Curtea Supremă: Procurorul Mircea Negulescu rămâne suspendat din funcţie. „Am fugit de acasă, nu mai suport”
0Procurorul Mircea Negulescu a declarat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că "a fugit de acasă" împreună cu familia, fiind bulversat de presiunea mediatică ce se exercită asupra lui, susţinând că a primit mesaje de ameninţare de la ziarişti.
UPDATE 18.25 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut, luni, decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind suspendarea din funcţie a procurorului Mircea Negulescu. Instanţa supremă a respins, luni, ca nefondat, recursul declarat de Mircea Negulescu împotriva hotărârii CSM din 28 februarie, decizia fiind definitivă.
"Aş avea multe de spus referitor la ce s-a întâmplat cu mine de un an de zile, de când sunt mediatizat doar pe anumite posturi, iar eu ştiu motivele acestei mediatizări. Persoane cercetate penal, direct sau prin interpuşi, au acces la aceste posturi de televiziune şi le controlează. Eu nu sunt urmărit penal, cercetat, reţinut sau arestat. Ceea ce s-a întâmplat cu mine nu doresc niciunui magistrat. Mi-am luat soţia şi am plecat din Ploieşti. Am plecat din casă şi acolo am lăsat şi două pisici, de care are cineva grijă. Sunt bulversat de ceea ce mi s-a întâmplat. Au stat carele de transmisie în faţa blocului, îi întrebau pe vecini despre mine. Copilul meu nu are nicio vină că îl cheamă Negulescu. Am fugit de acasă, nu mai suport. Acum mă duc la Ploieşti doar seara, să nu fiu văzut. Este o presiune media pe mine, cum nu îi doresc niciunui magistrat. Vă rog să mă scuzaţi că sunt foarte emoţionat. Stau şi încasez de la presă. Mi-am închis telefonul, pentru că am primit mesaje de ameninţare de la ziarişti: hai să ne întâlnim, să vorbim", a spus Negulescu, în sala de judecată, citat de Agerpres.
Declaraţia a fost făcută în timpul procesului în care Mircea Negulescu solicită instanţei supreme să anuleze decizia luată de CSM prin care a fost suspendat din funcţia de procuror.Urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o soluţie în acest caz.