Sursă foto: Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii

Fotografiile au rolul de a le arăta oamenilor inimaginabilul. Însă care este linia impactului emoţional peste care nu se poate trece? Când şi pentru cine este prea mult? Era internetului a oferit multora o cale facilă către manipulare, aşadar, problema imaginilor se dublează. Cum putem distinge adevărul de fake news? Mai este astăzi adevărată sintagma că o imagine face cât o mie de cuvinte sau una fără cealaltă se anulează din start?

În contextul războiului din Ucraina, imaginile îşi reintră în drepturi: în era digitală, ele par a fi principala dovadă veridică. Social media a devenit un mediu de informare la îndemâna oricui, însă expunerea oamenilor la fotografii şi videoclipuri cu puternic impact emoţional poate deveni o sabie cu două tăişuri. Dacă în trecut scepticismul părea un zid de protecţie în faţa aflării unor poveşti cumplite de viaţă – de exemplu, cele ale supravieţuitorilor masacrelor şi Holocaustului, care aveau drept dovadă a chinurilor prin care au trecut poate doar suferinţa de pe chipuri şi trupuri – în prezent, haosul informaţional se bazează în mare măsură pe imagine, iar de multe ori informaţia nu este acceptată fără o dovadă.

Geografia care ne apropie

Pentru europeni, dar în special pentru români, proximitatea geografică a provenienţei imaginilor de război a contribuit consistent la creşterea emoţiilor. Acest lucru îl confirmă pentru „Weekend Adevărul“ şi Adela Moldovan, doctor psiholog şi psihiatru: „Ideea şi imaginea unui război cu siguranţă ne afectează pe toţi. Este un impact puţin mai mare al acestui război de la graniţele noastre, nu doar prin apropierea sa, cât cumva prin poziţionarea sa geografică. Aici, în Europa, marea majoritate a generaţiei actuale trăia cu această convingere destul de puternică că un astfel de eveniment în Europa nu mai este posibil. Aceste războaie s-au mai întâmplat în zone mai îndepărtate şi pe continente pe care în general noi tindem să le judecăm – discutabilă judecata aceasta – ca fiind cu civilizaţii mai puţin evoluate în anumite ţări din Asia şi Africa. Mă refer la o perspectivă subiectivă a modului în care oamenii se raportează la un potenţial război. De exemplu, războaiele din Afganistan, din Siria, am auzit de ele, ne-au îngrijorat oarecum, am simţit eventual un foarte scurt moment de compasiune, dar a fost departe de noi şi am considerat că nu este ceva ce ni se poate întâmpla nouă“.

Cred că este important să privim adevărul în faţă şi să nu ne ascundem după o etică falsă. În acest caz, dacă ignorăm realitatea din teren, de fapt alegem să ne uităm în altă parte şi riscăm să repetăm greşelile trecutului şi într-un viitor conflict. - Dragoş Stanca, expert în digital media

De asemenea, apropierea geografică poate determina şi o empatie mai mare, aşadar, un impact emoţional mai pronunţat – imaginile fiind, în acest caz, un factor definitoriu. „Imaginile ne cutremură şi ne sperie mult deoarece îi percepem pe oamenii din aceste fotografii mult mai similari cu noi - se îmbracă cum ne îmbrăcam noi, au anumite trăsături foarte similare cu noi, fiind din aceeaşi zonă geografică“, a mai punctat Adela Moldovan. Astfel, ajungem să empatizăm mult mai puternic cu oamenii din fotografii: „vedem un copil şi ne imaginăm că ar putea fi copilul nostru dacă suntem părinţi, iar atunci impactul emoţional este mult, mult mai mare“, a mai adăugat aceasta.

Extrema unei expuneri prea mari

Când impactul este atât de mare, ce putem face să nu cădem în extrema cealaltă, respectiv să nu ne lăsăm duşi de fluxul continuu de informaţii care ne-ar putea drena emoţional şi afecta considerabil stilul de viaţă? „Dacă petrecem extrem de mult timp verificând toate informaţiile, toate site-urile, toate mesajele, vom suferi amarnic, ne va creşte nivelul de stres, vom fi într-o stare de alertă şi hipervigilenţă, ne va fi greu să ne concentrăm la muncă, vom percepe ca lipsite de sens şi semnificaţii activităţile obişnuite de muncă. Vom percepe foarte diferit aceste situaţii şi ne va creşte nivelul de stres“, avertizează doctorul psiholog.

Adela Moldovan recomandă, de asemenea, o expunere cu măsură şi să mai luăm şi pauze de la social media şi online pentru că „mentalul colectiv nu poate să excludă în această perioadă acest subiect foarte important al războiului“, punctând faptul că „este important să ne căutăm şi resurse, să ne încărcăm bateriile, să mai ieşim puţin din această realitate cruntă a ce se întâmplă în Ucraina“. Însă, în acelaşi timp, este important să rămânem ancoraţi în realitate şi să acceptăm realitatea unui război care se petrece la graniţele noastre.

Limite pentru copii

Dacă pentru adulţi impactul emoţional este atât de mare, iar riscul de a se lăsa acaparaţi de fluxul de informaţii, fotografii şi videoclipuri este atât de mare, ce se întâmplă în cazul copiilor şi al adolescenţilor? Pe de-o parte, războiul se întâmplă în realitatea în care trăiesc, iar evenimentele cumplite nu pot fi negate sau ascunse de ei. Pe de altă parte, impunerea unor limite în expunerea lor la acestea pare a fi cea mai sănătoasă variantă din mai multe puncte de vedere. Adela Moldovan a explicat faptul că este foarte important ca părinţii să fie aproape de adolescenţii cu acces la social media şi „poate să restricţionăm anumite imagini, să le explicăm, să îi însoţim emoţional în această expunere a imaginilor care pe ei îi poate afecta mai mult decât pe noi“. În cazul copiilor mici, „este important să ne alegem momentele în care ne uităm la ştiri şi în care verificăm social media“, mai ales în cazul celor de sub cinci ani, care nu ar trebui să le vadă. Totodată, aceasta a subliniat că „stresul şi agitaţia noastră legată de ştirile şi situaţia care se întâmplă cu acest război să nu fie manifestate în faţa unui copil de doi ani, care nu înţelege ce se întâmplă“.

Limitele sunt importante şi sănătoase, însă, aşa cum a punctat specialistul, nu este cazul să fugim complet de realitate, ci „este important să privim realitatea şi să o luăm în doze pe care le putem duce, să putem să ne conţinem emoţiile noastre şi ale copiilor noştri şi în acest mod să navigăm prin toate aceste realităţi la care suntem expuşi“.

De asemenea, şi Dragoş Stanca, expert în digital media, consideră că „atât la nivel individual, cât şi la nivel instituţii media, trebuie aplicate alte filtre. În special, trebuie să luăm măsuri, în funcţie de posibilităţi, ca nişte copii foarte mici şi fără discernământ să nu fie expuşi unor astfel de imagini“.

Măsură şi cenzură

Chiar dacă imaginile produc un impact emoţional puternic, acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să existe şi să circule, întrucât realitatea se întâmplă indiferent de dorinţele individuale, iar negarea ei nu creează o lume utopică. „Războiul se întâmplă chiar dacă noi considerăm că nu ar trebui. Pe de-o parte, este şi normal să circule şi ar fi şi o lipsă de umanitate şi respect pentru cei care mor şi suferă ca noi să nu ne asumăm nici măcar acest minim disconfort de a privi o fotografie şi de conştientiza mai clar realitatea cruntă prin care parte din semenii noştri trec“, a mai susţinut Anca Moldovan.

Şi Dragoş Stanca este de părere că „cenzurarea unor imagini violente că nu este o practică utilă“, iar consecinţele proastei noastre informări şi cele ale unor lideri politici care poate nu au luat cele mai bune decizii trebuie privite în faţă şi să ne supunem acestui şoc pentru a nu repeta în viitor aceleaşi greşeli.

Cum ne raportăm la informaţii şi imagini

În contextul războiului din Ucraina, apar din ce în ce mai multe poze din zonele de conflict, cu atrocităţi şi masacre, iar pe social media lucrurile pot scăpa uşor de sub control – de la imagini care ar trebui cenzurate, la cele care sunt prezentate într-un alt context decât cel real (extrema propagandei), toate au o formă de credibilitate reală sau nu. Expertul în digital media Dragoş Stanca avertizează asupra faptului că nu ne aflăm doar în mijlocul unui război propriu-zis, ci şi într-unul informaţional şi subliniază faptul că „este important ca oamenii să înţeleagă că responsabilitatea personală şi a instituţiilor media este importantă în acest context“. Acesta arată că tendinţa logică ar fi de cenzurare a imaginilor violente din Ucraina, însă „în acest caz vorbim de o falsă pudibonderie. Cred că este important să privim adevărul şi realitatea în faţă şi să nu ne ascundem după o etică falsă. În acest caz, dacă ignorăm realitatea din teren, de fapt alegem să ne uităm în altă parte şi riscăm să repetăm greşelile trecutului şi într-un viitor conflict“.

Evenimentele din ultima perioadă – pandemia COVID-19 şi războiul din Ucraina – ne-au demonstrat încă o dată faptul că social media poate deveni un teren foarte alunecos, mai ales în contextul în care tehnologia evoluează de la un moment la altul. Însă cum putem evita să cădem în capcana fake newsului şi a deep fake-ului? Primul pas este verificarea informaţiilor, aspect subliniat şi de Dragoş Stanca. Acesta spune că „pe un fond tensionat, tendinţa umană, din punct de vedere antropologic, este să credem lucruri care par a fi din zona de conflict. Foarte des, acele lucruri pot părea să sunt de acolo, dar nu sunt de fapt“. Iar unul dintre cele mai recente exemple este cel în care un videoclip ce surprindea momente dintr-un joc video a devenit viral pe social media, iar apoi a fost preluat inclusiv de instituţii media drept imagini reale din războiul din Ucraina. În acest context, recomandarea specialistului este ca oamenii „să caute instrumente de tipul căutarea inversă a imaginilor şi să verifice sursa primordială din care vine informaţia respectivă“.

„Recomand să nu consideraţi niciodată social media ca o sursă de informare, ci doar ca o sursă de informaţii şi, eventual, divertisment sau fapt divers. Pentru informare apelaţi la instituţii media, la jurnalişti, la branduri cunoscute pentru a evita să fim victime ale dezinformării şi a biasului informaţional“, mai subliniază Dragoş Stanca.

În era digitală putem cădea victime manipulării dacă nu acordăm suficientă atenţie informaţiilor pe care le găsim pe internet şi social media, cu atât mai mult cu cât haosul informaţional pe fondul războiului ne afectează şi din punct de vedere emoţional, mai ales în contextul în care acest conflict are loc aproape de graniţele României.

<strong>Etica imortalizării inimaginabilului</strong>

În privinţa folosirii imaginilor din zone de conflict s-a ridicat, nu de puţine ori, o problemă etică. Ce se află în spatele distribuirii: un scop informaţional sau unul de promovare al acţiunilor inumane? Istoricul Adrian Cioflâncă susţine importanţa fotografiilor din astfel de perioade – împreună cu Radu Jude, el a realizat „Ieşirea trenurilor din gară“, un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, el a explicat faptul că există două grupuri în ceea ce priveşte expunerea unor astfel de fotografii.

Nu este normal să ignorăm singurele dovezi vizuale directe ale crimelor în masă de la Auschwitz, în condiţiile în care nazismul a urmărit distrugerea totală şi a mers până la a distruge şi instrumentele de distrugere în masă, camerele de gazare, şi gropile comune. - Adrian Cioflâncă, istoric

„Prima tabără consideră că expunerea fotografiilor cu corpuri distruse este o formă de pornografie, de obscenitate, care suscită voyeurismul şi sadismul. Abuzul de fotografii dure, spun adepţii primei tabere, produce desensibilizare şi cinism, nu compasiune pentru victime şi respect pentru demnitatea umană“, a explicat specialistul. Acesta a dat exemplu rolul fotografiei în cazul Holocaustului, atunci când multe fotografii au fost făcute de agresori, iar „fotografiatul era folosit la torturarea victimelor şi distrarea criminalilor. Utilizarea fotografiilor naziste a fost considerată nepotrivită pentru că ar prelungi până în prezent logica privirii criminale“. Specialistul a amintit şi de doi autori, în ale căror lucrări argumentele primei tabere se găsesc în forma cea mai virulentă: Allen Sekula sau Fredric Jameson, dar şi de două cărţi ale lui Susan Sontag, „Despre fotografie“ (1977) şi „Privind la suferinţa celuilalt“ (2003), în care argumentele sunt expuse mai pe larg.

În cealaltă tabără se află autori precum Georges Didi-Huberman (cu „Images malgré tout“, 2003) sau Susie Linfield („The Cruel Radiance“, 2010). „Didi-Huberman face analiza singurelor fotografii păstrate, patru la număr, care arată gazarea deţinuţilor de la Auschwitz. Fotografiile, făcute clandestin de un evreu din lagăr şi salvate printr-un miracol, arată femei dezbrăcate împinse spre camera de gazare şi incinerarea cadavrelor în gropi în aer liber aflate în faţa Crematoriului V de la Auschwitz. Confruntat cu acuzaţii de «voyeurism» şi de «juisare în faţa ororii», Didi-Huberman argumentează că nu este normal să ignorăm singurele dovezi vizuale directe ale crimelor în masă de la Auschwitz, în condiţiile în care nazismul a urmărit distrugerea totală şi a mers până la a distruge şi instrumentele de distrugere în masă, camerele de gazare şi crematoriile de la Auschwitz şi din alte lagăre, precum şi gropile comune“, a mai explicat istoricul. 

Lipsa imaginilor şi extrema negaţionismului

Pentru a înţelege mai bine rolul imaginilor în „conservarea“ faptelor istorice, Adrian Cioflâncă a reamintit de negaţionismului de după război, când a fost pusă la îndoială, în cercuri radicale, însăşi existenţa camerelor de gazare. „Or, cele patru fotografii, alături de documente de arhivă şi mărturii ale supravieţuitorilor, sunt dovezi esenţiale ale ororii, oricât ar fi de greu de privit“, a punctat acesta.

Susie Linfield argumentează că scrutarea fotografiilor atrocităţilor nu este un act pasiv şi comod. Astfel că privitorul interpretează în mod activ – observă, compară, analizează, se poziţionează. „Şi, fireşte, mesajul fotografiei nu se transmite mecanic şi neechivoc, ci depinde de filtrele culturale ale fiecărui observator în parte. Prin urmare, indiferent de cine a surprins imaginile, nu suntem dependenţi de cheia de lectură auctorială“, a mai punctat Adrian Cioflâncă.

Citeşte şi:

INTERVIU Adrian Cioflâncă:„Distribuirea imaginilor cu crimele armatei ruse este cel mai eficace răspuns la minciunile teroriste ale Kremlinului“