Românii fac plângeri la Comisia Europeană pentru votul din diaspora: „Vrem să tragem un semnal de alarmă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre românii din diaspora care nu au reuşit să voteze la alegerile eruoparlamentare din 26 mai au depus plângere la Comisia Europeană pentru că li s-a încălcat dreptul de a alege.

Două tinere din România care lucrează la Bruxelles au depus deja plângere, completând un formular pe site-ul Comisiei Europene. 

Una dintre ele a povestit pentru Digi 24 cum a trăit ziua votului pentru Parlamentul European. 

„Colega mea mi-a spus, «uite, eu am făcut plângere», nici nu ştiam că există. Am zis, «wow, dă-mi şi mie», am făcut şi eu şi apoi am încercat să împrăştii asta peste tot, şi pe Facebook, şi cu oamenii cu care am stat la coadă patru, cinci ore“, a povestit Corina Farcaş, potrivit digi24.ro.   

„Când ajungi acolo şi vezi coada, te demoralizezi, zici «mai bine nu veneam, ce-i cu Guvernul ăsta, ce-i cu organizarea asta?» Dar în timp ce stai la coadă... efectiv ne îmbărbătam, făceam glume, dar vedeam şi oameni mai în vârstă ca mine care stăteau. La un moment dat am văzut o doamnă care semăna cu mama mea şi era în spatele meu şi o vedeam cum a stat sprijinită, de pe un picior pe celălalt, şi am zis că dacă doamna poate şi eu trebuie să pot“, a continuat ea. 

Tânăta stabilită în Belgia a menţionat că prin plângerea depusă vrea să tragă un semnal de alarmă, iar cei vinovaţi pentru modul în care au fost organizate alegerile în diaspora să fie traşi la răspundere. 

„Guvernul României, ca unitate, e de vină. Este evident că nu au vrut, deşi opoziţia le-a cerut să prelungească programul, nu au vrut. Eu nu mă aştept prin solicitarea pe care am făcut-o chiar să primesc un răspuns sau să se rezolve ceva concret, dar vrem să tragem un semnal de alarmă, măcar reporterii sunt foarte interesaţi că noi am stat la coadă să votăm, pe când cetăţenii celorlalte state europene nu au stat la coadă“, a declarat Corina Farcaş. 

Mii de români au stat la cozi kilometrice în faţa secţiilor de votare din străinătate, pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare. Mulţi dintre ei nu au mai apucat să voteze. Cei care au mers la vot au postat pe reţelele sociale fotografii şi videoclipuri de la cozile formate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite