Sergiu Nicolaescu: „Revoluţia, regizată de mine? Eh, rahat!“
0
Sergiu Nicolaescu îşi iese din minţi când numele său e asociat cu cei care au complotat în 1989.
În partea a doua a interviului acordat ziarului „Adevărul", Sergiu Nicolaescu spune, fără ocolişuri, că Ion Iliescu şi Nicolae Militaru nu s-au cunoscut în decembrie, că se cunoşteau bine dinainte şi - atenţie! - că „Militaru mi-a povestit mie de ce n-a făcut el Revoluţia înaintea noastră...
Aveau cartuşe care se folosesc la animalele sălbatice, la grădinile zoologice. Mori de râs! Tu vrei să faci o Revoluţie şi umbli după cartuşe oarbe, care să amorţească pe unul sau pe altul?". Regizorul rămâne, pentru totdeauna, la această versiune despre teroriştii
din '89: „Ruşii au tras în noi!"
Cum vă imaginaţi Revoluţia pe 21 decembrie, dimineaţa?
Eh, mi-am imaginat-o dinainte. Domnule, primul lucru care m-a şocat a fost faptul că Nicolae Ceauşescu a plecat din ţară şi că Timişoara a început. Deci, Timişoara a început fără mine. Acolo a fost mâna altora.
A cui?
A străinilor.
Sovietici sau...?
De toate. Erau sârbi şi unguri, în mod special. Şi, bineînţeles, „roşii". În momentul acela, în România nu se băga nimeni, pentru că existau convenţiile scrise care erau clare: Estul, marginea Europei, e sub influenţă sovietică. Şi Brucan era convins că va rămâne regimul, cu schimbarea şefilor, dar că regimul o să rămână comunist.
De ce l-a salvat pe Iliescu
Dumneavoastră ce credeaţi?
Până în 22 după-amiaza, am gândit că se va schimba conducerea. La un moment dat, pe terasa CC, Ilie Verdeţ a luat un microfon în mână şi s-a adresat celor din piaţă. Le-a zis: „Stimaţi tovarăşi!". Ăia au început să fluiere. „Jos comunismul, fără comunişti!". Iliescu ia microfonul şi zice: „Tovarăşi şi dragi cetăţeni!". Ăia: „Huoo!". I-am luat microfonul din mână.
L-aţi salvat atunci.
Începuse să se întunece, era pe 22, la cinci şi ceva, seara, şi am spus: „Sunt Sergiu Nicolaescu!". Domnule, în momentul ăla au început să strige: „Sergiu! Sergiu! Sergiu!". A fost o senzaţie uriaşă. Şi eu le-am zis: „De azi înainte să nu mai strigaţi niciun nume de om! Să strigaţi doar: «România!». Şi au început: «România! România!»". În clipa aia am fost convins că o să cadă regimul.
De ce i-aţi luat microfonul lui Iliescu?
Domnule, eu l-am chemat pe Iliescu! Şi nici nu-l cunoşteam! Nu ştiam, a venit unul (n.r. - Mihai Bujor-Sion) la mine şi mi-a spus să-l chem pe Ion Iliescu şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta. Când am intrat la Televiziune şi am văzut ce harababură era acolo, am zis că nu vorbesc: „Să termine ăia şi după aia intru eu!". Ei s-au făcut de râs, au ieşit afară şi pe urmă m-am dus eu, cu cravată, cu nu ştiu ce şi toată lumea, în Occident, a zis: „E Corneliu Mănescu!". Nu era Corneliu Mănescu! Era Sergiu Nicolaescu! Dar Corneliu Mănescu trebuia să ajungă preşedintele României. Hai să vă spun. Brucan, când l-a întrebat Gorbaciov pe cine vede bun să fie preşedintele României, a zis: „Corneliu Mănescu!". Însă Mănescu începuse să bea şi o luase razna.
Din pricina asta s-a ajuns la Iliescu?
Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. Şi când mi-a zis Bujor să-l chem pe Iliescu am stat şi eu o clipă, o secundă, m-am gândit: „Ce fac eu cu idioţii ăştia pe-aici?". Nu era unul să văd ceva în ochii lui, să simt ceva în privirea lui! Erau toţi acolo, aşa, întâmplător, pentru că toată lumea a fost surprinsă. Lumea nu era organizată. În CC au intrat numai derbedei! Şi, întâmplător, câţiva oameni de cultură. Câţiva! Vreau să vă spun un lucru. În cataclisme, orice fel de cataclisme, la cutremure, inundaţii, primii care sosesc la locul cataclismului sunt ţiganii. Pe locul doi vin pompierii şi pe urmă Armata. Ţiganii sosesc primii acolo. Aşa şi la CC, veniseră primii acolo, să fure!
Tablou cu oportunişti în genunchi
Aţi spus că nu vedeaţi nimic în privirea celor care veniseră la Televiziune şi atunci v-aţi gândit la numele ăsta, Iliescu, om pe care nu-l cunoşteaţi personal. Când l-aţi văzut, ce aţi zis?
Când l-am văzut, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu' Iliescu! Tovarăşu' Iliescu!".
De ce se aplecau toţi?
Pentru că ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.
Deci, practic, a fost un reflex să se închine în faţa viitoarei puteri. Erau nişte oportunişti în căutarea unui stăpân?
Exact, era o bună ocazie.
L-aţi salvat pe Iliescu. Dacă îl lăsaţi să mai vorbească, pierdea strada. Şi, pierzând strada, pierdea tot. Dumneavoastră cum îl vedeaţi pe Iliescu?
Pe urmă, după ce am vorbit eu şi au strigat ăia „România!", am zis: „Acum vă dau pe cineva care vă va citi ceva!". Eu vreau să spun că în ziua aia Iliescu a vorbit de şapte ori. Şi de cinci ori a spus „tovarăşi". În fine, noroc de vorba mea, că i-am spus: „Dacă mai spui tovarăşi, eşti terminat!". Să ne fie clar următorul lucru: el era un comunist adevărat. Şi acum e.
De nevoie s-a adaptat...
Da, de nevoie, fiindcă a văzut că a dispărut comunismul. El e comunist convins şi e bine că e aşa, pentru că are caracter. Nu e comunistul ăla hoţoman, e un om de stânga puternic. Dar nu avea în el sămânţa Revoluţiei. N-a ştiut să spună nimic la Revoluţie, am trecut mereu peste el. Pe urmă, a condus România cum a trebuit. Cu greşelile unui comunist. Doar că el nu făcea greşeli, el aşa credea.
Când toată piaţa vă striga numele, nu v-aţi gândit să nu-i mai daţi microfonul lui Ion Iliescu? Nu v-aţi dorit aşa ceva?
Nu. Ideea asta mi-a dat-o Catrinel Oproiu, la Televiziune. Au venit acolo Dumitru Popescu şi mulţi alţii, Ceauşescu fugise. Şi ea mi-a propus: „Uite ce zice Popescu, să preiei comanda!". Eu i-am spus să se ducă acasă, să n-o păţească.
Militaru pregătea preluarea puterii cu gloanţe pentru animale
Nicolae Militaru, criminal la Revoluţie Foto: Agerpres
Îl ştiaţi pe generalul Militaru?
Nu.
Nu ştiaţi că a fost spion sovietic dovedit?
Stai o clipă. El era îmbrăcat într-o uniformă şi eu am ochi la militari. „Tovarăşu` Sergiu, eu sunt generalul Militaru". Sigur că era un general cu trei stele. Când m-am uitat la el mai bine, era „pătat", adică era îmbrăcat cu o haină pe care n-o mai purtase de multă vreme. Zic: „Sunteţi activ sau în rezervă?. „Cinstit? În rezervă!". Asta a fost cu el.
Iliescu şi Militaru s-au împrietenit repede.
Eh, nu s-au împrietenit. Se cunoşeau ei dinainte.
Cât de bine?
Nu ştiu, s-au mai văzut. Păi, Militaru mi-a povestit mie de ce n-a făcut el Revoluţia înaintea noastră... Aveau cartuşe care se folosesc la animalele sălbatice, la grădinile zoologice. Mori de râs! Tu vrei să faci o Revoluţie şi umbli după cartuşe oarbe, care să amorţească pe unul sau pe altul?!? Dar el, în mod surprinzător, a fost numit ministru al Armatei.
A existat un fel de organizare prealabilă în zona asta?
Nu, n-a fost organizare aici, pentru că ăştia erau deja compromişi. Organizatorii nu au mai mers pe linia asta. Au mers pe linia ocupării. Adică erau în ţară 20.000 de ruşi, era o acţiune din asta aeriană extrem de intensă, începând din noaptea de 21. Erau ruşi pe teritoriul României. Sârbi, la fel, unguri. Şi francezi erau. Deci, erau mulţi, amestecaţi între ei... Soarta noastră, a României, ar fi fost soarta Iugoslaviei de mai târziu. Sârbii ne luau Banatul, ungurii îşi luau Transilvania, bulgarii - Dobrogea.
Care e momentul care a făcut să nu se ajungă aici?
Ăsta e momentul lui Iliescu. Ruşii când l-au văzut pe Iliescu s-au liniştit, pentru că era un om care era prevăzut. Şi Iliescu are acest mare merit, că a lăsat România să meargă pe drumul ei.
Dacă ar fi apărut altcineva acolo, se îngrijorau sovieticii şi degenerau lucrurile?
Sigur.
Dar terorişti au fost?
20.000 de ruşi erau gata în orice moment.
Ăştia au tras?
Da. Ruşii au tras în noi! Vreau să spun că, până nu am intrat în NATO şi în UE, noi eram ai ruşilor. Şi orice se întâmpla, eram ai ruşilor, cu atât mai mult cu cât se compromisese şi Ceauşescu. Orice făceam, eram ai ruşilor.
Cine a făcut Revoluţia, domnule Nicolaescu?
Revoluţia a fost făcută de muncitorime, în primul rând, apoi de aventurieri, da, aventurieri, începând cu unii bine cunoscuţi, ca Dan Iosif. Pe urmă de elevi, pe urmă de intelectuali şi, la urmă, abia la urmă de tot sunt studenţii.
Celor care spun că Revoluţia a fost un film făcut de Sergiu Nicolaescu, ce le-aţi spune?
Eh, rahat! Ce, eu puteam să scot sute de mii de oameni? V-am spus: muncitorimea domină de departe. Revoluţia a fost făcută de muncitorime. Diferenţa ştii care e? Ea e o clasă unitară, compactă şi disciplinată. Asta e muncitorimea. Şi de aceea va cuceri din nou puterea, într-o nouă vreme. Pentru că ei merită puterea, dar nu aşa cum au făcut-o ăştia. Sunt oameni simpli, dar cu mult bun-simţ. Mult mai puţin şmecheri decât un intelectual. Nu te va trăda aproape niciunul din clasa asta! Dintre intelectuali, te trădează trei sferturi.
„Idiotul ăla de operator"
Dumneavoastră aţi editat caseta execuţiei lui Ceauşescu?
Domnule, caseta era o înşiruire de imagini. Eram aşezaţi toţi la Ministerul Apărării, să vedem. Ce să vedem, că era o înşiruire de imagini acolo! Idiotul ăla de operator filmase tot. Când vorbea judecătorul, îl filma pe judecător, când vorbea Ceauşescu, pe Ceauşescu. Cine vedea caseta ştia exact care erau probabilităţile să fie răzbunat Ceauşescu. Aveau procurorul, avocatul, îi aveau pe toţi. Măi, fraţilor, păi voi faceţi un film despre moartea lui Ceauşescu şi îl focusaţi pe ăia care i-au judecat pe Ceauşeşti? Nu! Arătaţi doar legatul la mâini şi execuţia! Şi ce spunea el ca apărare, ca să se vadă cât e de stupid. La un moment dat, el cânta „Internaţionala"...
E adevărat momentul acesta? Circula aşa, ca o legendă.
Da, e adevărat. A cântat „Internaţionala". El a fost un comunist, n-a cântat „Deşteaptă-te, române!".
Nu v-aţi mai gândit să faceţi un film despre Revoluţie, în care să spuneţi tot adevărul?
Am făcut un film despre Revoluţie (n.r. - filmul „15") şi nu s-a dus nici dracu' să-l vadă.
Şi de ce credeţi că nu s-a dus lumea?
Fiindcă a ştiut că e despre Revoluţie.
Din cauza asta?
Da, l-am făcut când s-au împlinit 15 ani. A jucat şi Mihaela Rădulescu. Era despre cei 42 de morţi trimişi de la Timişoara la Bucureşti ca să-i ardă.
„Calderon era puţin agent"
Jean-Louis Calderon, ziarist ucis la Revoluţie
L-aţi cunoscut şi pe Jean-Louis Calderon, ziaristul francez care a murit la Revoluţie.
Pe ziua de 22, eu mă certam cu toată lumea cu privire la închiderea frontierelor. Şi eu am spus: „Nu, frontirele rămân deschise". Şi mi-au dat un telefon ăia de la aeroport: „Ce facem, domnule Sergiu, mai e puţin şi aterizează avionul de Paris!". Şi eu am zis: „Daţi-le drumul". După 11 noaptea am întâlnit autobuzul care venea de la avion. L-am oprit şi am intrat - eu eram cu tancul, cu chestii. Şi zic: „Ce sunteţi dumneavoastră"? „Ziarişti". Era normal că vin ziariştii. Ce se ascundea sub fiecare ziarist, asta era altceva.
La un moment dat mi-a răspuns chiar Calderon, care era în stânga, cum urcasem eu pe scări. Şi am vorbit cu el. Mi-au spus că, spre marea lor surpriză, le-au dat drumul de pe aeroport. Le-am zis: „Aveţi mare grijă, că sunt lupte şi veniţi pe propria răspundere! Dacă acceptaţi acest lucru, atunci vă dau voie să treceţi. Dacă nu, vă salt eu şi vă întoarceţi înapoi la Paris!". Calderon a vorbi întâi cu ei şi a zis: „Aveţi cuvântul că răspundem de propria noastră piele".
Asta era pe 22, seara.
Pe 22 noaptea. Deci, pe 22 noaptea, eu i-am întâlnit în autobuzul care venea de la aeroport. Doream să mă duc la aeroport, pentru că aveam nevoie de ei, de prezenţa unor ziarişti. Nu de agenţi, ăia erau destui. Aveam nevoie de ziarişti, nu de agenţi.
Credeţi că a fost un accident moartea lui? De ce tocmai Calderon?
Sunt mulţi străini morţi atunci, vreo 99 de civili! Mă rog, morţi neidentificaţi. Olandezi, vă daţi seama? Ce să caute olandezii?
Calderon a fost călcat de un tanc. A fost un accident?
Orice se poate. Nu vreau să...
Aţi aflat imediat despre moartea lui ?
Da, mi-au spus alţii care au fost în autobuz. Se pare că el era şi puţin agent. Ca să fiu sincer, sunt sigur că toţi erau. Era clar. Cine pleacă în ziua Revoluţiei şi se urcă în avion să vină la Bucureşti? Puteai să fii aventurier sau agent. Atât!
N-au fost şi ziarişti-ziarişti?
Toţi ascundeau informatori. Mă rog, poate erau şi ziarişti.
Citeşte şi:
Revoluţionarii cer să fie recompensaţi cu un hectar de teren
Se încarcă comentariile...
