Robert Cazanciuc: „Peste 10.000 de locuri, deficitul din penitenciare. Resursele nu permit construirea unei noi închisori”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costul construirii unui penitenciar es-ar ridica la 60-80 de milioane de euro
Costul construirii unui penitenciar es-ar ridica la 60-80 de milioane de euro

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat marţi, după avizarea bugetului Miniterului Justiţiei în comisiile parlamentare, că există un deficit de 10.000 de locuri în penitenciare, precizând că din resursele bugetare nu se poate construi o nouă închisoare.

„Există un deficit de peste 10.000 de locuri, în momentul de faţă, în penitenciare, raportat la standardele în materie. O să continuăm să facem mici investiţii în anumite penitenciare. Din păcate, locaţia în care se află un penitenciar, de cele mai multe ori nu permite extindere, nu permite creşterea capacităţii de cazare şi atunci nu avem altă soluţie decât de a construi «de la zero» penitenciare, care se pot face în momentul de faţă pe proprietatea ANP sau Ministerului Justiţiei. E un efort bugetar foarte mare”, a spus Robert Cazanciuc, citat de Mediafax.

Ministrul Justiţiei a adăugat că, din discuţiile cu partenerii britanici, americani, francezi şi spanioli, care au venit să ofere expertiză, costul construirii unui penitenciar este de cel puţin 60-80 de milioane de euro.

"Nu o să putem să susţinem din efortul naţional acest program de investiţie, de aceea am făcut apel la Comisia Europeană. O să trimitem în scurt timp o scrisoare comună, împreună cu ministrul italian de Justiţie, către ceilalţi colegi din Uniune, pentru a ni se alătura în acest demers, în ideea de a avea o linie dedicată infrastructurii de penitenciare", a mai spus ministrul.

Robert Cazanciuc a precizat că, în prezent, există două propuneri din partea partenerilor americani şi britanici, pentru un parteneriat public-privat în domeniul penitenciarelor.

"Suntem în curs de examinare a acestor soluţii. Dacă această soluţie va fi, din punct de vedere economic, viabilă pentru România, va fi un început. Din resurse bugetare naţionale, nu vom putea demara construcţia unui penitenciar nou. (...) Trebuie să aşteptăm efectele intrării în vigoare a noilor coduri în materie penală. Din datele pe care le am de la ANP, în momentul de faţă avem o reducere cu circa 2.000 de persoane aflate la final de an, mai puţin decât anul trecut", a mai spus Cazanciuc.

Bugetul Ministerului Justiţie pe 2015, de 2,7 miliarde de lei, a fost avizat favorabil de comisiile juridice din Parlament, cu amendamentul unei suplimentări de aproximativ 2 milioane de lei pentru activitatea avocaţilor din oficiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite