O nouă instanţă votează pentru revocarea şefei CSM, Lia Savonea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Savonea Foto Adevarul
Lia Savonea Foto Adevarul

Adunarea generală a judecătorilor de la Curtea de Apel Piteşti a votat astăzi pentru iniţierea procedurii de revocare a Liei Savonea din Consiliul Superior al Magistraturii, în contextul adoptării OUG 7/2019, informează Ziare.com.

Savonea este acuzată că nu a respectat un articol din Legea 317/2015 privind CSM. Este vorba de prevederea potrivit căreia: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul Justiţiei".

Potrivit sursei citate, în votul dat în cadrul adunării generale a judecătorilor de la CAP Piteşti au fost 22 voturi pentru, 3 împotriva, 2 nule şi o abţinere. Lia Savonea este unul dintre reprezentanţii curţilor de apel în CSM şi ar fi nevoie de votul a 10 astfel de instanţe pentru iniţierea revocării.

Potrivit procedurii de revocare a unui membru CSM, "solicitarea de revocare poate fi iniţiată de cel puţin 2/3 din numărul adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită".

Cererea de revocare a Liei Savonea a fost iniţiată de Adunarea generală a Curţii de Apel Braşov pe 25 februarie. La această au participat 33 de magistraţi din totalul de 41 de judecători ai instanţei.

"Cu majoritate de voturi (21 de voturi pentru), în temeiul articolului 51, litera g) din Legea nr. 304/2004, se hotăreşte iniţierea procedurii revocării din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a doamnei judecător Lia Savonea, justificată de modalitatea de promovare a propunerilor de modificare a legilor justiţiei, prin nerespectarea dispoziţiilor articolului 38, alineatul 5, din Legea nr. 317/2014, întrucât prin adresa nr. 1177/29 ianuarie 2019, care a reprezentat iniţiativa adoptării ordonanţei de urgenţă, s-au încălcat atribuţiile CSM, în sensul că propunerile nu au fost supuse atenţiei Plenului CSM, pentru dezbateri şi vot", este articolul 2 al deciziei Adunării generale a Curţii de Apel Braşov.

Magistraţîi de la Braşov ii imputa Liei Savonea că prin adresa nr. 1177/29 ianuarie 2019 ar fi propus Ministerului Justiţiei iniţierea unei OUG fără că propunerile să fi fost supuse atenţiei plenului CSM, notează Ziare.com.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite