Scandalul de la Antene. Antena 3 solicită infirmarea ordonanţei de urmărire penală a postului în dosarul în care este cercetat Sorin Alexandrescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Alexandrescu,directorul Antena Group, este cercetat în libertate    FOTO Adevărul
Sorin Alexandrescu,directorul Antena Group, este cercetat în libertate    FOTO Adevărul

Postul de televiziune Antena 3 cere infirmarea ordonanţei de urmărire penală emisă împotriva sa în dosarul de şantaj al lui Sorin Alexandrescu, considerând că aceasta este „neîntemeiată şi fără susţinere în realitatea obiectivă“, potrivit unui comunicat remis luni. Alexandrescu este cercetat în liberatate în dosarul în care este acuzat de procurori că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS.

„Antena 3 a depus astăzi (luni - n.r.) o plângere împotriva ordonanţei de extindere a cercetărilor şi începere a urmării penale din data de 24.07.2013, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Infirmarea este motivată de încălcarea, prin această ordonanţă, a mai multor dispoziţii ale Codului de Procedura Penală“, se arată în comunicat, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, materialele difuzate de Antena 3 cu privire la ancheta „Mită în fotbal“ erau cunoscute procurorilor încă din mai, la data începerii urmăririi penale asupra lui Sorin Alexandrescu, directorului general al Antena TV Group.

„Prin urmare, în timpul efectuării investigaţiei nu au reieşit date noi referitoare la săvârşirea vreunei fapte penale de către Antena 3 care să justifice extinderea cercetărilor. Dacă, la momentul începerii urmării penale împotriva lui Sorin Alexandrescu, procurorul nu a apreciat că sunt întrunite condiţiile începerii urmăririi penale împotriva Antenei 3, nu există nici un temei ca ulterior, în baza aceluiaşi material probator, să se dispună extinderea cercetarilor de această natură,“ se mai arată în comunicat.

Spotul „publicitar“ la care se face referire era cel prin care, potrivit anchetatorilor, opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS pe care l-ar fi şantajat Sorin Alexandrescu.

Sorin Alexandrescu, cercetat în libertate

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara.

În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de fiica lui Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj.

Alexandrescu a făcut plângere penală împotriva lui Bendei

În 19 iulie, Sorin Alexandrescu a făcut o plângere penală împotriva lui Ioan Bendei, pentru denunţ calomnios. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

În 25 iulie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală şi faţă de SC Antena 3 SA, pentru complicitate la şantaj. Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a fost atunci la DNA, procurorii aducându-i la cunoştinţă acuzaţiile aduse societăţii în acest dosar. Gâdea a fost citat în calitate de martor în dosarul de şantaj.

În acelaşi dosar a fost pus recent sub învinuire şi fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, pentru complicitate la şantaj. Anchetatorii susţin că probatoriul din acest caz relevă implicarea lui Dan Voiculescu în activităţile desfăşurate de Alexandrescu.

În 25 iulie, DNA anunţa că fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Şerban Pop este urmărit penal în dosarul în care Sorin Alexandrescu este cercetat pentru şantaj, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau pemiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite