Scandal în Poliţie, acuzaţii la adresa ministrului Vela. Sindicatul Europol: Şeful de la Rutieră, schimbat pentru că o coloană a întârziat 5 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Vela este acuzat că l-a schimbat pe şeful Brigăzii Rutiere pentru că un antemergător s-a mişcat prea încet FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Marcel Vela este acuzat că l-a schimbat pe şeful Brigăzii Rutiere pentru că un antemergător s-a mişcat prea încet FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol susţine că şeful desemnat al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Sorin Aneculoaiei, a fost destituit la ordinul lui Marcel Vela, după ce i s-a cerut o coloană moto pentru "un general IGSU", dar „poliţiştii rutieri s-au mişcat prea încet”.

Marcel Vela a negat vehement acuzaţiile, într-o declaraţie pentru Libertatea, iar Poliţia Capitalei susţine că Aneculoaiei şi-a dat acceptul pentru a conduce o secţie de poliţie din Bucureşti.

Poliţiştii sindicatului Europol povestesc, într-un articol, că pe 26 iunie, şeful Brigăzii Rutiere a primit un telefon din MAI şi i s-a cerut un antemergător pentru un general din IGSU, care trebuia să ajungă urgent la o întâlnire cu ministrul Vela.

Ulterior, conform sindicatului, „s-a dispus unui echipaj moto să se deplaseze în proximitatea str. Maria Ghiculeasa pentru a-l intercepta pe general şi a-l conduce la aeroport, la ministrul Vela, unde îl aştepta un elicopter IGAV, pentru o misiune în judeţul Gorj. Cu toate acestea, pentru faptul că poliţiştii rutieri s-au mişcat prea încet, ministrul Vela a fost foarte supărat şi a cerut măsuri drastice faţă de şeful Brigăzii Rutiere, pentru că a tratat cu superficialitate ordinul său”.

„Se pare că cei din conducerea MAI nu au învăţat nimic după moartea colegului nostru Bogdan Gigină şi continuă să abuzeze de funcţie şi de putere, având pretenţia ca poliţiştii rutieri să se expună în faţa coloanelor de deschidere pentru ca ei să nu stea în trafic ca toţi muritorii de rând“, transmite sindicatul Europol.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite