Saga ursului împuşcat la Sibiu: între incompetenţă şi exagerări. Specialist: legal, nu prea aveau ce să facă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul aşteaptă luni rapoarte complete de la autorităţile implicate în gestionarea incidentului de la Sibiu. În acelaşi timp, directorul Asociaţiei „Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor” din Braşov, care a coordonat zeci de capturări de urşi recunoaşte că „în România nu există foarte multe persoane specializate în asemenea acţiuni”. În mai multe oraşe câteva sute de oameni au ieşit în stradă să ceară pedepsirea celor vinovaţi.

Premierul Dacian Cioloş aşteaptă luni rapoarte complete de la autorităţile implicate în gestionarea incidentului de la Sibiu în care săptămâna trecută un urs a fost ucis după ce s-a plimbat mai multe ore prin centrul oraşului.

Ministerul Afacerilor Interne, prefectul judeţului Sibiu, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi ANSVSA i-au prezentat premierului rapoarte intermediare asupra evenimentului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. „Prim-ministrul Dacian Cioloş a cerut rapoarte complete ale situaţiei până luni, 17 octombrie, după ce instituţiile cu responsabilităţi îşi vor finaliza şi anchetele interne declanşate deja”, a afirmat Liviu Iolu. În acelaşi timp, premierul a fost informat că Ministerul Mediului va prezenta până la sfârşitul săptămânii, stadiul înfiinţării Serviciului de Urgenţă pentru Animale Sălbatice – SUAS, procedură demarată, dar nefinalizată până în acest moment.

Au apărut imagini noi

Între timp au apărut imagini noi cu ursul care a fost împuşcat în Sibiu. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care o femeie ce ieşea dintr-un centru comercial din Sibiu a văzut că ursul venea în fugă spre ea şi a intrat înapoi. În imagini se vede cum femeia ţine de uşă deoarece animalul pare că vrea să intre înăuntru. Imaginile au fost înregistrate miercuri, la ora 7.50, de o cameră de supraveghere a unui centru comercial de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu.

Proteste în Bucureşti şi Sibiu

În acelaşi timp, mai multe proteste au avut loc în weekend după evenimentul de la Sibiu. Câteva zeci de persoane au ieşit în stradă atât în Capitală, cât şi la Sibiu pentru a protesta faţă de modul în care a decurs operaţiunea autorităţilor din Sibiu soldată cu uciderea ursului, manifestanţii susţinând că „vinovaţii trebuie pedepsiţi” şi că autorităţile au vrut, de fapt, uciderea animalului, şi nu tranchilizarea acestuia. 

Protestatarii au avut pancarte pe care scria „Je suis ursuleţ”, „Stop maltratării animalelor în România”, „Dreptate pentru ursuleţ” şi „Opriţi tăierea pădurilor”. „În momentul în care ai situaţii de genul ăsta nu faci uz de armă. Cine i-a dat voie? Cu acordul cui? Nici nu avea voie într-un oraş să folosească arma”, spuneau oamenii care au participat la proteste.

Anchete peste anchete

De altfel, autorităţile au deschis mai multe anchete după uciderea animalului sălbatic despre care oficialii de la Ministerul Mediului prespun că acesta a fost ţinut ilegal în captivitate şi eliberat. Atât Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară cât şi Prefectura fac cercetări pentru a stabili dacă au fost respectate toate măsurile legale ce privesc protecţia animalelor. 

De asemenea, Poliţia a deschis un dosar penal pentru uz de armă letală după uciderea ursului în curtea unei fabrici. Cât îi priveşte pe reprezentanţii Primăriei Sibiu aceştia spun că instituţia are în dotare patru arme cu tranchilizant - două în posesia Grădinii Zoologice, pentru care cei doi medici veterinari angajaţi au permis de utilizare, şi două pistoale ale Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân. 

Cei doi medici veterinari de la Grădina Zoologică Sibiu au participat la operaţiunea de prindere a ursului, având şi armele cu tranchilizant. „Medicii veterinari ai Grădinii Zoologice Sibiu au venit în teren echipaţi cu două arme cu tranchilizant. S-a reuşit tragerea unei doze de tranchilizat în locaţia de pe strada Valea Mare (unde ursul s-a urcat pe acoperişul unei case - n.r). În locaţia de pe strada Lungă, echipa Zoo a ajuns cu câteva secunde înainte ca ursul să fie împuşcat, aceasta ocupându-se de căutarea ursului pe albia râului Cibin, conform informaţiilor primite”, au comunicat reprezentanţii municipalităţii.

28 de apeluri la 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că în baza de date a Centrului Unic 112 Sibiu au fost identificate 28 de apeluri, între orele 5.20 şi 8.09, care semnalau prezenţa ursului ajuns în oraş. „În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic 112 Sibiu, au fost identificate 28 apeluri prin care se semnalează prezenţa unui urs în oraş, în data de 12 octombrie 2016, la orele 05:20, 07:46, 07:47, 07:49, 07:56, 07:57, 07:59, 08:02, 08:04, 08:07 şi 08:09", transmitea STS.

Specialist: Una este să tranchilizezi un animal în cuşcă şi alta este să te apropii de un animal liber

La Braşov a existat un caz similar în urmă cu câţiva ani, când o ursoaică de 300 de kilograme a fost tranchilizată, fără să fie ucisă. Directorul general al Asociaţiei „Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor” din Braşov, Flavius Bărbulescu, omul care a coordonat zeci de astfel de capturări de urşi în mediul urban, pe străzile municipiului Braşov, spune că întreaga acţiune de la Sibiu „a fost un haos total, dându-se dovadă de o totală lipsă de coordonare a factorilor implicaţi. Şi era normal să se întâmple aşa, având în vedere că în România nu există foarte multe persoane specializate în asemenea acţiuni, după cum trebuie să remarcăm faptul că nu există proceduri sau reglementări legale care să poată fi aplicate în asemenea cazuri”. 

Bărbulescu recunoaşte că trebuia să aleagă tot timpul între siguranţa cetăţenilor şi a oamenilor pe care îi coordona sau siguranţa şi viaţa ursului, o specie protejată de legislaţie, şi orice s-ar fi întâmplat cu acesta sau cu vreun cetăţean de pe stradă care ar fi fost atacat ar fi răspuns penal.

„Trebuie să întelegeţi faptul că, în astfel de situaţii, autorităţile se bâlbâie, tocmai din cauza lipsei unui cadru legal care să stipuleze foarte clar cine, cum, şi în ce fel trebuie să intervină. Dacă este să luăm pe rând autorităţile care au intervenit şi la Sibiu, veţi vedea că din punct de vedere legal nu prea aveau ce să facă, întrucât vânătorii nu au competenţă şi dreptul de a acţiona decât în păduri, nicidecum în mediul urban, Poliţia, conform legislaţiei noastre, nu are competenţe şi nici norme pentru a captura un animal sălbatic care goneşte prin oraş, ei putând doar să îndepărteze populaţia din zonă. Direcţia Sanitar-Veterinară nu deţine armament pentru tranchilizare şi autorizaţii de folosire a acestora şi, cel mai probabil, nici personal instruit care să poată folosi acest armament în regim urban. Din câte am văzut, la faţa locului fusese un angajat de la grădina zoologică, care nu a putut sau nu a avut curajul de a se apropia suficient de urs pentru a efectua tranchilizarea acestuia, iar omul nu trebuie condamnat, întrucât una este să tranchilizezi un animal aflat în cuşcă şi alta este să trebuiască să te apropii de un animal liber, care nu ştii cum poate reacţiona mai ales având în vedere gradul de stres din acel moment, după ce fusese hăituit prin tot oraşul”, explică Flavius Bărbulescu haosul de la Sibiu. 

Acesta susţine că era de ajuns ca, odată prins în acea curte, să se închidă poarta, iar persoana care deţinea arma cu tranchilizant să fi tranchilizat ursul.

Bărbulescu este cel care a coordonat echipa care a capturat o ursoaică de aproape 300 kg, de pe acoperişul unei clădiri cu trei etaje, ziua în amiaza mare, la orele 10.00, în plin centrul municipiului Braşov. Mai mult, ursoaica era însoţită de un pui, ceea ce o putea determina să devină foarte violentă în comportament, pentru a-şi apăra puiul.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite