica ecologică a fost scânteia care a declanşat protestele. Grupurile dur-ecologiste care contestă exploatarea minieră de la Roşia Montană au deja un deceniu de când se tot agită, dar niciodată n-au reuşit să strângă o masă critică pentru un protest cât de cât cumsecade.

Dar în vreme ce intelectualii stângii de cafenea văd o asemănare până la identitate între aspiraţiile celor din stradă şi revendicările din manifestul „Mâinii de lucru”, proorocind că protestele sunt embrionul viitoarei revoluţii socialiste, s-ar putea să fie unii oameni, printre care mă număr, care văd lucrurile întrucâtva viceversa. Şi anume că cetăţenii revoltaţi n-au ieşit în stradă din prea mult, ci din prea puţin capitalism. Sau, mai exact, din acel capitalism câş, care prin unele locuri mai este numit proastă guvernare.

Simplificând enorm, putem spune că, în teorie cel puţin, capitalismul de tip liberal ia act că lăcomia este una dintre caracteristicile firii umane şi încearcă să o utilizeze în folosul tuturor: statul joacă rolul de arbitru şi de regulator, stabileşte reguli şi îi pune pe cei lacomi să joace după ele în mod egal. Socialismul, în schimb, încearcă să înăbuşe lăcomia şi să o convertească în solidaritate – ceea ce e oarecum utopic.

Scânteia care a scos oamenii în stradă nu a fost nici lăcomia celor de la Roşia Montană Gold Corporation, nici iminenţa deschiderii minelor, nici agitaţia ecologiştilor, ci exact proiectul de lege promovat de Guvernul Ponta. Acesta avea vocaţia să instituie, strict pentru compania minieră, alte reguli de autorizare, mult mai sumare, decât cele cărora li se supun ceilalţi actori. Asta trebuie să fi insultat serios inteligenţa unor protestatari, care nu pot uita de corupţia rudimentară din epoca Văcăroiu, când se dădeau hotărâri şi ordonanţe cu speranţă de viaţă de maximum trei zile, atât cât le trebuia hamalilor din port să descarce de pe vapor marfa scutită de taxe vamale. Cum să nu te revolţi?

În expunerea de motive a legii, justificarea sună cam în felul următor: pentru proiectul Roşia Montană, procedura de autorizare este mult prea stufoasă şi birocratică, deci se cuvine a fi simplificată. Acesta este, de fapt, momentul în care Guvernul a trădat nobilele idealuri ale capitalismului şi a făcut potecă pentru proteste: în loc să rămână arbitru şi regulator, a instituit o regulă cu dedicaţie pentru un singur actor. Dacă nişte oameni din guvern tot au muncit atât la această lege, era mult mai corect să simplifice şi să debirocratizeze însăşi procedura de autorizare, astfel încât să se bucure de ea toată lumea. Nu cred că am mai fi avut proteste de stradă – sau în orice caz nu de o asemenea anvergură.

Dar cine a muncit la această lege? Dintre cele patru ministere iniţiatoare, proiectul se află afişat doar pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine. Asta ne îndeamnă să credem că proiectul de lege a fost scris acolo şi că - pentru a câta oară? - premierul Ponta şi-a pus din nou soarta sa politică, dar şi a guvernului pe care îl conduce, în mâinile acelui geniu juridic care răspunde la numele de Dan Şova.

Domnul Ponta face cu domnul Şova ca bărbatul ăla nevolnic care îşi prinde din nou nevasta că îl înşeală şi îi spune ferm: „Femeie, te iert tura asta, după care te mai iert o dată, apoi încă de trei ori, dar după aia gata, da?”.