Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, despre Patriarhul Kiril: „Un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral şi creştin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bănescu, purtătorrul de cuvânt al Patriarhiei Rmâne FOTO Arhivă
Vasile Bănescu, purtătorrul de cuvânt al Patriarhiei Rmâne FOTO Arhivă

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a postat pe pagina sa de Instagram un comentariu „codificat”. Fără a-i scrie numele, Vasile Bănescu îl acuză pe patriarhul ortodox rus, Kiril, că îl susţine pe Vladimir Putin, „omul antihristic, care mimează credinţa în Dumnezeu şi patriotismul”.

Putătorul de cuvânt nu îi scrie numele lui Kiril sau pe cel al lui Putin, lăsând ca mesajul să fie „decodificat” prin alăturarea fotografiei în care apar cei doi.

„Datoria lucidităţii ne obligă să discernem inclusiv între un autentic şi demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos şi un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral şi creştin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin şi prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic, care mimează credinţa în Dumnezeu şi patriotismul, este capabil să le comită cu atrocitate:

războiul cumplit şi nejustificat împotriva altora, bulversarea vieţii unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri şi uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înşine, nu să-i strivim sub cizma grea şi invadatoare a morţii.

Chiar când diavolul ne truchează în faţă realitatea, avem mereu datoria de a discerne şi de a mărturisi adevărul”, a scris purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

View this post on Instagram A post shared by Vasile Bănescu (@vasile.banescu)
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite