Monica Macovei: „Politicienii să nu mai încerce să oprească MCV”. Catherine Day: „Combaterea corupţiei la nivel înalt este impresionantă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei a declarat, marţi, la audierea organizată în Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European privind implementarea de către România şi Bulgaria a angajamentelor referitoare la reforma judiciară, că nu este în interesul României ca politicienii să oprească Mecanismul de Cooperare şi Verificare. „Combaterea corupţiei la nivel înalt este impresionantă”, a subliniat şi Secretarul general al Consiliului European, Catherine Day.

„Pentru politicienii, care, fie pe faţă, fie pe ascuns, prin diferite negocieri, încearcă să scape de MCV, eu le spun să se oprească, pentru că nici populaţia din România, nici populaţia din Bulgaria nu vrea acest lucru. Ei vor pentru ei să aibă o justiţie dreaptă şi egală pentru toţi, să se confişte banii furaţi de la ei şi politicienii sau alţii care comit infracţiuni să plătească. E foarte simplu. Noi reprezentăm oamenii şi cetăţenii ţărilor noastre, nu politicienii. Prin urmare asta e în continuare poziţia mea şi rugămintea mea către Comisie şi către politicienii din ambele ţări: să nu mai încerce să oprească MCV, fiindcă nu este în folosul ţărilor noastre şi al progresului din ţările noastre”, a declarat Monica Macovei.

Kovesi: Numărul persoanelor trimise în judecată de DNA s-a triplat faţă de 2006

La rândul lui, procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a spus, în Comisia pentru Control Bugetar a PE, că în 2014 a fost înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de procurorii anticorupţie, Parlamentului României fiindu-i solicitată încuviinţarea arestării a nouă parlamentari.

Kovesi a arătat că, pentru ţara noastră, corupţia a reprezentat o "problemă sistemică", fiind dezvoltat în timp un sistem de legături între politicieni, oameni de afaceri şi funcţionari publici care acţionau concertat pentru fraudarea resurselor publice.

Ea a precizat că anul trecut a formulat 12 cereri de încuviinţare a urmăririi penale faţă de miniştri şi foşti miniştri, din care una a fost trimisă PE.

Procurorul-şef al DNA a mai menţionat că, în anul 2014, numărul persoanelor trimise în judecată de DNA s-a triplat, iar numărul celor condamnaţi, în urma trimiterii în instanţă de instituţia pe care o conduce, a crescut de şapte ori.

Totodată, aceasta a mai arătat  că, din 2007 până în prezent, DNA a dispus trimiterea în judecată a 48 de demnitari, respectiv un fost prim-ministru, în trei dosare distincte, un vicepremier, opt miniştri, 29 deputaţi şi şapte senatori. Dintre aceştia, au fost deja condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie un fost prim ministru, şase miniştri, 15 deputaţi şi cinci senatori, restul cazurilor fiind în curs de soluţionare.

Mai mult, Kovesi a arătat că este important ca o persoană care a fost condamnată pentru corupţie să nu îşi păstreze averea obţinută din infracţiuni. 

„În hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în anul 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă de peste 310.000.000 Euro, de 3 ori mai mult decât în anul 2013”, a arătat Laura Codruţa Kovesi.

Mai mult, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a spus că au existat „încercări repetate de a limita eficienţa investigaţiilor”, prin iniţiative de modificare a legislaţiei anticorupţie, prin restrângerea instrumentelor folosite de procurori, prin propuneri de demitere a unor procurori cu funcţii de conducere sau prin refuzul de a ridica imunitatea politicienilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie.

Cele mai multe dintre aceste încercări au eşuat, a adăugat Kovesi, datorită reacţiilor venite din partea societăţii civile şi a partenerilor externi ai României, în primul rând fiind vorba de instituţiile europene.

Kovesi: „Vom putea vorbi de ridicarea MCV doar după ce o să avem cereri de ridicare a imunităţii admise de Parlament”

Întrebată dacă din perspectiva DNA trebuie continuată monitorizarea pe justiţie, Kovesi, a declarat: „Din perspectiva DNA, pot să vă spun că faptul că în fiecare an are loc o analiză obiectivă a datelor statistice este, de fapt, un obiect util în a ne stabili noi priorităţi, în a lua măsuri în ceea ce priveşte evoluţia pozitivă a instituţiei noastre. MCV a fost un instrument extrem de util în obţinerea unor progrese în sistemul de justiţie. Având în vedere aceste premise, cred că acest mecanism trebuie să continue”.

Kovesi a adăugat că mecanismul ar putea fi extins şi la celelalte state membre, raportul anticorupţie dat publicităţii anul trecut clasând România între primele cinci ţări din Europa în ceea ce priveşte rezultatele în lupta cu corupţia.

Evaluarea MCV „nu are de ce să ne îngrijoreze, nu are de ce să ne încurce, ci, dimpotrivă, poate să rămână în continuare un instrument util”, a mai precizat aceasta.

Întrebată cât timp ar mai fi nevoie de MCV, Kovesi a spus: „În momentul în care o să avem cereri de ridicare a imunităţii admise de Parlament, în momentul în care n-o să ne mai trezim cu diverse propuneri de limitare a competenţelor Direcţiei sau de eliminare a unor instrumente utile în activitatea procurorilor, atunci putem să vorbim şi de ridicarea MCV. Dar până avem astfel de situaţii, nu cred că progresele sunt ireversibile în România”.

Robert Cazanciuc: „Am depăşit etapa reformei sistemului judiciar, consolidăm sistemul”

Ministru Justiţiei, Robert Cazanciuc, de asemenea prezent la Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European, a declarat că ţara noastră nu mai trebuie să fie în defensivă privind subiectul justiţiei depăşind etapa reformei în sistem.

”România nu mai are nevoie să fie în defensivă pe acest subiect. Am perceput colaborarea cu reprezentanţii Comisiei ca pe un parteneriat. După numeroase rapoarte, putem spune că vorbim despre o justiţie cu mult îmbunătăţită. Mă bucur că putem vorbi azi, cu fruntea sus, despre justiţia din România. Au fost şi cazuri în care ritmul reformelor nu a fost cel aşteptat. Obiectivul primordial a fost combaterea eficientă a corupţiei. MCV ne-a imprimat rigoare. Ultimul raport, în ianuarie, a fost al doilea consecutiv care remarcă un stadiu avansat. Pentru noi a fost un semnal foarte puternic. Am depăşit etapa reformei sistemului judiciar şi acum consolidăm sistemul”, a spus Robert Cazanciuc.

 

Secretarul general al Consiliului European (CE), Catherine Day, a ţinut să laude progresele României în cadrul MCV.

„România continuă să înregistreze progrese în aplicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Combaterea corupţiei la nivel înalt este impresionantă. În acelaşi timp, România are sarcina importantă de a continua eforturile pentru asigurarea independenţei justiţiei. Este necesară continuarea eforturilor pentru consolidarea progreselor obţinute; în plus, sunt necesare acţiuni pentru combaterea corupţiei la nivelul eşaloanelor inferioar”, a declarat secretarul general al CE.

„Acum, la opt ani de la introducerea MCV, observăm evoluţii clare în aplicarea reformelor; MCV a devenit un motor eficient al reformelor cu efecte tangibil”, a mai spus Catherine Day, recomandând României şi Bulgariei să ia măsuri pentru consolidarea reformelor şi pentru intensificarea cooperării între instituţiile din sfera guvernamentală şi judiciară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite